Cât am fost în Franța la niște prieteni am văzut că aveau o porțiune încălzită mișto, prin pardoseală. Ținând cont că era renovată de mai bine de 10 ani de zile se prezenta foarte ok.
Mă gândesc și eu să fac ceva de genul. Acum mă scarpin un pic că nu prea am găsit prețuri pentru așa ceva.
La noi am văzut doar d-astea.
Apartamentul nu era tocmai ok, din multe puncte de vedere. Așa că a trebuit să torn șapă și chiar m-aș mai ridica cu 3 cm de polistiren expandat ca să fie mai cald și să ajung și la nivel cu baia. Parchetul este deja luat, de 12 mm.
Dar îmi surâde și ideea cu așa ceva.
Între timp, cochetez și cu ideea de apartament nou, cu încălzire în pardoseală. Mi se pare că lucrurile sunt bune. E confort să ai căldura de la picioare. Eu, care merg mult desculț, mi se pare foarte mișto asta. Pe de altă parte, vin și cu ideea de apartament la comun, acolo lucrurile sunt calde, din orice privință. E căldură suficientă din lateral cât să țină călduț și parchetul. Nu e aceeași senzație, însă e bine.
Ați folosit lucruri de genul, există alternative mai ok pe care nu le știu eu?Nu îmi dau seama exact nici de cum se pune. Măcar principial.
Sau de costurile de întreținere…
Marius Nica a zis
De electric nu stiu dar poti face incalzirea prin pardoseala la centrala cu gaz si e foarte ok
Marius Cucu a zis
Eu chiar aș renunța la gaz, nu știu dacă e o soluție pentru mine. Am văzut multe chestii și electrice. Având în vedere că e refăcută instalația electrică… eu zic că mă-ncadrez și cu asta.
Andrei a zis
Mai există și varianta de pompă de căldură aer-apă + încălzire prin pardoseală. Eficiența e bună ajungându-se și la 1:5, adică pentru 1 KW de curent consumat pompa “băgă” în interior 5 KW de energie termică. Temperatura de operare minimă ajunge la -25°C, cel puțin la Mitsubishi, nu știu la Daikin sau alții.
Marius Cucu a zis
Ideea este că am căldură deja, în calorifere, dar vreau strict să încălzesc un pic parchetul pentru că sunt deasupra casei scării.
E posibil să mă depășească ce mi-ai zis tu mai sus. 🙂
Malin a zis
Ti s-a pus de curentat la talpi? Sau ti-ai propus sa mergi cu cizme de cauciuc prin casa?
Marius Cucu a zis
Mă gândeam să încep să dansez. Un pic așa. Și așa nu prea sunt eu pe ritm…
duros a zis
ai calcat pe fierul de calcat ? ca altfel nu-mi explic ceea ce spui
Gabi Miron a zis
Am văzut și eu video-ul la Mikey și chiar mi s-a părut interesant sistemul acela de încălzire. Ar fi interesant un studiu care să arate ce este mai economic în timp, gazul sau curentul. În ceea ce privește încăzirea în pardoseală, desigur.
Marius Cucu a zis
La mine e cam rapid. Cel mult până de Paște terminăm, dar ar fi interesantă o chestie d-asta.
Iote a zis
La tine e buna varianta unui sistem de incalzire electrica in pardoseala cu placi incalzitoare. Este vorba practic de un material de tip pasta, in care este inglobat un cablu incalzitor si care se monteaza sub parchet. Poate fi montat cam in orice incapere.
Marius Cucu a zis
Detalii mai multe? Link-uri ceva?! 🙂
Iote a zis
https://www.hobbit-integral.ro/incalzire-electrica-in-pardoseala/incalzirea-electrica-prin-pardoseala-despre-costuri-si-consum/
Marius Cucu a zis
Merci, am mai săpat și am găsit asta.
Florin Grec a zis
Am un coleg de club care se ocupa de asa ceva, iar din discutiile principiale cu el am inteles ca el lucreaza cu 2 metode (cu fir sau cu folie) si recomanda sa faci traseul doar in locurile unde nu este mobila/pe unde circuli. Dezavantaj la folie, din ce zicea el, este in cazul in care ai o inundatie, va trebui sa schimbi partea afectata de apa. Daca vrei pot sa iti fac rost de un contact (noi suntem din Cluj).
Marius Cucu a zis
Nu știu dacă e rentabil de acolo, eu sunt din Ploiești. Mă gândeam strict pentru sufragerie și dormitor. N-ar avea de ce să fie apă p-acolo.
Costin a zis
Prin februarie am avut o lucrare la un apartament maricel (120mp) incalzit prin pardosele. Instalatia era facuta pe apa calda, nu electric.
Caldura extrem de placuta, cei 2 copii ai familiei tavalindu-se practic prin toata casa.
Factura pe ianuarie tocmai venise, 120 lei. Mi s-a parut incredibil, 1 leu/mp.
Nu mai trebuie sa ridici temperatura apei la 80-85 grade ca in cazul caloriferelor, 30 sunt arhisuficienti.
Plus ca este o caldura agreabila, te ia de jos, de la picioare, nu trebuie sa te freci de calorifer daca vi inghetat acasa.
Eu zic ca merita pe deplin investitia.
Postolachi Dumitru a zis
Dacă nu ai izolată bine casa nu te băga la încălzire electrică.
Marius Cucu a zis
După ce terminăm cu interiorul… mergem și la exterior. Pas cu Pas 😀
toro a zis
Un singur inconvenient la incalzirile in pardoseala si pe care multi nu o iau in seama . Odata cu aerul cald degajat de jos in sus se ridica si o cantitate considerabila de praf. Fapt observat si confirmat la locuinta fiicei mele unde cu ajutorul spot luminos puternic sa observat circuitul inchis permanent de aer si praf. Nu recomand !
Costin a zis
Aspirator + mop, mai des. Macar iarna…
Marius Cucu a zis
Îmi iau irobot 🙂
Sebastian a zis
Familia prietenei mele are încălzire prin pardosea electrică. Tot ce pot să îți zic că o să te usuce la cheltuieli, plătesc peste 1800 de lei energia electrică într-o lună de iarnă. De asemenea, dacă tot vrei să renunți la gaz, probabil merge și în pardosea, nu știu sigur, eu am optat pentru centrală electrică trifazată, și plătesc undeva la 600 de lei într-o lună de iarnă. Diferența între această centrală și sistemul de încalzire pe care l-ai menționat tu, este destul de mare zic eu, gândește-te că centrala are mult mai puține rezistențe care să încălzească apa întrucât tu ai metrii întregi de rezistențe în pardoseală. Da întradevăr este plăcuta încălzirea în pardoseală, dar când am chemat un specialist să analizeze toată „lucrarea” mi-a zis că nu îmi recomandă să depăsească temperatura de 20 de grade ( în pardosea) și să iau în calcul că tot praful se ridică mult mai ușor, se întâmpla și acel fenomen numit de oamenii în vârstă „umflatul picioarelor”. Singurul avantaj este dacă ai copii mici și se joacă-n toată casa pe jos.
Marius Cucu a zis
Nu, încălzirea o am prin calorifere. Complementar vreau ca parchetul, în sufragerie, să fie încălzit. Cel mult și în dormitor. Bine, e o idee care probabil se va materializa la viitoarea casă. 🙂
Mile a zis
noi am renuntat la gaz si am trecut pe curent. Am luat cablurile de la extraplusenergy si am ales sa le montam singuri ca sa nu mai platim lor montajul. nu este greu, aveti nevoie doar de timp si sa nu aveti dureri de spate 🙂
este eficient si recomand incalzirea electrica in pardoseala. probabil sunt mai multe firme, noi am ales aceasta firma fiindca au produse nemtesti.
Diana V a zis
Buna ! Și noi suntem la faza cu încălzirea și am găsit aceasta firma ☺️ Poți sa îmi dai mai multe detalii te rog ? Consumul in zilele de iarna, temperatura pe care o ai in camere? Instalația a fost băgată in sapa sau direct sub parchet ? Ce suprafața încălzești ? Merci !
Zamfir Nicolae a zis
Buna ziua,puteți să detaliați puțin costurile de operare?Ce facturi va vin pe lunile de iarna?
Marius Cucu a zis
Sunt multe de luat în calcul și foarte greu de estimat când alegi încălzire în pardoseală. Trebuie să ai o casă foarte bine izolată, eventual să pui traseu dublu, pentru eventualele probleme care ar veni în următorii 10 ani.
Eu, dacă mi-aș ridica ceva acum probabil că aș face mixt între încălzire în pardoseală și calorifere.
Costin a zis
Intre timp, dupa ceva investigatii, mi-am format (cred), o parere mai ‘rotunda’.
Se pare ca cel mai efcient mijloc de incalzirea prin pardosele este cel cu apa calda (centrala termica), nicidecum electric.
Avantajul este ca temperatura apei nu mai trebuie ridicata la 80-85ºC ca pentru calorifere ci doar in zona 30-35ºC, asta traducindu-se prin cel putin injumatatirea costurilor cu gazele.
Adrian a zis
De unde ai scos asta ” temperatura apei nu mai trebuie ridicata la 80-85ºC?
Am calorifere în casa și temperatura e setata la maxim 55 grade în plina iarna și la 48 la început și sfârșit de iarna!
Costin a zis
Poate la tine casa-i foarte bine izolata si tavanul il poti atinge cu mina… atunci da, iti poti permite sa tii centrala pe 48-55ºC.
Eu m-am referit atit la condtiile mele si ale altor nefericiti care stau in case vechi (chiar si bine izolate termic) dar cu incaperi inalte, 3,5m in cazul meu.
Ei bine, pe vreme geroasa (sub -10ºC), ca sa obtin in casa o temperatura de 21ºC, trebuie sa ridic c.t. la peste 80ºC. Chiar in aceste conditii, centrala functioneaza aproape continuu.
Apropos, am un Viessmann de 24 Kw.
Magda a zis
Buna ziua,
Mă interesează daca are cineva încălzire electrică în pardoseală la casa: cât ar costa factura lunara și recomandari pentru montare firme din Iași.
Marius Cucu a zis
Cred că e greu să-ți facă cineva o estimare de cost, sunt mulți factori de luat în seamă:
cât de eficientă e casa, cât de bine izolata este, cât trebuie încălzit, tipul construcției, etc.
Părerea mea de om atehnic și care doar a citit prin stânga și dreapta, ar fi să mergi pe mixt, încălzire în pardoseală și calorifere.
Fodoreanu a zis
Curenteaza in baie incalzirea…ceva idei??
Costin a zis
Bai fratilor, nu astea sunt problemele de ridicat.
Daca tubulatura a fost corect instalata (lasat-n presiune minimum 24h) iar sapa de protectie bine turnata, este una dintre cele mai eficiente sisteme de incalzire.
Singura deficienta este praful ce se va ridica in aer.
De evitat daca aveti copii ce-si fac veacul pe dusumea.