logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
SSD Samsung 990 pro

Lucruri care nu trebuie facute unui SSD

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 15 ianuarie 2026 88 comentarii

Cred că sunt printre primii care a scris în țară despre SSD-uri. Cumva, am trecut prin mai multe stări, tehnologia era foarte nouă, sistemele de operare nu erau pregătite pentru SSD, acum dacă ai Windows 11, din punctul meu de vedere, nu trebuie să mai respecți nimic din ceea ce scrie în articol. Efectiv, toate acestea sunt deja integrate și recunoscute foarte bine.

Mă joc de ceva timp cu SSD-urile, am vrut sa vad dacă sunt diferențe mari intre branduri, așa ca am ales un Samsung și un Intel. Cu niciunul nu am avut probleme si le folosesc chiar și la randat câteodată.

Cel puțin pe cel de pe laptop nu l-am ferit de așa ceva. Si încă rulează perfect toate 3, n-am avut pic de probleme. Chiar pe cel Intel l-am avut pe SATA2 o perioada, până am reușit să fac upgrade la calculator.

Acolo se simțea un pic diferența, mergea un pic mai greu fata de laptop, dar componentele erau mai slabe, pana la urma era ceva normal. Acum, parca s-a schimbat situația, calculatorul desktop este mai bun, păcat ca nu pot sa-l car pe unde am nevoie.

Chiar dacă am stresat cat de mult am putut SSD-urile, m-am ferit de următoarele lucruri:

Ce nu trebuie să îi faci unu SSD?

ssd kingston vs samsung
ssd kingston nvme

Haideți să vedem ce este mai bine de făcut pentru cei care au SSD.

Nu defragmentați SSD-ul pe Windows XP sau Windows Vista. Cine mai folosește aceste sisteme de operare, totuși? Windows 11 e aici!

SSD-urile nu au nevoie de defragmentare pentru ca sectoarele de stocare au un număr limitat de scrieri/ citiri. Defragmentarea face exact lucrul acesta. In plus, nu aveți nevoie de așa ceva, pentru ca nu o sa va aducă niciun beneficiu, niciun spor de performanta. Cel mult puteți sa faceți o aliniere a SSD-ului.

Defragmentarea este benefica doar hardurilor cu platane pentru ca brațul mecanic trebuie sa se deplaseze pe platane ca sa citească datele. Nu este cazul la SSD-uri pentru ca nu avem mișcări mecanice, ele fiind concepute pentru a scrie și citi datele din orice sector.

optimizare SSD TRIM

Totuși, in Windows 8.1 si Windows 10 avem optimizare. Folosiți acel tool fără grija.

Nu ștergeți datele cu gândul ca le recuperați ușor

Asta este cel mai mare dezavantaj al SSD-urilor. Datele nu se recuperează atât de ușor așa cum procedam la harduri. Chiar dacă sunt firme care recuperează date de pe SSD, în momentul în care zona de scriere/ citire are probleme cu greu se mai pot salva date.

Lucrurile acestea sunt întâlnite tot mai des la cei care folosesc sisteme de operare vechi, care nu suporta TRIM sau cei care folosesc mai multe SSD-uri vechi, in RAID, care nu beneficiază de funcția TRIM. Controller-le noi, de pe noile SSD-uri pot rula si în RAID, fără a avea probleme cu funcția TRIM.

Nu folosi Windows 7 daca tocmai ti-ai luat SSD

Același lucru este valabil si pentru distribuțiile vechi de Linux. Sistemele de operare care beneficiază de funcția TRIM „anunță” controller-ul ca fișierul a fost șters cu comanda TRIM si sectoarele de date sunt eliberate instantaneu.

Neavând aceasta funcție activata face ca SSD-ul sa ruleze din ce in ce mai greu, pe măsură ce se scriu date pe acesta.

Între timp au apărut programe care să ne ajute să optimizăm SSD-ul și pentru aceste sisteme de operare. Primul care îmi vine în minte este SSD Tweaker.

Nu stoca date pe el pana il ocupi de tot

SSD-ul nu este unitate de stocare, tocmai de aceea se recomanda un hard extern sau un HDD normal dacă se poate. Pentru ca SSD-ul sa ruleze optim trebuie ca acesta sa nu fie ocupat 100%. Așadar, dacă vă gândiți sa achiziționați un SSD mic, ar fi bine sa luați in calcul faptul ca programele ar trebui sa nu depășească jumătate din spațiul acestuia.

Nu depozita fișiere mari

E si greu de realizat lucrul asta, având în vedere ca un SSD costa destul de mult raport GB/$. Totuși, dacă sunt fișiere pe care le accesați rar, cel mai bine ar fi sa folosiți un alt hard normal pentru stocarea acestuia.

Sper ca aceste lucruri sa va ajute dacă lucrați pentru prima data cu un SSD. Nu este un moft, este o necesitate. Chiar totul funcționează mult mai rapid, indiferent dacă se conectează la o placa de baza pe SATA 2 sau la o placa de baza pe SATA 3.

Dacă vorbim de SSD-uri pe NVMe probabil că vorbim și despre hardware nou, cu Windows 11. Aici nu ar trebui să ne facem prea multe griji. Controller-ul de la SSD-uri a evoluat, la fel și sistemele de operare.

Trebuie să defragmentăm un SSD?

Windows 11 știe ce are de făcut pentru SSD-uri, nu vă mai bateți capul. Probleme erau atunci când erau părți în mișcare, când aveam platane. Dar SSD-urile nu au nimic în mișcare așa că defragmentarea nu mai este importantă.

Ce este TRIM?

TRIM face legătura intre sistemul de operare si controller-ul SSD-ului. El organizează fișierele pentru ca acestea sa fie organizate, sa fie „la îndemâna” pentru a fi accesate mai repede. Recomand ca funcția TRIM sa fie folosita o data pe zi, in cazul in care nu avem un sistem de operare care sa facă automat lucrul acesta. Cu alte cuvinte, TRIM este o comanda introdusa SSD-urilor pentru a informa ștergerea datelor de pe dispozitiv. De fapt si de drept, in momentul în care folosim tasta DELETE fișierele nu se șterg. Aceste fișiere le înlocuiesc pe cele vechi.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Hardware Etichete: ce este TRIM, defragmentare, SSD

Comentarii

  1. Stefan a zis

    14 august 2013 la ora 23:28

    După acest articol, fiecare proprietar de laptop/PC cu SSD ar trebui să-ți ofere câte o ”răcoritoare” pentru această listă de sfaturi utile. 🙂 Tot stau și mă gândesc: oare cine ar putea fi atât de bătut în bostan încât să facă defragmentare la SSD? 🙂 Dacă face asta atunci cu siguranță nu știe ce e ăla, iar SDD-ul a ajuns din întâmplare în calculatorul lui.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      14 august 2013 la ora 23:33

      Gandeste-te ca sunt multi cu buget limitat, mai ales ca sunt multi care habar nu au cu ce se mananca un calculator, cel putin principial, dar sa stie despre SSD-uri.
      Cand m-am documentat pentru articol, chiar am gasit cateva lucruri haioase despre cum au defragmentat unele persoane SSD-ul. Asadar… se poate.

      Răspunde
    • Razvan a zis

      24 ianuarie 2018 la ora 13:12

      Nu toată lume stie stai linistit si le cumpara din auzite ori tu te-ai nascut vreoun fell e einstein sau ce cct ai invatat tot biban ai fost ai tu chill

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        30 octombrie 2018 la ora 17:22

        Discuția era de acum 5-6 ani când doar entuziaștii băgau bani mulți în PC. Acum mult mai mulți investesc în hardware nou. În plus, SSD-ul a devenit tot mai ieftin.

        Răspunde
        • gheorghe a zis

          24 iunie 2019 la ora 09:19

          Buna ziua.Scuze ca intru asa neinvitat in discutie. Dar iata pretul unui ssd cumparat de mine.
          SSD OCZ Agility 3 Series 60GB SATA-III 2.5 inch [ AGT3-25SAT3-60G ] Cantitate: 1 Pret: 319,99 RON.

          Comanda in 17.08.2012…Cam asta era pretul unui ssd la acea vreme.S-au ieftinit mult ssd-urile.

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            24 iunie 2019 la ora 09:24

            Exact. Un SSD pe Sata 3 ușor, ușor se apropie cu prețul unui HDD. Dar cine vrea chestii mișto se orientează spre NVME.

  2. Gabriel Ursan a zis

    15 august 2013 la ora 01:52

    Eu am SSD la laptop și merge excepțional totul. Dar m-ai pus pe gânduri. Cum adică HDD SSD au un număr limitat de scrieri/citiri? În cât timp de folosire să mă aștept să cadă?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      15 august 2013 la ora 08:42

      Depinde de la SSD la SSD, dar in general au cate 100 000 de cicluri(IOPS), cele profesionale au si 1 milion. Vezi aici.
      Oricum, am urmarit niste teste si generatiile noi de SSD-uri au durata de viata mai mare ca a unui HDD normal.

      Răspunde
  3. Laurențiu Trofoșilă a zis

    16 august 2013 la ora 13:03

    Să înțeleg că sunt singurul care nu a trecut pe SSD? 🙂

    La modul serios, și la mine următorul upgrade o să fie un SSD, deci ai și de la mine un suc/bere că mă mi scoți din ceață.

    Răspunde
  4. Marius Cucu a zis

    16 august 2013 la ora 16:18

    Nu mai sta pe ganduri, daca n-ai ce face cu 400-500 RON ia-ti un SSD. Daca e de 120 e chiar perfect, de 250 e superb daca ai laptop. Cel putin eu asa am facut.
    Dar si te enerveaza…la culme, daca ai „tupeul” sa umbli pe un alt calculator fara SSD, o s-o iei razna la cat de mult trebuie sa astepti pentru orice comanda.

    Răspunde
  5. cartonic a zis

    20 august 2013 la ora 21:54

    Interesante sfaturi desi nu m-am intersectat pana cum cu SSD-uri. La batraneatea mea n-am auzit decat vag de Samsug-uri, OCZ si cam atat. :))

    Răspunde
  6. Tim a zis

    22 septembrie 2013 la ora 21:28

    E in plan achizionarea de ssd… bune sfaturi! Sper sa nu stric ceva la ele vreodata.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      22 septembrie 2013 la ora 21:43

      Daca pui Windows 8 odata ce pui SSD deja te protejezi de anumite lucruri. E singurul sistem de operare care optimizeaza lucrul pe SSD. Cele vechi il recunosc si… cam atat.

      Răspunde
  7. Ionut Bajescu a zis

    15 noiembrie 2013 la ora 14:17

    Macar sa fie luna asta ceva oferte multumitoare la SSD&HDD Extern, ca m-am saturat de livecd :))

    Răspunde
  8. Dragos a zis

    11 ianuarie 2015 la ora 12:10

    Am un laptop cu 500gbHDD si 24gb SSD. Cum as putea sa folosesc cei 24gb?(cineva mi-a spus sa pun windowsul pe el si programele care le instalez sa le pun pe HDD)

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      11 ianuarie 2015 la ora 12:12

      Sigur este SSD? sau este SSH? in Disk Management ce iti apare?

      Răspunde
  9. Dragos a zis

    11 ianuarie 2015 la ora 14:42

    In disk management la disk drives imi apare SandDisk SSD U100 24GB..

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      11 ianuarie 2015 la ora 15:18

      Cine ți-a spus, ți-a spus bine. SandDisk SSD U100 e un mic SSD pentru ultraportabile. Poți pune sistemul de operare pe el și, eventual, cache-ul programelor pe care le folosești mai des.

      Răspunde
      • Dragos a zis

        11 ianuarie 2015 la ora 15:24

        Mersi

        Răspunde
  10. Andrei a zis

    3 octombrie 2015 la ora 19:53

    SSD-urile au un numar destul de limitat de scrieri, circa 20000 de mii pe element de stocare:
    UN TLC rezista numai 1000 de cicluri de rescriere pe celula.
    Un MLC rezista 3000 de cicluri.
    UN SLC 10000-100000 cicluri teoretic.
    cu cat mai scump cu atat mai bine, cat despre citire? la infinit, nu il deranjeaza cu nimic, a fost conceput sa tii windowsul pe el si programele OH, chiar si la jocuri e de ajutor daca iti permiti mai mult de 1. Nu ai dc sa pui filme pe el care prin urmare o sa le stergi ii scurtezi viata fara motiv

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      4 octombrie 2015 la ora 08:28

      Cred că este concludent testul ăsta făcut de mine. Am folosit 3 ani de zile SSD-ul, iar SSD Life nu mi-a zis nimic rău despre el. În timpul ăsta a bootat de multe ori, s-a scris foarte mult pe el. Și-a scos banii. Pe lângă asta, funcționează ok. Discuția e aici.
      Legat de filme eu mai descarc pe SSD, pe laptop ce facem? Unde le descărcăm?! Pe desktop înțeleg să fie încă un HDD, dar pe laptopuri… abia dacă găsim un hard extern la unii…

      Răspunde
  11. Viorel a zis

    10 octombrie 2015 la ora 23:25

    „Cu alte cuvinte TRIM este o comanda introdusa SSD-urilor pentru a informa stergerea datelor de pe dispozitiv. De fapt si de drept, in momentul in care folosim tasta DELETE fisierele nu se sterg. Aceste fisiere le inlocuiesc pe cele vechi.”
    Am luat un SSD Kingston si l-am pus pe un Windows XP. Ma intereseaza daca exista un soft pentru Windows XP care sa inlocuiasca functia Trim de la Windows 7 (adica sa poata face SSD-ul sa inteleaga ca s-au sters fisiere din anumite locatii, pentru a sti ca acel spatiu e liber)?
    Multumesc

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      11 octombrie 2015 la ora 11:19

      Din păcate, nu există. Nici măcar pe Vista nu există. Este chiar atât de vechi sistemul? Nu poate primi un upgrade? 10 funcționează decent și pe hardware mai vechi, dacă sunt recunoscute driverele…

      Răspunde
  12. Stefan a zis

    17 martie 2016 la ora 00:08

    Daca formatez ssd imi trebuie programe speciale sau ceva pentru ssd?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      17 martie 2016 la ora 00:09

      Nu neapărat. Ce SSD ai?

      Răspunde
  13. Nautilus a zis

    4 aprilie 2016 la ora 15:05

    Windows 10 recunoaşte automat SSDul şi îl formatează ca atare. La conectarea pe SATA apare automat în BIOS ca SSD, şi după ce sistemul de operare şi fişierele au fost clonate pe SSD cu Samsung Data Migration, Win 10 adaptează automat setările la SSD (îşi selectează singur TRIM în loc de defragmentare, debifează automat „Allow files on this drive to have contents indexed in addition to file properties” etc).

    Practic toate setările care au fost recomandate utilizatorilor penru SSD erau valabile în XP, Vista sau Win 7. Win 8.1 şi Win 10 le au setate din fabricaţie.

    Răspunde
  14. Bordânc Nicu a zis

    8 iunie 2016 la ora 03:28

    Sunt de părere că e ok defragmentarea și la SSD cel mult odată la lună, deoarece întradevăr nu are părți mecanice, dar generând metadate pentru legături către bucăți de fișiere, performanța tot poate să fie afectată (cei drept nu cineștie cât).

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      29 iunie 2016 la ora 07:09

      Corect, dar lucrul ăsta este făcut de TRIM.

      Răspunde
  15. Ionuț a zis

    2 iulie 2016 la ora 15:51

    Salut am un ssd Kingston de 240Gb îmi arata că-i 31% fragmentat am pe el Windows 7 pro 32 biti, nu am in bios ahci e un pc mai vechi Dell 745 am dezactivat indexarea, din regedi cu cristal disk mereu se reseteaza scrierele la ahci i-am dat 1… Salutări…

    Răspunde
  16. JERRy a zis

    6 decembrie 2016 la ora 12:09

    salut…
    ce windows e mai bun pentru ssd ?? win 7 sau win 8.1

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      6 decembrie 2016 la ora 12:10

      Eu prefer Windows 10, dar e ok și 8.1.

      Răspunde
      • jerry a zis

        20 decembrie 2016 la ora 10:39

        momentan am win 7 profesional 64 bit.. dar nu prea imi place cum se misca.

        Răspunde
  17. Gabi a zis

    5 ianuarie 2017 la ora 16:38

    Salut! Apropos de SSD mic de 24GB. Windows 10 il cam mănâncă pe tot. După multe încercări cu DISM, cu dezactivarea hibernarii si eliminarea fișierului , mutarea pagefile pe HDD si dezinstalari de programe am 7 GB liberi dar acestia se micșorează in continuu cu fiecare update. Sa opresc windows-ul din a face update?

    Multumesc anticipat!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      5 ianuarie 2017 la ora 16:41

      Nu. De fapt și de drept, pe Windows 10 nici nu poți să oprești update-ul. Bine, poți opri serviciile, dar… vin feature interesante. Curăță temporarele și folosește clean up-ul de fiecare dată…

      Răspunde
      • Gabi a zis

        6 ianuarie 2017 la ora 00:03

        Multumesc pentru sfat! Ma întrebam daca stii ce as putea face in legătură cu programele deosebite care isi instalează obligat-fortat cate ceva in partitia/ssd-ul OS-ului.(ex. Visual Studio, care chiar daca il pun sa se instaleze pe HDD, vrea totusi 10-12 GB lejer acolo unde se afla Windowsul)

        Răspunde
  18. Sami a zis

    9 martie 2017 la ora 08:38

    Salutare. Am si eu o problema. Mi-a instalat un baiat windows 10 pro 64 pe un ssd de 256 gb si chestia este ca atunci cand intru intr-un joc online mi se misca foarte foarte greu si am update la placa video la zi..am citit undeva ca inainte de a instala un windows pe ssd trebuie sa setezi din bios ceva numit ARHI si nu IDE ?
    Laptopul este ultra performant

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      9 martie 2017 la ora 08:38

      Ce laptop este?

      Răspunde
      • Sami a zis

        9 martie 2017 la ora 11:04

        Deci am un laptop asus rog GL552vw-CN090D :

        16 gb ram ddr4
        Procesor i7-6700hq
        Placa video nvidia
        geforce 960m 4 gb
        Hdd 1tb+ ssd samsung evo 256 gb

        nu ma pot gandii decat ca baiatul care mi-a instalat windowsul , a folosit vreo versiune corupta / ieftina sau neactualizata?

        Sau a doua varianta ar fii faptul ca ar trebuii sa schimb din bios modul IDE pe AHCI ?

        Am urgenta nevoie de o solutie ca nu stiu ce sa fac in continuare.multumesc frumos

        Revin din nou. Am intrat in bios si SATA MODE este deja setat pe AHCI.. nu pot sa gasesc problema de merge asa greu jocul…o fii de la windows?

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          9 martie 2017 la ora 16:55

          Hmm, configurația este ok, setat e ok. Încearcă să faci ceva teste și să vezi dacă SSD-ul sau HDD-ul au probleme.

          Cumva a pus în RAID HDD-ul cu SSD-ul? Antivirus exista sau doar Windows Defender?

          Răspunde
  19. Sami a zis

    10 martie 2017 la ora 09:00

    Nu are nici-un antivirus pe el. Am uitat sa spun ca nici driverul pentru touchpad nu a reusit sa il instaleze.
    In legatura cu RAID nu stiu ce este mai exact.
    Am citit undeva pe aici ca nu avem voie sa formatam ssd-ul ? Eu nu ma pricep prea bine cum sta treaba dar l-am intrebat daca a formatat ssd-ul si a zis ca da. Baiatul asta nu avea experienta cu ssd-urile ( chiar el mi-a spus )
    Trebuie sa tinem cont de anumiti pasi atunci cand instalam un windows pe ssd?
    Oare daca as instala windowsul pe HDD ar merge totul mai lin pe partea cu driverele ?
    Specific ca am garantie la el dar baiatul de la care l-am luat a spus ca el nu a avut nici-o problema la instalarea driverelor

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      10 martie 2017 la ora 09:08

      Nu trebuie făcut o obișnuință din formatare, nu înseamnă că nu ai voie să formatezi deloc SSD-ul.

      Nu are nicio legătură driverul cu SSD/ HDD. Trebuie să funcționeze pe ambele la fel. Pe SSD mai rapid datorită tehnologiei.

      Cât despre Windows ar trebui să actualizeze singur tot. Cel mult la touchpad să fie probleme, deși tocmai am testat un model asemănător și n-am intervenit deloc cu driverele.

      Răspunde
  20. Sami a zis

    10 martie 2017 la ora 09:22

    Ieri am descarcat inca un joc online ( heroes of the storm ),ca sa pot vedea daca problema era doar la celalalt joc. Nu am fost surprins cand am vazut ca tot asa se misca din clipa in care am intrat in el si mi-am dat seama ca de fapt problema este de la driverul de la placa video. Este singura explicatie logica.

    Chestia este ca mie imi arata ca driveru nvidia este updatat la zi dar nu este… ce solutie eficienta as avea pentru driverul placii video ?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      10 martie 2017 la ora 09:28

      Nu aș putea spune asta. De la distanță nu prea poți să îți dai seama de ceea ce se întâmplă.

      Pentru a elimina cauze hardware trebuie făcute ceva teste și văzut cum reacționează laptopul.

      Ca să elimini problema SSD-ului iată un utilitar aici. Mai ai și SSD Life și HD Tune pentru hard disk.

      Apoi un test sintetic pe procesor, placă de bază, RAM cu Prime95 și verificate temperaturile cu SpeedFan sau Hwinfo.

      Dacă a trecut cu succes de astea este posibil să fie software-ul.

      Răspunde
  21. Sami a zis

    10 martie 2017 la ora 13:18

    Deci acum am aflat care este principala problema pentru care orice joc ruleaza asa greu.( si ghici ce , tot nu stiu cum sa o rezolv, am incercat eu ceva..)

    Placa video dedicata nu ,,porneste” automat cand intru in vreun joc. Ruleaza pe procesorul grafic intel hd

    Ei…toate bune pana aici, rezolvarea pare usoara teoretic : apas al doilea click pe desktop , ma duc la nvidia control panel si selectez placa video gtx960m ca si default. Ba chiar apas al doilea click pe joc inainte sa il deschid si ii dau sa ruleze cu placa video dedicata…dar in joc, surpriza. Acelasi fps insupprtabil.. ma gandesc sa reinstalez driverul de la nvidia ? Dar stai.. parca am mai incercat asta! Am gasit intr-un comentariu undeva ca ar trebuii update si la bios de pe site-ul asus ?

    Sau ar trebuii sa reiau windowsul de la capat cu toate driverele ?

    Răspunde
    • MisterTeo a zis

      26 martie 2017 la ora 09:46

      As propune sa incerci driverul producatorului si nu cel oferit de Microsoft. Uneori sunt ceva diferente.

      Răspunde
  22. valyy a zis

    16 aprilie 2017 la ora 16:57

    chiar este nevoie sa optimizezi un ssd dupa ce l ai montat sau ai reinstalat windowsul?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      16 aprilie 2017 la ora 17:00

      La Windows 10 nu mai este cazul. Se descurcă singur.

      Răspunde
  23. Floriss a zis

    10 mai 2017 la ora 16:03

    Salutare Marius !
    Apelez la experiența ta în următoarea problemă:
    Am luat un HDD(SATA2) de la o consolă Sony-PS3 pentru a-l cupla la PC(SATA3) în vederea ștergerii definitive a partițiilor din acest HDD, folosind utilitarul ,,FreeDOS v.1.2,,. Problema este că acest HDD nu este văzut de BIOS/W10.
    Este incompatibil sau trebuiesc făcute setări suplimentare în BIOS?
    Mulțumesc anticipat pentru ajutor.

    Răspunde
  24. Mihai a zis

    31 august 2017 la ora 23:38

    Buna. Am un hp 250 G6 cu ssd 256gb, mai este nevoie sa comut in modul AHCI si sa mai fac alinierea partitilor pe SSD inainte de instalarea windows 10? Daca da, cum anume fac asta? Multumesc

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      1 septembrie 2017 la ora 11:11

      Nu. Pe Windows 10 nu-ți bate capul cu optimizarea. Știe sistemul de operare să-l ajute.

      Răspunde
  25. Kris Tian a zis

    22 septembrie 2017 la ora 12:36

    faptul ca laptopul are sata 2 si nu sata 3, influenteaza viteza unui ssd ?

    Multumesc

    Răspunde
Comentarii mai noi »

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

Ramla il Hamra nisip rosu malta

Unde să mă cazez în Malta?

Comentarii recente

  • Costin la Oare sunt oameni care să emigreze în Ungaria?
  • Marius Cucu la Oare sunt oameni care să emigreze în Ungaria?
  • Costin la Oare sunt oameni care să emigreze în Ungaria?
  • I(on) D(an) la Oare sunt oameni care să emigreze în Ungaria?
  • Marius Cucu la eMAG vrea ca nimeni să nu mai aibă Genius

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026