SSD-urile au ajuns la puțin peste 100 de lei. Sigur, vorbim de model de 120 de GB, dar un model cu care îți faci treaba. E mult mai ok decât un HDD normal.
În același timp, mă uitam ieri pe prețurile pentru SSD-urile pe PCI Express și au ajuns la prețuri foarte ok. Sunt undeva la prețul unui SSD de pe vremea în care spărgeam banii pe așa ceva.
E drept, e mult mai snappy decât un SSD clasic, dar când va fi DDR4 vom discuta și despre așa ceva. Până atunci, ne chinuim cu hardware-ul pe care îl avem.
Acum câteva zile citeam că 2019 este anul în care vor scădea mult mai mult prețurile pentru SSD-uri.
Fiabilitatea este asemănătoare poate chiar mai mare, în anumite cazuri. Încă mai sunt modele pe M.2 care se încălzesc, dar probabil că se va rezolva curând și treaba asta.
În tot timpul ăsta, cel puțin anul ăsta, mi-au picat 2 HDD-uri. Sunt consumabile, erau obosite, dar am mers pe calea altor HDD-uri pentru că era mult mai ieftin. Și n-am avut nevoie de viteză, ci de stocare. Limitele le am în alte părți.
Așadar, mai punem HDD-uri în sisteme noi?
Adrian a zis
Mă gândesc să îmi fac și eu un upgrade la laptop și să-i pun un SSD măcar pentru sistemul de operare și câteva aplicații „de bază”..
Marius Cucu a zis
Pentru modele pe SATA cred că o să fie și ceva oferte cârlig de Black Friday.
Costin a zis
Eu continui sa cred ca un HDD utilizat decent, cel putin deocamdata, este mai fiabil decit SSD-ul.
Daca cei de la WD ar fi adoptat tehnologia lagarelor hidrodinamice dezvoltate de Samsung atunci VelociRaptor era mediul ideal pentru un sistem de operare. Fara sa mai stai cu frica daca ai trim-ul activat au ba.
Marius Cucu a zis
Nu știu ce teste s-au făcut pe seama HDD-urilor, dar ăsta vechi pentru SSD-uri mi se pare relativ ok.
Sorin a zis
Prețurile HDD-urilor au scăzut destul de mult, capacitatea a crescut, dar prețurile SSD-urilor au scăzut cu mult mai mult, astfel că acum un SSD se impune ca fiind imperios necesar. Cu un preț de numai 100 lei, care nu aș putea că e o sumă atît de mare, calculatorul va merge, va zbura de fapt. Chiar și un SSD de 480 GB are totuși un preț acceptabil, undeva începînd cu 350 lei, chiar 330. Iar viteza este incomparabil mai mare.
Vorbind însă de standarul PCIe, acolo lucrurile stau complet diferit, dacă un SSD „clasic”, care este pe interfața SATA III, limitată teoretic la 600 MB/s, pe interfața PCIe avem SSD-uri care citesc cu 3.400 MB/s. Ca și preț, m-aș referi la noua serie 970 de la Samsung, și comparativ deci între un Samsung 970 EVO de 500 GB la 680 lei și un SSD „clasic” de 480 GB la, undeva să zicem la 350 lei, constatăm că pentru o sumă dublă avem o performanță la citire de 6,80 ori mai mare. Pretul pare mare, dar performanța este cu mult mult mult mai mare.
Singura problemă, ca să zic așa, este că aceste minunate SSD-uri pe PCIe trebuie folosite la capacitatea lor maximă, ori domeniile unde pot fi puse la adevărată lor valoare sînt destul de restrînse.
Ca și soluție de „buget” și care soluție asigură un echilibru optim preț/performanță, aș recomanda un SSD „normal” de 240 GB, la aproximativ 200 lei, chiar 180 la o căutare mai atentă.
Așa s-a întîmplat și cu trecerea de la CRT la LCD ! 🙂
Alex a zis
N-am mai folosit un HDD de prin 2012 si ma indoiesc ca o sa mai cumpar vreunul. De atunci am doar SSD pe toate desktopurile si laptopurile si n-as mai trece inapoi la HDD-uri.