Am avut nevoie de o oră și 23 la sută de baterie să îmi dau seama cum funcționează Apple. Glumesc, încă nu sunt adaptat pe el, dar am vrut să vă povestesc despre Mac OS X din perspectiva unui om care a testat, în principiu, laptopuri cu Windows. Eu prefer să tastez direct de pe laptop ca să îmi dau seama ce aș putea schimba, ce este diferit față de ceea ce am folosit până acum. Așadar, o tastatură pentru programatori în română, un Microsoft Edge, o instalare de Davinci Resolve și alte câteva setări m-au lăsat cu 77 la sută baterie. Fie, am și muzică în fundal, iar luminozitatea este pe auto.
Așa mi-am început eu configurarea laptopului, așa am încercat eu să migrez de la Windows la Mac OS X.
Ca orice produs are atât plusuri, cât și minusuri. Mai mult, sunt opțiuni foarte multe de personalizare pe care nu le-am făcut pentru că nu a fost un produs testat pe mai mult timp, ci doar pentru câteva zile.
Construcție
Un pic robust, o grămadă de aluminiu, este ce trebuie. Nu cred că va îmbătrâni urât laptopul ăsta și nici n-o să îi observi amprentele. Totul este gândit cum trebuie: de la tastatură la orice de pe laptop.
Nu aș vrea să discut foarte mult despre Notch. Există, e un pic mare, dar dacă ăsta e un criteriu de alegere e trist pentru preferințele fiecăruia. Integrarea lui e bună, dacă n-ar discuta lumea despre el probabil că nu l-aș fi observat.
Poate că aș fi vrut ca ecranul să se rabateze la 180 de grade, în anumite momente chiar mi se pare că face diferența. Însă nu pot să nu observ cât de robust și cât de ok se prezintă fiecare detaliu, balamaua, fiecare poziție în care pui laptopul. Efectiv nu e compromis nicăieri.
Display
Este extraordinar de luminos. Tehnologia miniLED face diferența din orice punct de vedere analizezi. Nu sunt chiar convins de felul în care redă informația acolo unde sunt umbre(pe shadow), mi se pare că taie un pic cam agresiv din informația de acolo, în rest, jos pălăria. Efectiv, este atât de luminos încât îl poți folosi oriunde. Cred că reclamele acelea cu laptopul pe plajă se referă strict la MacBook Pro.
Ai contrast bun, ai negrul foarte bun, DPI, tot ce trebuie. În soare direct, de pe magnificul meu balcon am putut vedea tot fără să mă chinuiesc. Treaba asta am observat-o inclusiv pe Honor-ul proaspăt testat chiar dacă nu vorbim despre aceeași tehnologie a display-ului.
Mai mult, consideram că am monitoare bune. Da, nu e miniLED, nu e OLED, dar e calibrat din fabrică. Eh, când am trecut de la al meu la un „banal monitor de laptop” am simțit diferența. În apărarea monitorului de desktop, i-am tăiat din luminozitate cât să îmi fie confortabil în mai multe medii. Dar tot îmi place mai mult DPI-ul MAC-ului. Acum am ridicat ștacheta să văd și la ce nivel se duce noul monitor de la Apple.
Aș aminti și ideea de extindere a spațiului de lucru prin Thunderbolt. Efectiv, poți pune un setup de 2 monitoare extra. Nu am făcut teste, ar fi fost interesant de văzut dacă în editare se simte performanța în minus adăugând acele monitoare. Ca de exemplu, eu când am trecut la 4K și 10 biți placa video a strănutat un pic.
Tastatură
E diferit layout-ul de orice am testat. Ok. Cursa este așa cum trebuie, dar lucrurile specifice Apple deocamdată mă deranjează. Sunt convins că ține strict de obișnuință. Ca idee, eu încă mai confirm lucruri pe display pentru că am folosit destul de mult laptopul de la Asus.
Mă deranjează și ideea de Enter scurt. Da, probabil e un compromis pentru o diagonală de 14′. Altfel, se tastează foarte, foarte bine.
Ce mi se pare fain este faptul că ai tastă de căutare. E drept, ai și la Windows combinația Windows+S sau Windows+X, dar tot mai rapid e la Apple.
Touchpad
Este imens. Am mai văzut la câteva modele pe Windows touchpad la fel de mare. Interacționezi foarte bine cu el, am văzut că sunt tot soiul de gesturi pe el, dar încă nu sunt obișnuit cu el.
Am agățat un mouse wireless pe laptop și rar am folosit touchpad-ul. Altfel, nu înțeleg de ce click-ul este dezactivat by default, de ce gesturile pentru a derula un text sunt invers față de cum ai rula în mod normal. Da, există personalizare, dar nu înțeleg principiul…
Touch ID
Instant. Nu există atât de rapid pe Windows. Cel puțin, eu nu am întâlnit. Nu mi-a ratat niciodată, a deblocat instant. Nu înțeleg de ce nu există și un FaceID.
Conectivitate
Mă așteptam să fie mai grea viața cu el. Să fie mult mai multe limitări, dar nu, e OK: 3 porturi USB Type C și un card reader pentru microSD. Am folosit adaptor pentru USB Type A și totul a fost perfect. Există și jack de 3.5mm pentru cei care vor sunet mai bun. La încărcare cred că ar fi fain dacă ai putea folosi fiecare port USB Type C. Asus face deja asta, Lenovo la fel, nu te limitează doar la încărcătorul standard. Probabil se va face și aici când vor fi obligați să treacă pe USB Type C.
Editare
Vorbim despre MacBook Pro. Este evident că trebuie să vorbim despre editarea video. Eu am fost școlit să fac editare video pe minim 2 monitoare. Să te duci în direcția de un singur monitor de 14′ este al naibii de greu. Dar când depinzi de o deplasare parcă vrei ce e mai bun. Mai mult, să nu credeți că obțineți performanță identică cu un PC. E net superior un PC din de 3-4 ani de zile ca viteză de editare, discuția este despre laptop versus laptop.
Sunt conștient de faptul că nu vorbim despre cel mai ușor laptop de pe piață. Adică eu am dus LG Gram la alt nivel, am dus Lenovo Yoga în direcții în care nu au fost gândite. Spre editare video.
MacBook Pro este construit pentru a edita pe el. Are cu 500-600 de grame mai mult decât orice am testat eu până acum. Mai mult, inclusiv Intel și AMD decodează acum destul de bine HVEC, ba chiar timid și AV1.
Am testat SLOG3 în Davinci Resolve și am fost curios să văd cât de bine se descurcă și Final Cut Pro.
Laptopul se descurcă incredibil pe orice fel de proiect. Mai mult, ventilatoarele rar decolează. Ce vrei mai mult de atât?
Am mers mai departe și am editat un botez pe el. Ce-i drept, a fost filmat în FULL HD. Dar și ce am pus pentru Youtube(4K) a rulat perfect. Fără pic de loss pe playback în condiții de material necompresat. Mai mult, fișierele au fost MP4, nu în containerul celor de la Apple.
Rămâne de testat și tot ceea ce ține de ProRes, dar eu folosesc și editez materiale de pe Sony A7IV. Nu există ProRes nici măcar cu monitor extern.
Cât despre Capture One efectiv nu am ce să discut. E impecabil din toate punctele de vedere. Neașteptat de bine se comportă, accelerarea hardware chiar face diferența.
Sunet
Am înțeles că în combinație cu căștile lor lucrurile sunt faine. Eh, nu am avut accesorii compatibile, dar sunetul este unul dintre cele mai bune auzite de mine. Am mai nimerit și ceva Asus-uri interesante, dar nu la nivelul ăsta. Premium.
Laptopul are 6 difuzoare cu un soi de tehnologie de force canceling. Spațial, tot ce trebuie. Mai mult, ideea cu grătarele de pe laterale face diferența. Plus cele de la marginea ecranului sau chiar cele de sub laptop. Ah, are sunet mai mișto decât un TV mediu. OK, nu e neapărat cel mai tare ca volum, mai degrabă ca performanțe.
Baterie
Avem o baterie de 70Wh și un încărcător de 67W. Am testat inclusiv cu alte încărcătoare mai mari și nu a făcut probleme. Totuși, nu ar strica să pună un fir mai mare pentru încărcător. E drept, ai autonomie, dar poți sta și aproape 2.5 ore să îl încarci.
Nu aș lua în considerare mediul meu de utilizare pentru că, dacă ar fi o migrare spre Apple nu m-aș gândi să rămân pe Microsoft Edge ca browser sau poate aș încerca să trec pe Final Cut în locul lui Davinci Resolve. Când ai programe realizate pentru ecosistemul tău implicit și autonomia crește.
Pe tot ceea ce ține de utilizare clasică, texte, documente, mail-uri, efectiv nu are rival. Te duci spre 12-13 ore de autonomie sau chiar mai mult. Sigur, mi se pare un pic overkill să scrii text pe un MacBook Pro și nu pe un Air.
Unde am avut de editat video lucrurile nu au mai stat atât de bine, iar autonomia a fost mult mai mică. Dar când ai stat lipit de un laptop 9 ore?
Pentru mine ar fi un minus, din punctul ăsta de vedere încărcătorul. Vreau USB Type C. Vreau să iau un singur încărcător cu mine. (între timp, am observat că poți lua doar cablul cu tine, poți folosi și alt încărcător)
Optimizări
Mi se pare că tot ceea ce înseamnă opțiuni sunt foarte bine diferențiate. Sunt la limita între non tehnic și tehnic, împachetate foarte bine.
De exemplu, ai tot felul de lucruri pentru baterie, poate transforma material HDR la SDR dacă vrei să mai economisești din baterie, ai setări pentru a reduce luminozitatea automat și tot felul de briz-briz-uri de personalizări. Da, multe sunt și pe Windows, dar felul în care sunt puse la dispoziție e mult mai OK. Mai îndreptat spre utilizator.
Mai mult, nu există diferența de performanță între ceea ce ai pe baterie și ce ai fără cablu. Este incredibil de bine optimizat din punctul ăsta de vedere. Da, cu siguranță chichițe precum ProMotion fac diferența, dar cine nu lasă pe Microsoft să pună opțiunea „în cale”?
Sistem de operare
În ideea că vor veni și oameni care nu sunt chiar tehnici și au fost pentru o bună perioadă de timp pe Windows, mi se pare că diferențele sunt strict de obișnuință. Ok, dezavantajele pe android și Windows sunt strict legate de concurența dintre branduri. Prea puțin s-au pus la masă și au zis: OK, asta și asta și asta e compatibilă, pe când la Apple direcția este clară pentru integrare și lucruri cât mai simple.
Ca idee, pe Windows ai Windows +S pentru căutare, în timp ce pe Apple ai Launchpad. Instalarea de aplicații se face pe același principiu: permisiuni de administrare și Next-Next.
Mai mult, am avut situații în care a trebuit să fiu un pic atent la aplicația mouse-ului pentru că adaptorul nu era unul de la Apple, ci am pus un adaptor de la colormetru. Chiar m-am mirat că funcționează, că îl recunoaște.
La aplicații mai puțin ortodoxe mi se pare că Windows este un pic în față. Adică acolo găsești orice și poți adăuga orice crack pentru cea mai nouă versiune de software. Există piață și pe Apple, dar nu pentru cele mai noi versiuni, iar acolo s-ar putea să vă loviți un pic mai mult de Terminal.
Mai mult, sunt și câteva inepții întâlnite. Instalam Davinci Resolve și o actualizare de Mac OSX în același timp. Pe Windows aș fi putut controla ca sistemul de operare să nu se restarteze, la Apple a trebuit să reinstalez Davinci Resolve pentru că… Apple?!
Mai mult, câteodată Apple s-a trezit din senin să facă un pic de loading, iar Davinci a crăpat. Nu știu să verific log-urile, dar clar că oriunde sunt „problemuțe”, nu există perfecțiune.
Eu nu sunt chiar nou pe Apple, am mai folosit în trecut și consider că sunt un pic inițiat între ale calculatoarelor. Mulți, însă, se chinuiesc un pic și pe Windows. Tranziția nu va fi ușoară, să știți. Dar odată rămas pe ecosistem s-ar putea să vă placă.
Performanțe
Mai sus am încercat să fac un soi de recenzie aplicată pentru ceea ce îi trebuie unui utilizator de Windows care și editează. Acum las și testele sintetice să își facă simțită prezența. Sigur că ar fi fost interesant să vedem și cum se descurcă M2 Max, nu doar M2 Pro în editarea video și teste sintetice, dar este o evoluție și Pro-ul.
Din păcate, nu am reușit să pun mâna în timp pe un router competitiv. Nu am luat în considerare testele pentru că, efectiv, nu aveam unde să pun la treabă WiFi 6E.
Upgrade
Cred că ar trebui adusă în discuție și posibilitatea de actualizare hardware. Nici la produsele pe Windows nu mai discutăm chiar atât de mult de posibilitatea de actualizare, mai ales pentru modele de tip ultrabook, dar la Apple nu poți pune nici măcar un SSD sau să adaugi mai mult RAM.
Efectiv, avem o placă de bază integrată cu tot ceea ce se poate. Din ce m-am uitat în barca celor de la Samsung la Mobile World Congress nici jucăriile lor nu erau deloc rele, doar că nu prea vin la noi să facă un pic de concurență locală.
Compatibilități
Nu știu când voi mai avea posibilitatea să testez un nou Apple, așa că vreau să menționez aici mai tot ce am experimentat.
- nu am avut nicio problemă să mă conectez la NAS – absolut totul este compatibil
- adaptorul pentru USB Type C a funcționat. Mă așteptam să mă pună să cumpăr unul „de-al lor”
Laptopul mi-a lăsat impresie foarte bună și chiar iau în considerare și migrarea spre Apple. Poate o să reușesc să văd cum arată și noile Air-uri. Din ce am testat eu modele mai vechi, de 4-5 ani de zile, nu se ridică la nivelul unui display pe care l-aș dori eu pe un laptop, nici vorbă de cum se prezintă acesta. Dar să ai posibilitatea să editezi, să faci orice direct de pe un laptop, mi se pare incredibil, fie el și unul destul de greu. Modelul testat de mine bate undeva la 12 000 de lei. La ce știe să facă mi se pare un preț corect pentru acesta. Nu știu dacă aș da 20 000 pe M2 Max în momentul de față. Mai mult, eu mă duc în direcția de laptop ușor, cu care să poți edita decent. Însă, dacă sunteți în postura în care vreți un singur dispozitiv la care să atașați și monitoare poate fi o idee bună investiția spre Max.
Cu toate că este un laptop nou am avut și mici momente de freeze. Le pun pe seama faptului că nu am folosit întotdeauna aplicațiile optimizate pentru Apple.
Per total experiența a fost neașteptat de bună și autonomia, alături de display și sunet sunt punctele forte ale laptopului. Sigur că pentru a face tranziția de la Windows la Apple ai nevoie de o curbă de învățare mai mică sau mai mare, dar lucrurile nu sunt rele deloc. Financiar, mi se pare că tehnologia a ajuns la fel de scumpă și pe android și pe alocuri nu e la fel de performantă. Sau la fel de optimizată.
- Laptopul a fost pus la dispoziția mea de către Apcom IT Distribution, unicul distribuitor autorizat al produselor Apple în România, începând cu 1994. Distribution Partner Program este programul care adreseaza deopotrivă companiile mici, mijlocii și mari, care fie vând deja produse Apple, fie doresc oportunitatea de a include în premieră brandul Apple în oferta lor. Partenerii Distribution Partner Program au acces la întregul portofoliu de distribuție, direct de la canalul oficial de vânzare și pot să decidă asupra mixului de produse pe care să îl ofere, în funcție de propria strategie și de categoriile de clienți cărora li se adresează. Nu a existat un schimb comercial, iar testarea efectivă fost pentru aproximativ 7 zile.
MacBook Pro 14 Recenzie
Păreri Pro
- sunet foarte bun
- ecran luminos
- performant inclusiv pe baterie
Păreri Contra
- hardware imposibil de actualizat
- conector MagSafe, aș fi vrut USB Type C
Mi-e greu să fiu 100% imparțial ca utilizator de Windows, dar dacă bugetul nu ar fi o problemă autonomia aceasta m-ar îndemna să trec de pe Windows pe Mac OSX. Nu este un laptop ușor, dar are foarte multe lucruri interesante, premium.
Viorel Ianasi a zis
Eu am MacBook Pro 14 2021 (M1 Pro). Îl folosesc atât docking la muncă (cu mouse Logitexh Mx Anywhere 3 și Magic Keyboard 3) pentru tot felul de task-uri, editare video și altele dar și on the go și acasă, base version. Este un super-laptop!
Marius Cucu a zis
Da, pentru plecări cred că e cea mai bună variantă. Pentru acasă… depinde de pretenții.
Iulian M a zis
Visez încă la un MAC dar cred că atunci când voi avea eu bani de unul, se va fi trecut deja pe tablete, for ever, și laptopurile vor fi dispărute ?
Adrian Bolocan a zis
Și eu, și eu. 😀
dam167 a zis
Uită-te la piața SH, eu personal recomand eBay – nu sunt neapărat mai scumpe ca la noi pe OLX și ai posibilitatea să ceri banii înapoi dacă primești altceva. Dacă nu vrei neapărat laptop, găsești iMac la 2-3 mii de lei, ceea ce mi se pare rezonabil. Dacă vrei totuși laptop, modelele 2013-2015 sunt ok dacă sunt în stare bună, să ai grijă doar la protecția ecranului care e de obicei dusă și arată ca naiba.
Marius Cucu a zis
De ce să te mai duci spre un 2015 în momentul ăsta? :\
dam167 a zis
Pentru că e ieftin și e un laptop de 15 inch încă utilizabil. Un Air nou tot se duce spre o mie de euro, iar ce e 13 inch cu intel nu prea merită după părerea mea. E problema fiecăruia câți bani vrea să dea pe un calculator, iar astea menționate de mine se găsesc la câteva sute de euro.
Am văzut că unii se uită la laptopuri cu buget de 2000-2500 de lei, eu unul aș prefera un MacBook mai vechi decât ceva nou cu Windows la banii ăia.
Marius Cucu a zis
Într-adevăr, ce e sub 2000 de lei pe Windows e slab tare, dar există și piața refurbished unde mai găsești lucruri decente, dacă le cauți. Însă eu aș miza pe ceva relativ nou cât să decodeze noile codecuri: HVEC, AV1, să nu stai cu ventilatoarele la 100% că nu se descurcă laptopul.
Iulian M a zis
Vreau să trag eu de sigiliu 🙂
Valentin a zis
Nu am inteles partea cu incarcarea.
Se incarca si prin USB-C (in cel putin 2 porturi merge).
Eu il folosesc cu un docking station Dell (USB-C)
Altfel, dupa ce stai vreo 2 saptamani pe Mac, n-o sa mai vrei windows. Am patit eu!
Marius Cucu a zis
Ia să verific, semne pe el n-am văzut.
E și pe lista mea de cumpărături, dar poate cel cu M3 Pro.
dam167 a zis
Semne? alea sunt lângă stickerul cu Intel ?. Eu știu că Pro 14 și 16 se poate încărca din orice port usb-c, cred că doar Air și Pro-ul de 13 s-ar putea să aibă încărcarea doar pe partea stângă (dar cred că nici alea). Magsafe a fost introdus pentru puterea de încărcare, care e peste 100W la 16 și încă nu merge prin usb-c – la max 100W se poate încărca și ăla prin usb-c. Ăla de 14 poate fi încărcat lejer doar prin usb-c, chiar și cu încărcător de putere mai mare, gen 100W. Dar dacă folosești încărcătorul cu care a venit ai nevoie doar de cablu.
Marius Cucu a zis
Tot nu văd semnele, dar da, aveți dreptate, se poate încărca inclusiv cu baterie externă de când lumea. Fain și asta.
dam167 a zis
Era o glumă cu semnele, alea au dispărut de mai bine de 10 ani de la porturi – pe laptopuri cel puțin. La modelul pe care-l ai tu toate 3 porturile usb-c au și thunderbolt 4 (cred că e și o problemă de bandă, văd că Air și pro de 13 au doar 2 porturi cu TB4).
Marius Cucu a zis
Eh, pe Windows sunt modele însemnate. Credeam că și aici e. Am actualizat și în articol treaba asta, să fie evident pentru cine ar vrea să cumpere.
Andrei Dumitru a zis
Experienta mea cu Mac-urile nu a fost una placuta.
Am avut un mac mini M1 16gb ram ssd de 512 si efectiv era jalnic. Mi se bloca grav…greseala mea ca nu am aprofundat problema, n-am avut nervii necesari si l-am vandut dupa 2 saptamani.
Dupa 3 ani revin la acest sistem si am luat macbook pro 14 M1 pro 1tb ssd, 10CPU, 16GPU.
De data asta vreau sa fac lucrurile cum trebuie.
Am 3 harduri interne de 4,6 si 10tb.
Inainte le-am conectat printr-un NAS de la Orico(cred ca asa ii spune).
1. Am inteles ca se pot folosi pe mac fara a le mai formata cu ceva program, bun.
2. Posesorii de mac, mac. Voi ce sistem folositi pentru a le conecta?
NAS, docking station, cablu dinala sata iii la usb-usb-c…
Eu m-am uitat la un OWC OWCTCDRVDCK storage drive docking station USB 3.2 Gen 2 (3.1 Gen 2) Type-C. Suporta doua intrari sata iii 3.5 si ssd 2.5 si le-as conecta pe fiecare in parte cum am nevoie sa fac backup.
3. Partea de conectivitate cu hub.
M-am uitat la un Anker PowerExpand 8-in-1, 100W Power Delivery, USB-C, Dual 4K HDMI, 1 Gbps Ethernet, 2x USB 3.0, microSD.
Un docking station gen CalDigit scump pentru nevoile mele.
4. Voi folosi monitorul de la pc ca si dual monitor in davinci, prin acea aplicatie davinci remote.
Cred ca acel hub de la Anker este ok.