Ideea e bună, subiectul cred că e prost. Cam așa pot concluziona experiențele mele din perioada asta cu scaunele testate.
Au fost 2 bucăți testate, iar al 2 lea abia acum 2 zile a ajuns. Prima versiune a fost asta și cumva am zis că este mare, că e greu, dar odată cu greutatea asta mi-am dat seama că lucrurile erau beton. Adică, am impresia că scaunul ăla, așa urât cum era, o să fie trainic. V-am zis, a fost colaborare, așa că a ajuns direct la cumnat.
Mi-am dat seama că este o curbă de adaptare pentru genul ăsta de scaune. N-am crezut până la experiența asta. Am zis că nu mă acomodez cu acela, așa că am vrut să testez și ceva ergonomic.
Din toate unghiurile, ai zice că ăsta e mai impunător. Ca buget, sunt pe acolo, asta dacă ne luăm după PRP.
Ca opțiuni, e clar peste, dar atât. Adică nu cred că o să țină la fel de bine, dar da, am fost cobai și pentru o versiune mai slabă de scaun ergonomic.
E comod, sunt doar niște lucruri minore pe care le-am schimba ca ergonomie, dar e mult, foarte mult plastic de proastă calitate. Culmea, 12 ani garanție, dar la cât plastic e în jur… Bine, în apărarea lor plasticul e în zonele estetice. Să ascunzi un șurub, o chestie.
Dar da, mai testez, revin cu feedback.


Adaugă un comentariu