Pentru plecarea în Madrid am zis să nu mă mai car cu DSLR după mine și laptop și gimbal și toate accesoriile. Așa că m-am gândit să cer la Sony în teste un mirrorless cu-n obiectiv wide. N-a fost să fie așa că… m-am ales cu prea fericitul Sony A7S II.
În principal, am vrut un aparat bun la video. Inițial, discutasem despre A7III, dar cum l-am testat deja am zis că n-aș mai avea ce zice în plus. Și nah, mi-a atras atenție marketing-ul cu ISO de ~400 000 de mii.
Nu o să fie un review tehnic pentru că nu sunt utilizator de Sony încă…
Totuși, din ce am experimentat până acum vreau să trasez câteva idei:
Extrem de mult marketing pe ISO mare
Cine crede că o să aibă o imagine fără zgomot și cu Dynamic Range ok se înșeală.
Dar da, îți face lumină în întuneric. La modul cel mai serios. De exemplu, imaginea „lăptoasă” de mai jos e trasă seara, într-o casă bătrânească, cu un singur bec economic.
Vă puteți da seama de cât de multă lumină ajungea în sobă de la albastrul de pe lateral.
La video imaginea nu are atât de mult zgomot, dar pe foto s-a simțit un pic. Atenție, vorbim de o poză trasă în joacă, fără trepied.
Butonul de rec e imposibil
Au înțeles asta. E un model lansat de ceva timp pe piață, dar dacă vedeți aparate cu buton de rec pe lateral n-aveți de ce să le luați. Serios.
În marea majoritate a timpului am tras cu 70-200mm. Genial obiectivul, genială stabilizarea, dar pe rec și stop rec am „codițe” foarte mari din cauza butonului. Dar pe A7III au rezolvat asta. E mult mai la îndemână.
Meniul
Să treci de pe un meniu pe care îl cunoști la unul atât de complex e… de vis. Când vedeam amici că mă puneau să caut pe Google opțiunea X la A7III mă bufnea râsul că-l are de câteva luni și nu l-a învățat. Da, are opțiune pentru tot, are posibilitatea de a limita orice, mai ales pe video.
Display
Sony, contrar așteptărilor nu are culori wow pe display. La Nikon rămâi lângă el cât de bine arată, nici Fuji nu e departe, dar Sony am văzut că nu insistă la asta. Bine, am primit un sample destul de alergat, dar și la A7III am văzut asta. Cu timpul te obișnuiești atât timp cât n-ai o comparație. Până la urmă contează ce iese, nu ce vezi pe moment.
Stabilizarea
Mi-e greu să n-o laud. Atât pe ea, cât și pe cea a obiectivului. Nikonist de meserie, butonist de Fuji, am dat de un 70-200mm care credeam că îmi va face viața grea.
Într-o dimineață de iarnă, pe-o ploaie mocănească mă sună un amic să mergem la airsoft. N-aveam niciun gând de așa ceva, dar imediat mi-a picat fisa că am o lentilă de distanță la mine. Partea nasoală a fost că am avut baterie 50% și bateria externă am uitat-o acasă.
Uite așa am avut 9 minute de brut, în mare cu autofocus și undeva la 20 de poze: 22 mai exact și una bușită. Atât s-a putut cu jumătate de acumulator.
Totul a fost tras din mână. Inițial, am zis că iau monopiedul, dar cine să-ți răspundă la telefon duminica la 9 dimineața?! 🙂 Așa e când împrumuți lucruri…
Lentila de la Sony mi se pare de vis. E extrem de rapidă și extrem de scumpă. Dacă te chinuiești un pic o poți lua mai scump ca aparatul în sine. Dar face toți banii. Am pus-o și pe A7III-ul colegului și mi se pare wow. Cine face video și e nehotărât între cele 2… răspunsul e A7III.
Foto
E okey nu wow. Când am avut nevoie de crop am văzut ce înseamnă puțini megapixeli. Chiar și pentru un senzor full frame diferențe sunt. Pe lumină slabă, fără pic de lumină mi s-a părut ceva cam mult zgomot. E un aparat dedicat video, totuși!
În Madrid am fost tot cu el, dar am schimbat lentila. Am luat ceva wide ca să fie cât mai ușor de cărat. Sunt diferențe destul de mari între lentile, dar pentru mine a fost mai mult ca suficient.
Puteți vedea imaginile aici. Și-a făcut treaba foarte bine. Poate l-aș fi exploatat mai mult dacă nu eram stresat de acumulator.
Lentila
E dumnezeul lentilelor. Oricum, tele-urile sunt spectaculoase, cumnatul are varianta de la Nikon care rulează fin și face spectacol. La fel și aici, doar că stabilizarea face diferența. Pur și simplu, vezi cum îngheață filmarea când ai apăsat butonul de rec. Le-am zis celor de la f64 că o fur și plec cu ea. 🙂
Concluzia este că jucăriile astea au ajuns din ce în ce mai bune. La nivelul ăsta sunt doar câteva detalii care-s deranjante. Un buton pus aiurea, un display mai puțin rabatabil, dar sunt lucruri cu care te obișnuiești. Ușor, ușor scula va fi doar accesoriul cu care îți vei face treaba, cu care vei spune povestea, nu doar un criteriu de marketing…
În perioada următoare o să mai iau câteva aparate în teste, să văd la ce voi rămâne.
Ce viata dom’le, unii se joaca cu aparate foto, eu zilele astea o sa ma joc cu o drujba noua! 🙁
Eu n-am mai pus mâna pe drujbă… de anul trecut 😀
Pai si n-ai pus si tu aici pe blog?!
As fi pus dacă m-aș fi tăiat. Dar dacă n a fost loc de troll ?
Si unde pui ca brusc m-a sunat si unu azi, la care facusem o comanda de piese pentru aia veche si imi luasem adio, ca sa-mi spuna ca mi-a trimis ce am vrut si mi-a dat si discount ca am asteptat, de treaba! :)))
Hai că am terminat și prima variantă a clipului tras cu Sony.
Sa vede bine, are potential, poate daca era o scena mai dinamica mai erau si altele de zis. Cine e d-na?
E studioul mic, greu de avut alte unghiuri. O să mai pun ceva artificii, trebuie corecție, grading, dar oricum mi-a dat listă cu cadre de scos 🙂 🙂 🙂 Ea e
cadre de scos! :)))
Asta e termenul 🙂
Si daca tot e urat si ploua azi am ascultat Foc in… gaura, se aude misto si parca te si incalzeste :)))
Sunetul e în post, nu trage așa bine aparatul. 🙂
lavaliera?
ea, cu ceva edit. Trebuie să iau și un recorder extern ca să aibă amplificare.