Am început să mă joc cu aparatele pe un Nikon D3200. Am trecut la D7100 și apoi am trecut în barca Sony. Între timp, m-am mai jucat cu câte un Fuji, cu un Panasonic și eu zic că progresul s-a văzut. Nu am progresul pe care îl vreau eu pe editare, dar nici nu aloc atât de mult timp pentru că e pe plan secundar.
O bună parte din timp am zis că dacă n-ai ecran rabatabil, să se întoarcă, e degeaba!
Eram frustrat că pe Nikon n-aveam decât un display fix. Degeaba avea display bun dacă era fix.
Am trecut pe Sony și A7III se rabatează foarte puțin, cât să plonjezi și să contra plonjezi un pic.
De câteva zile, am pe mână tancul de la Sony: A7sIII: un aparat marketat strict pentru filmat, nu fotografie.
Ce are el? Ecran rabatabil, poți să-l folosești și pentru vlog fără probleme. Sau poate că or fi probleme, dar cum eu nu sunt vlogger, nu le găsesc. 😀
Eh, acum eu am pretenții de chior. Sunt dreptaci, viewfinder-ul îl folosesc din ce în ce mai rar pentru că ochelari și încă n-am voie să îi schimb , până nu se stabilizează dioptriile.
Așadar, dacă în mod normal aș folosi ecranul rabatabil pentru video, iar pentru foto aș folosi viewfinder-ul, acum mă folosesc de ecran și atât. Din punctul ăsta de vedere, poze făcute cu un ecran rabatabil, meh, nu!
Altfel, am văzut discuții pro ecranului rabatabil în orice situație. Nu știu, dar tind să cred că unii tot vor umbla cu display extern, vor vrea să aibă mai mulți biți de editat, să vadă pe 7-8′, nu pe 3′.
Mălin a zis
Dacă te încurci cu ieftineli de la Nikon normal că n-ai ecran dinăla vere. Eu pe D5100 am…
Marius Cucu a zis
Mai exista 5100?
ice4you a zis
Obligatoriu! Desi viewfinder e pentru fotografie, sunt situatii in care ecranul ala rabatabil e mai mult decat util mai ales pentru unghiuri dificile sau fotografii cu expunere lunga… iar de filmat este esential. Alegerea viitoarei mele camere, de aici va pleca.
Marius Cucu a zis
Mda, să știi că la filmat, încă mi-a rămas reflexul de la A7III, să mă uit direct în body, nu în stânga lui, așa cum este acum, pe A7sIII.
Petre a zis
Pai la asta nu se intoarce complet ca sa nu te uiti in stanga lui ? Sau facilitatea asta nu a fost inca descoperita la Soni ?
La mine si la Canon si acum la Fuji ecranul e intors complet si pentru protectie am pus folie pentru ca nici in genti nu-l intorc.
Marius Cucu a zis
Ba da, se întoarce, dar faci o acțiune în plus. Îl rabatezi mai greu, nu? Decât să faci un mic slide al display ului.
Iulian a zis
Visez de mult la o chestie din asta. Îmi trebuie pentru produse și imagini cât mai clare, bune, senzor bun, etc. Chestia e că habar nu am cu ce se mănâncă fotografia…
ice4you a zis
Nu te arunca la aparatura scumpa si dedicata pentru zona pro daca esti in afara cunostintelor, alege ceva cat mai user frendly, exista acum pe piata suficiente asemenea camere care ofera suport pentru cei care nu au habar de fotografie si cu care poti obtine rezultate bune!
Marius Cucu a zis
Exact. Așa cum am concluzionat și eu aici camera asta este un avion. În 90% dintre cazuri faci treaba și cu un A7III, cu toate că rezolvă multe probleme ale mirrorless-ului. Dar să dai 20 000 pe un body… uh 🙂
În plus, fiecare trebuie să facă niște pași pentru a reuși să prindă ceva experiență, să vadă dacă e pentru el o cameră sau rămâne la un telefon. Trebuie mult timp alocat în direcția asta.
Pato Basil a zis
In ziua de azi cred că orice camera mica ar trebui să aibă, nu incadrez neapărat aici și dslr-urile, dar chiar și alea daca au feature-ul asta cred că ar fi apreciate de publicul larg, firește nu neapărat de fotografi.