A fost un maraton cu casa anul trecut. În 5 luni de zile s-a reușit închiderea chiriei și trecerea pe rate. Culmea, momentan, rata este mai mare, mult mai mare decât chiria. Dar oricum era necesară o renovare. Ce are dacă o faci într-un loc nou?! Bine, vechi de prin 1936.
Uite așa sunt ~150 mp de renovat pe lângă credit.
În cele 5 luni s-au făcut următoarele:
- instalație electrică
- gard
- racordare la utilități. Bine, erau făcute, dar nu era ce trebuie ca să ai și scurgere și tot ce-ți trebuie la o casă
- renovat undeva la 50mp. Turnat șapă, îndreptat pereți și gresie. Fără încălzire în pardoseală, fără nimic altceva
Cu tot balansul de prețuri estimez că sunt costuri undeva la 20 000 de euro pentru toate cele. Nu există un calcul direct și exact, dar acolo ar fi balanța.
Dacă la gard și la utilități s-a făcut treaba cu oameni OK, cu care am mai lucrat și la apartamente, la instalația electrică a lucrat o rudă prin alianță. Ce frumos pică acum centrala. Senzație! Așa e când te calicești fix la ceea ce trebuie. La lucrurile care nu se văd. Nu sunt eu „șeful la șantier”, ci doar mai e folosit din când în când un card de Cuc. Dar dacă tot se face un studio foto pe acolo e un pic de interes.
Am făcut pauză că a venit „iarna” și prin interior, dar și în exterior. Deși au fost vremuri destul de OK, oamenii „lucrează cu mâinile” și n-au vrut să răcească în vreun fel. La interior, cu încălzire. În fine!
Acum efectiv am ajutat pe cineva să pună o schelă și l-am racolat ca alternativă pentru primăvară. Vreau să izolez atât apartamentul meu, cât și la casă. La casă e mai simplu, cel puțin baza trebuie făcută pentru că pe alocuri face un pic de umezeală.
Pe interior doar s-a curățat, nu s-a izolat.
Alexje a zis
Si la mine rata e de 1400 euro in loc 800 cat era inainte la chirie, dar ce sa faci. Altfel matur frunza prin curte si tai iarba, decat sa imi fie frica sa dau o gaura in perete ca anii trecuti.
Si eu trebuie sa pun izolatie la baza casei roata ca trage putin in unele colturi. Aici la noi e solul din clei si nu se duce apa. Si ploua, iar cand ploua ca perioada trecuta a tinut de vreo luna jumate.
Trebuie sa scot partial dalele de beton in jurul casei, sa sap vreo 40cm zic eu, apoi hidroizolatie si plastic in forma de L pe baza casei si vreo 100cm sub alee. Dar banuiesc ca sarcina asta o voi lasa la experti.
Marius Cucu a zis
Aici vor fi doar furnici, nu și iarbă. :))
Alexje a zis
Exista o gramada de chestii anti furnici. Am dat si eu cu o pudra pe unele zone unde au aparut furnici vara trecuta. Dar na, furnicile belgiene sunt mai politicoase 😀
Marius Cucu a zis
Nu ține pentru tine.
Alexje a zis
Edialux mierenpoeder Fastion 250g
https://www.brico.be/nl/tuin-buitenleven/planten-potten/insecten-ziektebestrijding/edialux-mierenpoeder-fastion-250g/10051394
te ajuta asta cu ceva? :))
dar oricum sunt zeci de produse anti furnici. Gasesti si in RO
Marius Cucu a zis
Când vin acolo o să iau o pungă cu mine.
Iolanda a zis
Cu izolațiile pereților exteriori mi-a explicat fiica mea, inginer constructor, cum se face. Izolația cea mai eficientă este cea care se face pe interior cu vată minerală.
Noi așa am făcut din start la casă. Cumnata mea a făcut izolația pe exterior cu extrudat, are spațiu cu vreo 20mp mai puțin decât avem noi, temperaturile reglate la fel ca noi, în plus ea în 2 camere a lăsat caloriferele aproape pe minim și a plătit cu 200 lei mai mult.
Marius Cucu a zis
Oricum, estetic, trebuie făcut ceva la pereții ăia. E și un pic de umezeală din cauza asta. În interiori, în partea de față, nu s-a mai adăugat din lipsă de spațiu. Poate în partea de sus să se izoleze și în interior.
Iolanda a zis
Am pus vată minerală și rigips. Casa este construită în 2004, are peretele din spate spre curtea vecină și spatele este orientat NNE. La vântoasele din Constanța, îți dai seama cum se aude…parcă am fi în casa fantomelor :)))).
Marius Cucu a zis
Aici vorbim de casă din 1936. Nu prea am pretenții. Oricum, pentru nevoile de acum, e un pic mic locul în interior. Ar fi fost greu să se mai ia încă un pic din spațiu.
Alexje a zis
E adevarat asta cu izolatia pe interior e mai buna decat cea exterioara. Cel putin am mai auzit-o zilele astea. Singurul dezavantaj e ca-ti ia din spatiul interior.
Iolanda a zis
Da, cam ia 10cm pe fiecare perete. Erau spații generoase, casă din 32, camere de 4m înălține și suprafețe mari la camere, peste 20mp. Din 2 camere am făcut living și sufragerie. Cel mai mic dormitor, la etaj are 16mp, iar biroul 14mp.
În pod a făcut bărbatul meu izolația și am constatat că vara e mai răcoare ca la etaj…și circulația de aer e mai bună acolo.
Cea mai bună este vata bazaltică, dar te cam costă.
Iolanda a zis
Păi și la mine, am uitat să spun că parterul este din 1932, iar noi am făcut etajul și un pod circulabil.
la parter era cărămidă din aia țigănească coaptă în cuptorul din curte :)), iar la partea de sus am pus BCA.
BCA-ul e bun că nu mucegăiește.
Iulian a zis
Ce perioadă de creditare ai?
Marius Cucu a zis
18 ani, dar ideea e să se plătească dintr-o chirie.