logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
bani timp

Merită fonduri mutuale?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 9 ianuarie 2026 6 comentarii

În anii de pandemie țin minte că am încercat marea cu sarea cu fondurile mutuale. Ca să o ținem pe pozitiv, a fost și greșeala mea, nu am reușit să înțeleg cum stă treaba cu lucrurile de acolo, iar contextul a fost ciudat. Știți și voi cum a fost când toți eram pozitivi sau… negativi.

  • Citește și: Am investit în fonduri mutuale

Eh, de atunci piața chiar dacă este un pic mai dinamică, sinusoidală ca să folosesc ceva termeni mai pretențioși, tot nu mi se pare că merită să mai merg pe fondurile mutuale. Am și câteva articole mai vechi, iar un tag este aici. Am documentat evoluția pe cât se poate de mult, mai degrabă, aș putea să ne numesc pierderi.

Ce-i drept, țin minte că la ING făceam totul din aplicație, la 2 click-uri distanță. Randamentul a fost pe minus pentru mine. Dar repet, a fost și contextul, poate că dacă așteptam mai mult piața își revenea.

Oricum, cât de mult să fie profitul dacă ei aveau comisioane de aproape 3%?

Acum prefer să merg pe clasicele ETF-uri de pe bursă. Am stabilit că investesc pe termen lung și merg cu acestea. Dar deh, am și acumulat o altă experiență. În plus, raportat la câteva click-uri pe care le dădeam în aplicație, aici nu e chiar așa de ușor, documentarea trebuie să fie ceva mai mare.

Așadar, voi cum sunteți?

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Educație financiară Etichete: fonduri mutuale

Comentarii

  1. Dacian a zis

    29 ianuarie 2024 la ora 08:46

    Nu merita.
    Fondurile mutuale au niste costuri anuale de administrare foarte mari, comparativ cu un ETF.
    ETF-urile in genral au costuri intre 0.05 si 0.6 (sunt si mai mari, dar sunt rare), iar un fond mutual, ING spre exemplu 0,92% – 2,9%.
    Ai putea spune ca 2-3% nu e mult. Dar la investitiile pe termen lung, dobanda compusa face sa se acumuleze niste sume măricele.

    Răspunde
  2. George a zis

    29 ianuarie 2024 la ora 08:48

    De unde ai învățat sa tranzacționezi ETF-uri?
    Mulțumesc anticipat.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      22 septembrie 2025 la ora 12:20

      Youtube e plin de informații! Am luat pe toți la rând și mi-am luat informația pe cât posibil.

      Răspunde
  3. Gabriel Ursan a zis

    29 ianuarie 2024 la ora 09:01

    Poti sa ai ouăle in mai multe cosuri, iar unul poate fi cu fonduri mutuale. Am avut si perioada de -5%, dar sunt si perioade precum aceasta, cu +11%. Cu rabdare si principiul “compound effect” cred ca e o varianta decenta.

    Răspunde
  4. Constantin a zis

    29 ianuarie 2024 la ora 09:44

    Am fost tentat si eu la un moment dat sa investesc in fonduri mutuale. Dupa ce am studiat atent problema, am decis ca nu merita si am renuntat. Randamentul era mai mereu sub rata inflatiei, aia reala, nu cea oficiala. Asa mi-au iesit mie calculele si m-am orientat spre altceva ca investitie.

    Răspunde
  5. Iulian M a zis

    30 ianuarie 2024 la ora 16:25

    Nu cred că merită. Mai degrabă mai deschizi un bussines ceva nou, dacă ai o idee genială sau pe aproape, îi pui un administrator bun și în felul acesta poate, banii investiți îi poți înmulți.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

display telefoane banda

Am testat Samsung Fold 8, zis și pașaportul

Ce am vizitat

Știați de Tryvana?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare
  • Postolachi Dumitru la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare
  • Marius Cucu la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare
  • Postolachi Dumitru la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare
  • Marius Cucu la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026