În călătoria noastră din Portugalia am ajuns și în Porto. Nu aș putea să zic că am mâncat ceva prost în Porto, absolut totul a fost fain. În 3 nopți de cazare am experimentat mult mai mult față de locațiile anterioare. A fost timp să alegi și una și alta.
Oricum, Portugalia este senzațională pentru mâncare cu greu o să mâncați ceva prost, poate doar să nu fie… pe gustul vostru.
Am nimerit ceva experiență locală împachetată pentru turiști. Un portughez foarte fain pe limbi străine avea deschis un butic și-ți pregătea local omletă împachetat cu alte sosuri homemade. Tot insista că e homemade și că durează ceva mai mult să le facă.
Cred că undeva la 15 euro am dat pe acel mic dejun de fiecare, dar a meritat. Era chestie de experiență, omul îți făcea o poveste din niște banale ouă. Dar găseai și variante mult mai ieftine, inclusiv pastelăria cum am făcut în anumite zile.
Google Maps zice că am fost la Dama Pe de Cabra. Are recenzii foarte bune pe Tripadvisor, noi am intrat acolo unde ni s-a părut interesant.
Seara am căutat destul de mult să ieșim din zona turistică. A fost greu să facem mixt între comercial și local. Oricum ar fi, mă uitam în stânga și în dreapta și cu 20 de euro scăpai bine-bine pe timp de seară, ba chiar și cu experiență locală. Repet, cu cât te întindeai mai mult la alcool, cu atât ăia 15-20 de euro se dublau. De fapt, am observat diferențele între ceea ce consumam eu și colegul care insistă să nu bea deloc și de multe ori proporțiile erau diferite.
Locația se numește Grill it são Lázaro.
De fapt, colegul de călătorie este vinovat de faptul că am nimerit de 2 seri în aceeași cârciumă. Am tot vrut să mai încerc și altă experiență, dar am schimbat doar mâncarea. Mai puțin supa de legume ce a fost un soi de supă cremă foarte, foarte mișto. Chiar am cerut rețeta, dar logic că am uitat-o între timp.
Eu vă recomand să mâncați în zona de mai jos. E oarecum pe lateral, la terminarea podurilor, dar raportul calitate preț era mult mai OK.
Pe GPS ar trebui să băgați zona asta: Passeio de São Lázaro 51, 4000-508 și veți alege destul de multe restaurante OK.
Am mai avut și o experiență 100% locală. Bine, după ce i-am găsit pe Tripadvisor și după ce nu a fost tocmai OK stomacul a 2 a zi n-aș zice că recomand ce am luat de acolo. Am picat pe fenta recomandărilor de pe Google Maps. De mâncat a fost foarte ieftin, un soi de autoservire.
Locația se numește Churrasqueira Lameiras.
Adaugă un comentariu