LG revine.
Da, e CES și sunt tot mai multe noutăți despre televizoare. Anul ăsta pare că sunt schimbări foarte mari și dacă nu le comentăm acum s-ar putea ca mai târziu să nu putem să o facem. LG, anul trecut a avut prezență foarte mică în România, a lăsat pe alții să își facă o cotă mai mare de piață.
Ei bine, anul ăsta sunt schimbări foarte mari, mai ales pentru seria medie a lor. Probabil pentru că avem concurență serioasă de anul ăsta, cine știe?!
Cert este că televizoarele LG din seria medie au Primary RGB Tandem. Adică LG C6 o să fie cu panoul cel mai bun. Probabil vor lucra un pic la opțiuni că altfel canibalizează LG G6. Poate o să fie diferențe de răcire, vom vedea când vor comunica special pentru ele. Inclusiv straturi antireflexie o să aibă, practic, trebuie să o calce și ei pe urma Samsung-ului cu straturi de coating.
Pe anumite diagonale se pare că panoul nu o să fie atât de luminos.
Însă, e ceva ce nu mă așteptam. De obicei, pe seria asta aveai fie un panou Evo îmbunătățit, fie ceva de anul precedent.
Discuția se va rezuma la preț, mai mult ca sigur. Adică s-ar putea ca LG C6 să nu mai fie best buy, ci să se focuseze pe LG B6. Altfel, ciudat că rămânem cu aceleași denumiri, primul meu televizor OLED testat a fost LG B6, dar modelul din 2016, de acum 10 ani.


Gata, 8K a luat-o pe urmele 3D si s-a fîsîit?
Ceva se întâmplă cu 3D-ul, cred că a revenit ceva pentru că am destul de multe căutări pe vechile articole.
8K n-a murit, dar acum am vorbit de OLED-uri. Samsung deja vorbește de un 8K, probabil și LG o să aibă pe miniLED. Pe OLED n-a fost așa ceva.
8K este pentru ochi ce sunt “50 kHz” pentru urechi: o promisiune care depășește limitele biologice ale percepției umane.
Așa s-a zis și de 4K, la un moment dat și iată… Pentru diagonale foarte mari, de peste 70′, cred că e un must să ai rezoluție 8K.
Da, creierul uman poate percepe 8K — dar doar în condiții foarte specifice. Într‑un living obișnuit din București, la distanța normală de vizionare, diferența dintre 4K și 8K devine practic invizibilă.
Asta nu e opinie, ci rezultatul studiilor recente despre limita reală a rezoluției ochiului uman.
Ce spun studiile științifice despre percepția 8K
1. Ochiul are o limită de rezoluție
Cercetătorii de la University of Cambridge au măsurat direct limita de rezoluție a ochiului uman și au concluzionat că există un prag peste care ochiul nu mai poate distinge detalii suplimentare.
Cu alte cuvinte:
peste un anumit număr de pixeli pe grad de vedere, diferența devine invizibilă.
2. La distanța obișnuită de vizionare, 8K nu aduce beneficii
Un alt studiu arată că, la distanța tipică dintre canapea și televizor, ochiul nu poate rezolva toți pixelii unui TV 4K sau 8K pe diagonale obișnuite (ex. 55–65 inch).
Asta înseamnă:
• pe un TV de 55–65 inch, la 2–3 metri,
➜ 4K și 8K arată aproape identic pentru ochiul uman.
3. Biologia ochiului: foveea și limitele ei
Foveea — zona responsabilă pentru detalii fine — are o densitate maximă de receptori.
Studiile despre percepția detaliilor arată că ochiul poate distinge detalii extrem de fine doar într-un unghi foarte mic.
Asta explică de ce:
• 8K devine vizibil doar dacă ecranul este foarte mare
• și dacă stai foarte aproape de el.
Când poate creierul percepe cu adevărat 8K?
Da, dacă:
• ai un TV peste 85–98 inch
• stai la 1–1.5 metri de ecran
• urmărești conținut 8K nativ (extrem de rar)
Nu, dacă:
• ai un TV obișnuit (55–65 inch)
• stai la distanță normală (2–3 metri)
• urmărești conținut 4K upscalat la 8K
În aceste condiții, ochiul nu poate percepe diferența, iar creierul nu primește informație suplimentară.
Concluzie clară
Creierul uman poate percepe 8K doar în scenarii ideale.
În viața reală, pentru majoritatea oamenilor și majoritatea televizoarelor, 8K nu aduce un avantaj vizibil față de 4K.
A făcut bine sinteza din discuțiile noastre AI-ul, dar mai contează și tehnologia televizorului.
AI-urile nu se cearta intre ele ci se completeaza reciproc. Asta face diferenta intre Inteligenta (fie ea si artificiala) si restul lumii.
LG C6 au panel/ecran Tandem doar pe diagonalele de 77 si 83 inch.
Așa e. Oricum, să vedem ce se anunță pentru Europa, dacă ajung toate p-aici.