Am avut câteva seri „grele” de sărbători. De la lungi la foarte lungi. Nopți albe ca pe vremuri.
Ne-am aprins odată și discutam despre profesionalismul la locul de muncă și cât de dedicați sunt oamenii.
De fapt și de drept, am plecat de la ideile următoare:
- oamenii se fofilează la locul de muncă
- oamenii nu încearcă să evolueze, nu își doresc mai mult
Și sunt câteva cauze ce ar putea fi generalizate:
- școala nu te pregătește și nu te învață să vrei mai mult. Te învață să fii supus. Asta până în liceu.
- la facultate singurul avantaj este că te învață să te documentezi. Nu te îndrumă spre o meserie, iar sechelele părinților te pot conduce la alegerea unei facultăți care n-are nicio legătură cu ceea ce îți place ție să faci.
- din ce în ce mai mulți oameni bine pregătiți își încearcă norocul în afară.
E frustrant să vezi că în țara ta nu ai un sistem de valori și că se promovează prostia tot mai mult, iar anumite meserii nu sunt deloc bine plătite.
Sigur, este o sabie cu 2 tăișuri: mulți au standarde ridicate pentru că ei consideră că s-au pregătit mai mult decât jobul pe care îl au. Totuși, nu îi obligă nimeni să se plafoneze și să nu încerce să facă și altceva.
Și dacă vrei, chiar poți. Dar trebuie să vrei să faci asta cu adevărat. Nu să te dai lovit, ci trebuie să muncești pentru ceea ce vrei să realizezi.
Dacă vrei să ai prieteni trebuie să muncești să îi întreții, dacă vrei să ai un job bine plătit trebuie să muncești mai mult. Totul după prioritățile tale.
Ah, ca o paranteză, mi-amintesc de o altă întrebare pusă de altcineva: „De ce mai ai și un job part time? Nu îți ajunge salariul?”
Vă las pe voi să îmi dați răspunsul în comentarii.
Am să spun câteva fraze clasice, dar n-am cum să le evit: pentru că oamenii aleg calea minimei rezistențe și nu vor să iasă din pătrățica lor, preferând, din comoditate, să nu fie deranjați din ceea ce au făcut o viață; pentru că le e frică de necunoscut; pentru că nu au încredere în puterile lor; pentru că sunt leneși; pentru că sunt proști.
Bine, fiecăruia i se aplică una sau mai multe din cele enumerate, putând exista și persoane la care sunt valabile toate.
Discuția e mult mai lungă și e mai greu de rezumat într-un comentariu. 🙂
Păi da, dar vezi tu, nu prea mai poți sta ca înainte cu un singur job toată viața. Dacă vrei să trăiești trebuie să progresezi. Fie în domeniul tău, fie în altul pe care ți-l alegi.
Dacă nu vrei să vezi asta vei sta la mâna PSD-ului să îți reducă taxele și să-ți mai dea 5% la pensie.
Ah, am uitat să precizez. Mai sunt și joburi foarte proaste ce te rup fizic. Altele te rup psihic. Totuși, cred că poți găsi ceva portițe în weekend sau în timpii morți să faci câte ceva, dacă chiar vrei.
Dar aici cred că ar trebui să dăm ceasul un pic mai devreme, la școală, la cât de mult ți-a plăcut să înveți lucruri noi.
Ştiu ce zici: tocmai de asta mi-am schimbat jobul după aproape 19 ani. 🙂 De luni voi lucra într-un domeniu total diferit de cel în care am muncit până acum.
Se uită actualii colegi la mine ca la urs, că am curajul (după atâta timp) să părăsesc sistemul.
Timp de câţiva ani buni am avut şi un alt job part-time, la care mă duceam după-amiezile şi serile. Nu mi-a plăcut niciodată să stau degeaba.
De aceea am spus în multe locuri şi repet: oamenii sunt leneşi şi aleg calea minimei rezistenţe, după care încep să se plângă şi să voteze PSD-ul. 🙂
Pentru ca nu trebuie sa reuseasca toti in viata. Contrar socialistilor care incearca sa puna semnul egal intre omul harnic si trantor in viata nici macar la nastere nu plecam toti cu aceeasi sansa asa ca nu exista niciun motiv ca toti sa reuseasca sau sa fie egali din punctul asta de vedere.
Corect. Nu semănăm, nu trebuie să fim la fel, nu avem aceleași oportunități.
Mai multă dreptate nici nu puteai să ai.
Citandu’te pe tine voi incerca o analiza pe larg a problemei puse in discutie de tine in baza unei experiente de viata ceva mai lungi 🙂 si mai ales din prisma unuia care a pornit pe picioarele lui de la 16 ani singur, singurel pe la inceputurile anilor ’90 cand tara asta era o jungla crunta in care jmecherii erau de doua feluri: bisnitarii (mari sau mici) si ala care dadea tare cu pumnul. Ce s’a ales de aia si cei ca ei … si de mine si cei ca mine … o sa incerc sa dezvolt ceva mai tarziu.
Așteptăm cu interes. Eu chiar am share-uit articolul și pe un grupuleț al prietenilor mei și deja au ieșit scântei. 🙂
Abia aștept să mai dau exemple.
Apropo, nu știu dacă am mai povestit pe blog, dar am pe cineva care a plecat în afară, prin anii ’95 și îmi povestea că a dormit cu șobolanii, pe sub poduri, pe unde a putut. Nu i-a zis vreo 2,3 ani soției, îi zicea că e bine și că e perfect acolo, iar ea s-a speriat când s-a dus acolo.
Au muncit, au muncit mult amândoi, iar acum au magazin de construcții în România. Cifra de afaceri este foarte mare. De la el am avut și informațiile pentru piața de lemn.
Si hai ca am dezvoltat ca dupa aia nu stiu cata vreme mai aveam sau daca nu cumva uitam ca in alte dati:
https://ingerisidemoni.ro/de-ce-unii-reusesc-in-viata-si-altii-nu
Fiecare reușește în funcție de obiectivele pe care le are. Unde lucram înainte aveam colegi care erau mulțumiți cu salariu, se bucurau în fiecare an de o mărire, mai înjurau câte un șef și mergeau înainte. Dar la ei timpul liber era sfânt și concediu la fel. În schimb eu abia așteptam să treacă cele 9 ore să ajung acasă și să trag tare la activitățile mele până seara târziu. Dacă tragem linie, reiese că ei erau mai reușiți decât mine.
Dar nici nu pot suporta mentalitatea asta obosită și „muncitorească”. M-am întâlnit cu un fost coleg de liceu care s-a reapucat de facultate pe motiv că dacă o termină poate promova din tehnician în șef de tură(ceva inginer). Bă dar merită să mai stai 4 ani la facultate pentru o mărire de salariu de 500 de lei?Așa de încet ai impresia că se mișcă lumea, că în 4 ani mai ai același job?
Noi ne gândim cum se revoluționează piețele, cum vor evolua treburile și nici nu știm ce va merge peste 4 ani și alții își fac planuri din astea de parcă moștenesc pământul.
Asta cu continuarea unei facultăți sau începerea unui master doar pentru o mărire de salariu mi se pare stupid. Dacă tot aș pierde ani pe băncile școlii aș face-o doar ca să ajung profesor universitar sau ceva, nu să rămân la acelaș job cu salariul puțin mai mare.
După ce am terminat facultatea am fost sfătuită de un apropiat să continui cu un master pentru că doar așa pot primi pensie de urmaș în continuare. Am preferat să rămân doar cu facultatea și să mă angajez decât să cheltui bani și ani cu un master doar ca să mai pot primi 350 lei pensie de urmaș.
Aveam atât de mulți la facultate(FR) care făceau pentru asta. Numai la Petrom câți mută hârtiile și au nevoie de hârtii la mână.
D’astia cunosteam fara numar, fara numar … e plin Spiru and CO de ei … desi ma umfla rasul cand se balbaiau la intrebarea:
„Prietene, pentru o marire de 300 lei/an, cati ani trebuie sa tragi tu ca sa platesti taxa de 2000 lei/an X 3 ani?” =))