Parcă mai ieri am testat Motorola Edge 60 Fusion, un telefon destul de interesant pentru categoria din care face parte. Am cerut la teste un Motorola Razr 60, să văd dacă pot lua lumină de la pliabilele acestea „scurte”, însă n-a fost nimic disponibil pentru plecarea în Germania.
Au fost și atâtea libere, efectiv nu știam când e concediu, când nu lucrează curierii, așa că fix în ziua în care mi-am pus fundul în avion am reușit să primesc telefonul ăsta direct la aeroport. E vorba despre Motorola Edge 60 Pro, alt 2 lea cel mai bun telefon al celor de la Motorola. Adică tot sper să vină și Ultra printre noi, la un moment dat.
Mă bucur că am reușit să pun mâna pe un astfel de telefon pentru că… e mult mai ușor să mă ocup de ele în deplasări. În plus, pe hârtie ar trebui să facă poze foarte bune. Dar vom vedea pe parcurs dacă este suficient de OK.
Ce e interesant la modelul ăsta e faptul că Motorola a așezat diferit specificațiile față de modelul de anul trecut. Nu mai avem încărcare atât de rapidă, evident că nu mai e încărcător în cutie, așa că s-au mai putut modifica și alte aspecte la noua generație.
Design
Reiau ce am tot zis anterior, ca design lucrurile sunt aproape asemănătoare. Merg pe aceeași linie de mulți ani de când mă lupt să testez modelele lor. Sincer, nu mai sunt obișnuit cu tot ceea ce înseamnă curbat pe laterale, însă apreciez că este un telefon pe care poți să-l folosești cu o mână. Mai mult, mă mir că e atât de subțire și au reușit să pună baterie atât de mare.
Ecranul este același P OLED care se vede foarte bine din toate unghiurile, chiar și dacă este un pic curbat. Rezoluția ecranului este de 2712×1220 pixeli.
Cameră foto
Îl poziționam foarte sus pe Motorola prin tot ceea ce înseamnă camera foto. De aceea aveam și așteptări nerealiste. Una este, însă, să vorbești de 600-700 de euro, alta este să vorbești de camere de peste 100 de euro.

Da, rămân la părerea că Motorola poate face mai mult, însă… e vorba de poziționare. Sunt camere foarte bune, dar nu din categoria superioară de preț. Nu e camera phone.

Condiții meteo am avut foarte bune, iar lumina a fost perfectă în aproape fiecare zi. Mi se pare normal de precizat asta.

Ideea este că în prima fază ai senzația că este o poză slabă, dar mai apoi procesarea vine și face treaba. Stabilizare există pe toate cele 3 camere, iar fiecare își face treaba.

Din practică, am observat că cea de telephoto dă o senzație de senzor crop, dar uitându-mă ulterior la numărul de pixeli îmi dau seama că răspunsul corect era camera de 10 megapixeli. Sunt pixelii un pic cam mari pentru o cameră de genul. Însă, dacă sunt mari pentru fotografie, o să găsim avantaje pe filmare.

Pe ultrawide aveți și macro. Am ținut minte și am făcut poze cu opțiunea. Cele de la pian sunt cu opțiunea asta. Da, se descurcă bine, însă nu m-am „aplecat foarte mult” să dezvolt și mai mult subiectul. Pentru genul asta de detalii cred că telefonul este perfect!

Aș remarca și faptul că funcția de portret e mai utilă pentru subiecte statice. Am încercat să refac câteva poze în mișcare ca în Trieste și nu mi-a ieșit. De altfel, chiar și telefonul îmi dă indicații că subiectul nu este în aria care trebuie.

Cameră | Rezoluție | Dimensiune senzor | Pixel size | Diafragmă | Autofocus/OIS | Observații |
---|---|---|---|---|---|---|
Standard | 50 MP | 1/1.56″ | 1.0µm | f/1.8 | PDAF, OIS | Sony Lytia LYT-700C |
Telephoto | 10 MP | 1/3.94″ | 1.0µm | f/2.0 | PDAF, OIS | 3x zoom optic |
Ultrawide | 50 MP | nespecificat | 0.64µm | f/2.0 | PDAF | 120°, macro, autofocus |
Selfie | 50 MP | nespecificat | 0.64µm | f/2.0 | PDAF | 4K video, autofocus |
Baterie
Mi-am luat mult hate anii trecuți referitor la bateria de la telefoanele Motorola. De fapt, tot ce era să mă raportez la ce văd la alții. Înainte de toate compari cifrele apoi îl pui la treabă.
Și vedeam că bateria nu ține suficient. Nu treceam ziua cu el, în timp ce mai toate brandurile se învârteau spre 6000 mAh. Iată, odată cu bateria Silion Carbon, Motorola calcă cu pași mici spre o autonomie normală, de peste o zi de autonomie, chiar o zi jumătate. Nu îndrăznesc să zic 2 zile pentru că ar trebui să activați cam toate opțiunile din meniu pentru asta. La playback video reușește să facă treabă, dar e ciudat să vezi că flagship-uri păstrează aceeași autonomie. Cu alte cuvinte, e cu mult mai bine ca anul trecut, dar e loc de mai bine.
Un downgrade pe care nu știu dacă îl veți simți este cel legat de încărcare. De la 125W cu încărcător în cutie avem doar 90W cu noua generație de baterii. Însă, poate că e strategia corectă, asta pentru că nu știu câți dădeau 200 de lei pe un încărcător de 125W. Or fi avut ei niște statistici. Pe de altă parte, încă am încărcătorul ăla acasă. Cred că e cel mai bun de pe piață. Mare, impunător, dar foarte OK.
Software
Vreau să am răbdare cu brandurile care integrează inteligența artificială și îi înțeleg, fără doar și poate. Doar că răbdarea mea e diferită testând atât de multe modele. Sigur, eu văd multe modele, de la multe branduri, îmi sare țandăra mai repede, dar voi va trebui să setați un pic mai bine ca mine setările de inteligență artificială.
E OK că sunt acolo, dar dacă ai de gând să le folosești mai puțin s-ar putea ca opțiunile să fie mult prea scoase în evidență. Voi probabil vă legați contul de Motorola, o să vă integrați în normalitatea asta cu funcțiile.
Adaugă un comentariu