Sunt multe business-uri picate. Probabil că lanțul se va strânge tot mai mult. Mulți vor să facă schimbarea, dar nu știu cum să o facă. Cred că mulți au auzit că se cumpără online, că ăsta e trendul.
Da, piața de ecommerce este în creștere de ani de zile. Dar dacă vorbeam de o creștere de 10-20% cifrele astea erau mici raportându-ne la tot ce se făcea offline.
Pe rețelele de socializare au apărut tot felul de postări sponsorizate. Pe bloguri, pe forumuri începe spamul cu marketing afiliat. Cred că ciupesc și ei una alta.
Dar sar etape, au impresia că vor rezolva marea cu sarea. Să nu zică: am încercat și nu merge, netul este de rahat!
Doar că tot ce se întâmplă pe internet se construiește în timp. La fel și experiența și strategiile.
Sigur, unii se pot urca pe val și să se laude că au picat site-uri de ce strategie bună au avut. Uită, în schimb, că laudă zona de food, zona cu cea mai mare creștere de pe online, din momentul ăsta. Acum mai 2-3 ani încercau să dea lecții altora că le pică site-ul de Black Friday. Dar deh, ne facem imagine în grup, nu?!
Poate, însă, am vrea să învățăm marketing de criză de la eMAG. După ce și-au luat-o serios la început cu măștile, cu sellerii care puneau prețuri nesimțite, acum s-au întors la 180 de grade și bagă campanie cu preț fără adaos comercial.
Lumea evident că nu va cumpăra numai un produs, ci probabil că va fi cel mai ieftin produs din stoc, dar vizibilitatea din presă și faptul că au pompat câteva mesaje la „comunicatori” îi scoate în față. Da, măștile alea pot fi considerate buget de marketing.
Oricum, ei sunt marii câștigători ai crizei de acum. Ca idee, în trafic, au avut spike ca și cum ar fi fost un Black Friday mai mic.
Și pentru că m-am dus departe de la ideea articolului: dacă nu aveți sfătuitori buni, dacă nu ați mai comandat de pe online până acum și vreți să treceți pe online, nu vă bateți capul. Cel mai probabil o să dați greș. Filosofia online-ului este total diferită față de offline. În plus, după ce trece nebunia cu virusul foarte multe produse vor reveni și vor fi vândute în magazin. Nu toate domeniile funcționează de la distanță.
Mălin a zis
Lasă bre că nu e deloc rău ce se întâmplă. Abea se mai cerne plebea.
Marius Cucu a zis
Așa vrem noi să credem 🙂
ice4you a zis
Probabil ca va exista un oarecare nou avant in treaba asta, dar dupa ce trece mizeria asta, se va stinge de la sine pentru ca tot la fel de multi ca si pana acum isi vor da seama ca au alergat dupa cioara din gard. Pe de alta parte, vorba lui Malin, acum se va mai cerne si plebea, vad destul de multi influencerii sufletului ca sunt la sapa de cauciuc odata ce bugetele de marketing au fost reduse drastic, dar nu neg ca e si varianta in care poate asa vrem noi sa credem. Ramane de vazut ce o fi, de mers a mers ok luna asta afilierea atat cat am eu contact cu ea, dar asta si pentru ca multi is inca prin casa, mai au inca ceva bani si o doza de optimism. Vedem abia de luna viitoare incolo si mai ales in lunile care vin ce nu se arata deloc sexy, 6,7% deficit declarat ieri, inseamna o inflatie de vreo 13% … si e doar inceputul.
Marius Cucu a zis
Nu, nu s-au redus. Au oprit tot și acum țipă cât se poate de mult fiecare.
Cine a lucrat fără cifre și pe ochi frumos și parandarat… pleacă la sparanghel.
Oricum, e chestie de timp până când firme care mergeau pe bârnă, din datorie în datorie să zboare. Da, ăștia se vor cerne. Doar că tare mi-e că pilele vor rezista și mai mult în perioada asta. Vezi Suceava și testele. 😉
ice4you a zis
Marius, pilele functioneaza mereu indiferent de situatie, acum doar se vad mai mult ca e situatie de criza si se apeleaza mai des la ele, nimic anormal, nimic iesit de comun, asa e si pe aici, asa e si pe la altii .. PCR’ul nu l’am inovat acum si nu e inovat de noi, e universal si forever.
Andrei a zis
Eu cred totusi ca toate businessurile trebuie sa fie si online. Am avut o discutie la Master despre asta si am ramas uimit cum businessuri cu CA de milioane si listate pe BVB nu au un rahat de site.
Acum toti cauta online, nu stiu cum e la tine dar la mine mobile e 70%, asta inseamna nu doar ca oamenii s-au dus online ci si ca, o fac acum mai lejer de pe telefon.