Am dat niște găuri astăzi. De fapt și de drept, am început aseară, am dat rateu și ne-am întors dimineață cu forțe proaspete. Ne-a bătut bolobocul și n-au ieșit lucrurile așa cum voiam. Trebuia să punem 2 suspendate… la linie.
8 găuri am dat până am început să ne prindem de ce avem de făcut. Apoi am înșurubat cu asta.
Ingineria cea mai mare a fost atunci când am încercat să ridicăm în mână corpurile. De bulă nici nu s-a pus problema, n-am nimerit pe găuri. 🙂 Am evoluat în timpul ăsta, ne-am gândit să le punem pe-o masă, pe-un scaun și să înălțăm ca să putem da găurile așa cum trebuie.
Se putea să nu uităm de boloboc? 😀 Zici că era casa-n pantă. Caterincă pe pereții prietenilor. 🙂 E chiar mișto să dai găuri, e cel mai ușor să strici. 🙂
Mi-a plăcut autofiletanta lui. Are ceva de la Skil. Pare destul de interesant, iar taică-miu e pus pe treabă. Vrea să schimbe tabla de la casa de la țară. Și-o d-asta ar fi mai mult decât utilă.
A lui e pe prelungitor. Cred că ar fi ok și cu acumulator.
Voi de care aveți? Să mă pun pe Skil? Ca branduri există ceva mai ok?
VIOREL a zis
Dacă ai nevoie de o autofiletantă de ultimă generație,eu recomand Makita cu motor BLDC (motor fără perii) model DHP459Z LXT cu acumulatori de 18V Li-Ion,mai sunt și alte câteva modele de Makita cu aceleași caracteristici,asta dacă vrei ceva care să te țină o viață,iar acumulatorul se încarcă full în 15 min pe încărcătorul dedicat DC18-RC și chiar dacă sunt fabricate în China,îți garantez că sunt lucruri solide japoneze și te țin ore întregi de lucru,deoarece noul motor cu magneți permanenți fără perii consumă cam la jumătate față de vechile motoare cu perii colectoare ,plus de asta sunt cu vreo 40% mai puternice și dacă nu o ții bine în mână îți rupe mâna una,două dacă ai de dat vreo gaură și blochezi burghiul.
Eu am o makita din acest model de vreo 2 ani și pe lângă motorul puternic la care nu ai de schimbat niciodată perii de grafit sau altă componentă de uzură ca la vechile modele,pe lângă acest aspect această autofiletantă japoneză are și o percuție bună pentru dat găuri în beton beneficiind de roți dințate metalice,nicidecum din material plastic ca la modelele de duzină.
Marius Cucu a zis
Mi-a cam dat daună prețul. Cea mai ieftină pleacă de la 600 de lei. Strâng câteva șuruburi din ele, nu fac o meserie din asta 😀
Acum am văzut că au si trepte de viteză, chestii. E utilă, dar nu cred că mă încadrez în buget. 😀
VIOREL a zis
Eu am luat Makita mea de la o licitație pe ebay cu vreo 50% din prețul real !.Dacă ai de lucrat la un acoperiș de casă,nu folosești jucării no name și apoi dai cu ele la gunoi !.După Makita îți recomand Bosch sau DeWalt pe acumulatori Li-Ion,niciodată nu aș mai lucra cu acumulatori NiMh care te lasă când ți-e lumea mai dragă !!!
Marius Cucu a zis
Nu e chiar o casă, e o terasă, acoperiș de magazie și „copertină”. Dar vor fi câțiva metri buni de tablă de schimbat. 🙂
Nu mă deranjează neapărat alimentarea. Mă pot descurca și cu cea de la priză, am un prelungitor de la camera video de vreo 25 de metri 😀
VIOREL a zis
Bine !,eu lucrez săptămânal câte ceva,pentru că sunt lăcătuș mecanic și sudor,de aceea am nevoie pentru construcții metalice de o autofiletantă serioasă cu care pot găuri metalul la fel de repede ca o bormașină la 220V~,dar cu avantajul portabilității.
Marius Cucu a zis
Eh, la tine e altceva. Eu sunt amator. Ne chinuim 2 zile să punem un suspendat… totuși 😀
Gabriel a zis
Bosch sau Die Welt .Poti lua si cva mai ieftin pt amator .
Marius Cucu a zis
Nu dau nici pe OLX de Die Welt. Există pe la noi?! 🙂
VIOREL a zis
Dewalt,nu Die Welt !!!
Marius Cucu a zis
M-a rupt an-ul ăla 😀
Marius Cucu a zis
Să aștept să revină BOSCH PSR în stoc?
Sau să merg pe surubelnita electrica BLACK & DECKER CS3652LCCT, acumulator Li-Ion, 1.5Ah, 3.6V?
VIOREL a zis
Ce să faci cu jucăriile astea ???,nu au cuplu și le poți folosi la înfiletatul și desfiletatul unor șurubele când desfaci aparatură sau dai vreo găurică într-o tablă de conservă,să fim serioși astea nu sunt autofiletante pentru ceea ce ai tu nevoie,sunt șurubelnițe electrice !
Marius Cucu a zis
Mă cam bate tehnologia. Cred că asta e sau ceva de genul. E în poza a 2 a lângă bormașină, nu prea se înțelege ce drăcie este.
E și asta jucărie?! 🙂 Parcă am dat gaură cu ea prin PFL…
VIOREL a zis
Sunt proaste au acumulatori de când bunicul flăcău de Ni-Cadmiu care sunt interziși în fabricație în Europa,doar în China se mai fabrică acești acumulatori,ani lumină mai proști decât Li-Ion.Mai bine cumperi orice autofiletantă Parkside cu Li-Ion care se vinde prin Lidl și de care eu am fost impresionat de calitățile li puterea acestei autofiletante nemțești fabricate în China pentru grupul Lidl !
Marius a zis
Salut, când am avut nevoie de asa ceva am întrebat la Reparații scule la Dedeman. Meseriașul repara scule și mi-a recomandat o „Steaua fără Nume” fabricație China. Am dat 2 gauri pt hota de 120mm și nenumărate pt dibluri de la 6 la 14 mm. M-a costat vreo 30€ dar e și acum „vie” după 3 ani. Nu a funcționat decât în regim de hobby.
Marius Cucu a zis
Salut. Oarecum hobby vreau și eu. Pentru viitorul apartament și pentru la țară. Totuși, am apelat la blog ca să mă duc cu lecția învățată. 🙂
VIOREL a zis
dewalt 18 are un preț excelent dacă îți dă și un acumulator,dar are prețul bun și fără acumulator !.Dewalt sunt scule profesionale made in USA cu angrenaje metalice,foarte solide și puternice !!!
Malin a zis
Eu am folosit mereu dinalea de 10 euro, branduri no-name si mi-au fost utile mereu. Niciodata n-am simtit nevoia sa platesc pentru ceva profi mai ales daca nu lucrez zilnic.
ice4you a zis
Corect! 🙂
Nalbaru cristian a zis
Ok mergi la magazin plătește apoi după 1 sau 2 zile duo înapoi și spusele ca nu e cea ce spune și vrei bani înapoi
Marius Cucu a zis
Probabil voi comanda de pe net ca să am drept de retur minim 14 zile. 🙂
Ing ilie razvan adrian a zis
Sparky ,olandeza era vreo 230 lei ,la 220 v, meseriasa , buna la orice aproape, am forjat una de a gasit o draci si abia a cazut(carbunii/periile),face de 3 ori pretul,cind se incalzeste sa o lasi ,altfel insurubezi aproape orice surubel in orice , pr rigips si lemn e perfecta, nu stiu daca o si gasesti , iar pe acumulator portabil ceea ce iti va i greuna munca,nu recomand, sint grele cam toate si cum n ai mina de salahor nu ti recomand , nici einhell nu i rea tot la 220v ,restul sint cam scumpele !
ice4you a zis
Da o tura pe la LIDL, ieftine si bune sculele alea ce le au ei, 3 ani garantie, la ce ai tu nevoie sunt mai mult decat decente si iti spun asta din prisma unor amici care lucreaza zi de zi cu asa ceva. 😉
In rest spor la treaba!
VIOREL a zis
Cei care lucrează din an în paști nu au nevoie de scule performante,dar eu lucrez foarte des cu sculele pentru diverse construcții metalice și mi s-a întâmplat să rămân fără perii la un polizor unghiular Bosch și am zis că până schimb periile,să cumpăr unul ieftin de duzină chinezesc și la volumul de muncă la care l-am supus s-a prăjit după 2 zile,pe lângă faptul că îmi era scârbă să lucrez cu el,că nu avea suficientă putere și vibra de-l luau dracii !!!,păi cu polizorul mic Bosch de 125mm lucrez de 6 ani,timp în care am schimbat de două ori periile și voi mai lucra 20 de ani de-acu” încolo,la fel și polizorul unghiular Makita de 230mm care are vreo 5 ani de muncă și îl simt ca un Mercedes fără pic de vibrații.
Cumpărați scule după buget,dar nu uitați că multe chinezării din magazine,nu fac nici cât o ceapă degerată și unele scule cum sunt polizoarele unghiulare no name vă pot nenoroci pe viață sau mai rău,iar în cazul ăsta puteți găsi scule la același preț semi sau profesionale second hand prin târguri sau diverse chilipiruri pe site-uri gen olx.,okazii etc.
Marius Cucu a zis
Corect. Dar, după articolul ăsta sunt și mai indecis. Bine, sunt și limitat în opțiuni. Altex-ul mă-nțelege și-mi da pă voucher.
În felul ăsta punem banii sub saltea să facem actele la apartament. 🙂
Stan Alexandru a zis
Cele mai bune autofiletante si la un pret corect este Dewaltul pe litiu.Lucrezi o zi intreaga si ar mai functiona inca.Makita,bosch sant sub el.Restul prea scumpe.
Marius Cucu a zis
Mulțumesc frumos de comentariu. Iau în calcul și pe acestea.
VIOREL a zis
Aiurea !!!,modelul Makita pe care-l folosesc eu este premiat cu aur anul 2016 pentru cea mai bună autofiletantă din lume,are cuplul cel mai bun pentru că folosește un nou tip de motor brushless cu magneți permanenți de tip BLDC,consumă la jumătate față de motoarele tradiționale folosite pe cam toate mărcile profesionale,bateria Li-Ion se încarcă în 10 minute,este cea mai ușoară dintre toate modelele PRO !Dewalt-ul este o autofiletantă bună,dacă ai ultimul model cu motor, dar mai greoaie,mai puturoasă și mecanica spun utilizatorii este de proastă calitate !
Dani a zis
Salutare! Eu montez termopane de 15 ani, in timpul programului o buna parte din activitate consta in gaurit si infilelat sufruburi in tot felul de materiale, beton, bca, caramida, piatra, etc. In ani am folosit cele mai eficiente masini pentru gaurit si infiletat cum sunt bosch, makita, dewalt. Pot sa spun din experienta ca la ora actuala folosesc dewalt. Lucrurile sunt mai simple cand vine vorba de o masina de gaurit cu percutie la 220v, aici diferenta intre aceste marci (dewalt, makita, bosch) este mica. Adevarata diferenta se noteaza la autofiletantele cu acumulatori unde dewaltul este net superioara celorlalte. Folosesc
DeWalt – DCD785M2, 18v 4Ah)am prins un lot cu mandrina metalica, super rezistenta si angrenajul interior este tot metalic. Este mai buna decat cea de 5 ah model mai nou dar cu angrenaj interior din plastic. Spor la munca tuturor! sper ca am fost util.