Pentru că nu e pic de informație despre operația de keratoconus, m-am gândit că ar fi bine să detaliez mai mult experiența din perioada următoare.
Pentru că da, am luat decizia să fac intervenția pe 6 august. Eu sunt omul care a stat de la 12 ani pe calculator, a stat în medii cu radiații, la TV și vreau să fac treaba cu imaginea și pe viitor așa că am încercat să țin din scurt toată nebunia. În plus, taică miu a acuzat toată viața simptomele pe care le am eu, disconfortul cu durerea de cap. S-ar putea să fie ereditar.
În Ploiești am luat pe fiecare în parte și doar la Ophtamax mi-au putut face o topografie. Acum înțeleg de ce a fost mai ieftină pentru că nu face testul în funcție de toți parametri. Așadar, în 2018, eu am făcut doar după 2(la Keratograph), iar acum am făcut după 3 parametri(la Pentacam). Chiar și așa, deși sunt aparate diferite, dioptria și keratoconus-ul au avansat. Nu mult, dar au avansat.
Teorii despre boală sunt multe, cert este că toți medicii la care am fost au zis să merg mai departe, la controale avansate.
Deși ultimul oftalmolog mi-a recomandat alt medic mie mi s-a părut mai de încredere medicul de la AMA Optimex. Ca experiență interumană, cu asistentele care făceau testele nu pot spune că erau toate OK, dar deh, înghiți în sec, zâmbești și pleci mai departe. Medicul în sine, însă, a dat încredere.
Mi-a zis că sunt șanse mari să nu fie probleme și că nu voi obține o îmbunătățire a dioptriei, deși unele persoane au mai câștigat -0.5 după intervenție. Totuși, ca orice intervenție, m-a pus să semnez că sunt șanse să nu iasă așa cum trebuie. Dar deh, orice operație are riscuri. Vorba cuiva: și din apendicită poți să mori.
Mi-a pus la dispoziție și o documentație, practic, este o sinteză a ceea ce scrie pe site. Chiar am anunțat-o că deja m-am documentat acolo.
Tot setul de analize m-a costat 780 de lei. Sunt incluse aici și testele pentru operație.
Operația în sine, dacă țin bine minte costă 5800 pentru ambii ochi. Dar și publicitatea aia de la TV costă. Nu știu dacă sunt aceleași prețuri pe site, dar cred că m-ar fi dus ceva mai puțin la Istrate. Nu mi-a inspirat atât de multă încredere. Dar e strict o părere subiectivă, poate că este super profesionistă.
Pun mai jos și poze cu rezultatele analizelor, chiar și rețete, și încerc să povestesc tot ce se va întâmpla în perioada aceea. Asta pentru că nu am găsit pic de experiențe pe internet referitor la asta.
Altfel, am înțeles că ar merge și cu programare și trimitere de la medicul de familie la Spitalul Universitar la doctorul Istrate. Nu am o confirmare, dar dacă cineva verifică informația și e de actualitate, vă rog să scrieți în comentarii, să ajutăm și pe alții.
cristiibm a zis
Multumim!
Sa auzim de bine!
Marius Cucu a zis
Să ne vedem măcar la fel de bine 😛
Adrian a zis
Sănătate!
Mălin a zis
Sunt tare nasoale astea și eu am o spurcăciune similară.
De 4 luni sunt pe tratament și deocamdată nu vor să-mi facă operație și nici să-mi dea ochelari.
Acum e mai bine, mi-a revenit la 95% vederea la ochiul stâng, de la sub 30% și sunt pe undeva pe la 80% cu ochiul drept.
Intervenția în sine nu e chiar nasoală, mai ales cu aparatura de acum.
Nici recuperarea nu e nasoală așa că nu te stresa prea mult din cauza asta. Eu în 8 ani am avut 2 intervenții și ambele au ieșit pefect.
Încă văd fără ochelari și am voie să conduc fără ochelari.
Atât doar că la ochiul operat am un astigmatism și focalizez ca pixu la distanță, iar la cel stâng am avut 3 zile hemoragie și încă mă chinui să scap de petele de sânge ce plutesc prin ochi.
Marius Cucu a zis
Da, mi-au zis că operația și recuperarea sunt ok, dar nu mi-e frică de asta, ci mai mult de repercusiuni. Cu stângul sunt la 100% cu actualii ochelari, iar cu dreptul sunt la 80%. Nu prea pot să stau fără ochelari, deja se simte nevoia, dureri mari de cap și oboseală foarte mare. Astigmatism am și eu pe ambii.
De condus pot să o fac și eu, dar nu vreau să obosesc ochii fără rost.
Mălin a zis
Mpăi cred că pe termen lung vei avea probleme mai mari fără operație decât cu ea. În cazul meu e fix invers, ăștia încearcă să evite operația pe cât posibil așa că mai fac 2 luni tratament fiindcă până acum l-am dus bine chiar și cu doza mărită și dacă eșuează tratamentul o să-mi dea altul și tot așa. Curățarea cu laser e ultima variantă pentru ei.
Sorin a zis
…topografie?!
Marius Cucu a zis
Topografie corneeană.
ice4you a zis
Doamne ajuta sa fie totul ok si sa ne revedem bine! 🙂 Multa sanatate si nu forta recuperarea, aici e cheia. 🙂
Marius Cucu a zis
Recuperarea va fi rapidă, teoretic. Practic, vedem. 🙂 Până atunci programăm articole ?
Sorin a zis
Una din marile probleme ale epocii informatice este supra-solicitarea ochilor, ca fiind primul element care ia contact cu imensa cantitate de informații, și apoi însăși „procesorul uman” în speță cel care tinde acum să mai dea și rateuri(!), din cauza avalanșei de informații pe care trebuie să o preia.
Revenind la partea oculară, acordarea unui grad mic de importanță a monitorului (mai nou LED, IPS, etc, dar mulți au prins și vechile CRT-uri!), împreună cu o iluminare ambiantă nu neapărat optimă, practic forțează ochii, și atunci cînd deja simțim ochii obosiți, este deja semn clar că ceva nu este în regulă.
Monitorare cu super-rezoluții absurde, ecrane de telefon de asemenea, ceasuri (așa-zis) inteligente cu scris de furnică, ecrane ecrane ecrane peste tot, neoane, xeoane, led-uri multicolore, toate astea nu fac altceva decît să solicite peste măsură ochii. Și să te mai miri atunci că sînt atîția ochelariști. Adică probleme de vedere, „ochelariștii” fiind asociați în vremurile bune cu tocilarii. Acum ochelarii au ajuns o necesitate. Din păcate.
Ori stingerea monitorului, și deci „rezolvarea” totală, nu este o soluție.
Și atît de importantă este vederea, și ce ne mai place fe-pe-se-urile să fie cît mai mare !
Marius Cucu a zis
Tocmai. Studiile anterioare ziceau că boala ajunge să stagneze la 35 de ani. În practică, de când cu atâta tehnologie la 40 de ani încă este activă. 🙂
Cica moderația e calea, dar hobby-urile mele sunt legate tot de display-uri. Și display-ul de la aparatul foto tot radiază, chiar mai mult decât o face calculatorul. Eu unul sunt mai obosit 🙂
Adriana a zis
Nu știu dacă ecranele sunt cauza keratoconusului. Eu am diagnosticul de acum 22 de ani. Nu am avut până atunci calculator și telefon cu „ecran”, erau televizoarele alea vechi…deci nu forțam ochii defel.
Port lentile cam de tot atâta vreme și sper sa o duc așa mereu. Evit pe cât posibil transplantul.
Sănătate!
Doc a zis
Din păcate uitatul toată ziua la telefon, monitor și televizor aduce după sine multe neplăceri .Dar asta e,o să treci cu bine și prin asta??.
Mirela a zis
Bună,
implantarea inelelor intracorneene sau procedeul de crosslinking?
Va rog sa imi explicați
Marius Cucu a zis
Fără inele a fost la mine. Doar crosslinking.