Sunt în perioada asta de birocrație, la început de an, la început de noi taxe. Am luat niște ore de consultații fiscale, am dat pe la ORNC, am pus TVA la rang de artă, am zic că arunc efactură și tot ce se poate mai bun.
Am luat, pe rând, contact cu ANAF, ORNC, contabilitate(bine, ăsta să fi fost nebun să facă scandal pe banii mei), dar tot ce a fost referitor la stat a fost impecabil.
Oriunde nu ne-am descurcat am întrebat și a fost totul receptiv.
Mai mult, am fost cu acte în original. Să vă spun că mi s-au făcut copii gratuit? Fără să mai ies la xeroxul de afară? Să mai zic că mi-au dat dosar cu șină?!
Evident, am scris de mânuță conform cu originalul, era perfect acolo lângă semnătura digitală. Reprezenta ceva!
Da, practic, nu s-a schimbat nimic, cel puțin nu încă. Adică ăia 5-10 lei nu cred că făceau diferența, ci era frumos să nu ai treabă cu vreo copie, să lucreze toate sistemele între ele.
Dar cum am văzut, e o măsură de timp până când vor comunica serviciile astea între ele și n-ar trebui să mai fie treabă.
pardauro a zis
Partea aceea cu „conform cu originalul” mi s-a părut mereu amuzantă, mai ales în cazul în care ai ceva treabă pe la Poliție, iar copiile erau făcute mereu tocmai de EI.
Stefan a zis
Va mai dura ceva până toate instituțiile vor comunica între ele…darde ce sa se grăbească când noi putem sa ne plimbam de la o instituție la alta…mai facem mișcare.