Știți și voi, e o perioadă destul de grea pe blog. Am încercat cu reclame de la Adsense, am încercat cu campanii publicitare, punctuale, nu a funcționat. Mai nou, anul ăsta e primul în care am zis că mă ocup mai mult de treaba asta cu blogul.
Ați văzut, am încercat să merg la IFA, la MWC, mai am să ajung la CES și cam rezolv și cu cariera asta de băgător de seamă pe blog.
Ce voiam să vă întreb: mă gândeam la un curs de inițiere în blogging și vlogging. Dacă iau 200 de lei de la fiecare, cu tot cu taxe la stat pun și eu de un aparat foto.
Ce ziceți, vă băgați?! Vi se pare prețul OK?
Redoo a zis
Are și parte motivațională?
Marius Cucu a zis
la inca 3 euro + TVA
Gab a zis
M-as baga la un curs foto.Online preferabil.
Marius Cucu a zis
Da, sigur te va ajuta Youtube. 😀
dam167 a zis
La video e clar, toată lumea știe de YT și are idee despre modul în care se pot face bani acolo. La blogging care ar fi ideea? să arăți oamenilor cum să crești un blog? și unde poți ajunge cu el financiar?
Întreb pentru că ce am văzut eu în RO cu blogurile a fost tot timpul bad vibes – adică cei din spatele lor n-au știut unde să fie sinceri. Când a început să apară publicitatea pe bloguri lumea a vrut să știe mai mult, iar „profesioniștii” s-au tot fâstâcit. Evident că nu poți face publice contracte sau sume exacte, dar oamenii ar fi vrut să știe care sunt oportunitățile și cum funcționează – cât contează urmăritorii, cum se plătesc campaniile (în sensul a ce se cere de la blog), mecanismul în general. Părerea mea e că de asta nici nu finanțează comunitățile site-urile pe care intră, dar probabil asta e o discuție mai amplă. A, tot ăsta e motivul pentru care n-am vrut niciodată să iau blogging-ul în serios, că nu văd nimic clar, o direcție care să ducă undeva. Zău dacă nu aud de 15 ani că content is king de la oameni care nu știu să scrie, și că blogurile vor avea tot timpul valoare pentru că nu sunt nașpa așa ca fetele alea de pe instagram – pentru mine e plictisitor.
Revin, cam cum vezi tu un curs de genul, ca idee de bază? doar tehnic, legat de site sau ai avea altă direcție? Ca bani nu mi se pare mult, dar la cursuri / tutoriale e concurență acerbă.
Marius Cucu a zis
1 aprilie. Făceam doar mișto. Eu sunt autodidact, nu pot să mă pun în pielea oamenilor care să predea.
Dar cred că am răspuns în articolele anterioare la tot ce ai zis tu mai sus.
Legat de sume, nu este nimic general valabil. Unii negociază mai bine, alții mai prost. Unii muncesc mai mult și mai prost, alții mai puțin și mai bine. Sunt sume de la 100 de euro la mii de euro. Uite că acum pe bloguri apare și disclaimerul pentru a nu fi discuții. Să vedem dacă apar și pe video. Adică am văzut că îl citești pe Radu, deja pune și el, am pus și eu de când m-ai rugat, Gadget.ro pun și ei. Restul sunt din garda veche și meh.
Uite că Bolocan a comentat mai jos, pe el cred că l-am împins cel mai mult în direcția asta pentru că are potențial. Restul ține de el cât vrea să țină să muncească. Fără vreun fel de beneficiu.
Adrian Bolocan a zis
eu ma bag numai dacă e pe bază de giveaway. altfel, nu!
Alexje a zis
Eu ma ft pe adsense. Si asa era doar de proba, dar s-a oprit de zilele trecute ca nu mi-am dovedit identitatea prin trimiterea dovezilor cu poze de pe toate documentele mele si nu am setat nici metada de plata.
Oricum nu aveam de gand sa incasez banii, cel putin nu anul asta.
Andrei Bucur a zis
Tu scrii partea tehnica, eu iti editez partea motivationala si partea cheie din vanzari, apoi facem parte.. taxele le platesti tu ?
Marius Cucu a zis
Nu vezi ce motivațional am scris și eu?
De fapt, nu vrei să ne vorbești tu în moldovenește?! 😀
Stefan a zis
Cursuri de editare video-foto…alte cursuri sunt inutile și nu va da nimeni bani.
Marius Cucu a zis
Nici măcar, baza pe foto video ți-o faci din Youtube. Când simți că nu mai ai ce învăța treci la cursuri.
Marius Calin a zis
Pasul 1: faci rost de 1 milion de euro, nu din blog
Pasul 2: te muți pe o insulă instagramabilă și postezi de acolo în fiecare zi sau folosești banii ăștia ca să plătești mulți oameni care să spună că tu chiar ai făcut 1 mil de euro din blog
Pasul 3: faci un curs despre cum strângi un milion de euro din blog și chiar strângi milionul de euro din cursul de pe blog
Până la urmă milionul tot din blog vine, dar nu primul :))
Acum la modul serios, mi se pare că blogurile chiar merg bine în ciuda faptului că video crește mult mai mult de la an la an și ideal ar fi să nu te bazezi doar pe o sursă de venit.
Marius Cucu a zis
Eu zic că mixtul contează. Dacă anul ăsta reușesc să mă țin de video și să devin confortabil… eu cred că împac ambele nișe.