Mi-am amintit, scriind despre trenurile din Germania că o zi întreagă am bântuit-o cu un elvețian. N-am mereu ocazia asta și îmi dau seama că am cel mai fain job. Să poți să iei contact cu oameni din media de sus a unei țări.
N-o priviți ca pe opulență, ci mi se pare senzațional că reușesc să schimb impresii off the record cu oameni diferiți cultural ca noi. Ok, este și mult small talk, însă găsești și lucruri interesante de discutat. Acum îmi dau seama că regret că am stat aproape 30 de minute într-o mașină împreună și n-am schimbat 2 vorbe. Până la eveniment când ne-am dat seama că suntem pe aceeași lungime de undă.
Au fost mai multe discuții referitoare la viața de la noi versus viața din Elveția și, implicit, am făcut ochii mici. Ei pare că au o țară funcțională, cu proceduri, cu un pic de protecționism, dar cumva mi se pare că au niște ani în față, au o mentalitate diferită, cumva mi se pare normal. 50 de ani de democrație pierdută contează. Plus că parcă suntem lumi diferite: ei au avut bancherii lumii, noi am avut răsăritul.
Ca o paranteză, anul trecut am schimbat impresii doar cu bulgarii și cumva povesteam de piața noastră. Părea că suntem șefi că e altă piață, că e mai mare, că e altă situație.
Ei bine, acum a venit și șeful cel mare, din Elveția. Populație mică, dar suficient de bogată ca să cumpere lucruri premium. Mielușei eram și eu, dar și bulgarul în fața lui.
Pe de altă parte, aparent print-ul n-a murit. Și se investește în asta. Mi-a dat niște cifre pe un tiraj de revistă de 30 de mii de unități ceea ce n-am avea noi în toată piața locală. De 4-5 ori mai mult încasau ei de la un singur brand. Și e Elveția, nu pe America. Vă dați seama ce scoruri sunt în SUA?!
OK, au un avantaj că se vorbește germana așa că am impresia că se poate adresa și celor din Germania. Dar, totuși!
E absolut normal să fie producții mult mai bune când ai susținere suficient de mare din piață.
Pe de altă parte, până la experiența asta credeam că noi ca Europa de Est avem probleme, că suntem vai de noi, dar se pare că situațiile sunt identice, însă cu actori diferiți.
Îmi dau seama de asta ori de câte ori reușesc să ies din bula personală.
Mi se pare că, noi românii, avem adesea impresia că suntem centrul Europei. Ne considerăm cei mai buni la software, cei mai ospitalieri, cei mai credincioși, cei mai harnici… și lista poate continua. Dar, dacă privim mai lucid, trebuie să recunoaștem că în societatea noastră persistă multe probleme: misoginismul, incultura, o mentalitate retrogradă, intoleranță religioasă. Uneori, ai senzația că dacă ar exista mai multă „fermitate” în convingeri, am fi în stare să alunecăm spre forme radicale de fanatism. Este, desigur, o opinie personală.
Cred că doar atunci când vom fi în stare să ne asumăm aceste realități, vom putea începe să ne schimbăm cu adevărat.
Pe de altă parte, trebuie spus că România a evoluat. Țara arată, în multe privințe, mai bine decât altele din lume. Există oportunități reale de dezvoltare și de a câștiga decent. Am pornit de jos și am făcut pași importanți. Problema e că ne-am obișnuit cu schimbări bruște și vizibile, iar acum, când progresul e mai lent, gradual, avem impresia că totul s-a oprit.
În același timp, înțeleg și frustrarea celor care „ar da foc țării” – metaforic vorbind – din cauza clasei politice din ultimii ani. Însă nu poți rezolva aceste probleme alegând lideri lipsiți de competență, care n-au realizat nimic notabil – nici educație serioasă, nici experiență profesională, nici activitate legislativă relevantă.
Am avut recent o discuție online despre prețurile de pe piața imobiliară. Spuneam că în Spania găsești case la malul mării cu 130.000 de euro – echivalentul unui teren de 1.000 mp într-un sat din nordul României, unde abia ai utilitățile de bază, iar unele nici nu funcționează. Unii au reacționat spunând că e imposibil. Dar realitatea e că există opțiuni viabile și chiar mai ieftine, dacă vrei o viață liniștită. Personal, cred că am pierdut contactul cu valoarea reală a banilor. Se cer sume complet disproporționate pentru terenuri, case și apartamente, fără o justificare solidă economică.
Știu că am scris mult și poate haotic, dar e greu să nu simți o tensiune apăsătoare când privești în jur și vezi atâtea lucruri care nu se leagă.
LE. da, textul este restilizat de chatgpt
Găsești în multe locuri case OK, dar trebuie să poți să te susții acolo pe termen lung. Pe termen scurt, da, e OK… poate casă de vacanță.
Da, știu, România s-a dezvoltat enorm-enorm în ultimii ani. Am amici care acum pleacă în Miami, în citybreak. Și pe low cost dacă mergi tot e o realizare. Păi cine putea face asta în 2007? În 2000 n-aveam de mânca…
Sper ca luni să fim relativ optimiști.
Pai da, trebuie sa te poti intretine. Dar discutia este intre un teren gol golut de 130k euro vs o casa/locuinta in spania. Pe teren nu poti sa stai, trebuie sa construiesti, nu?
Eu mai am o gramada de europa de vazut…
Eu nu mai sunt în situația în care să îmi doresc să mai vizitez atât de mult. Adică am și alte lucruri de perfecționat, de asta am și rărit multe lucruri din vizitare. Nu cred că am publicat articolul, dar scriam din Barcelona, din hotel că efectiv n-am vizitat mare lucru în 2 nopți acolo. Am preferat să îmi rezolv din lucruri, să fac și altceva decât plimbări. Sigur, e și loc special, cred că Barcelona am văzut-o de 5-6 ori, merg măcar o dată pe an p-acolo.
Iar ca UE în sine, am vreo 3-4 țări în care n-am pășit deloc, în rest… am cam vizitat.
Bine, la tine e altceva, de obicei mergi cu treaba.
Revenind la mentalitate, noi ca natie nu am depasit chestia aia cu statul sa ne dea, sa ne faca. Sa faca fabrici si uzine, sa ne dea locuinta, etc. Ma uitam la niste oameni de la sat de 70 de ani. Se pregatesc sa moara, doar pentru asta mai traiesc. Ca sa moara! Bai, asta ma blocheaza. Pur si simplu.
Aia din vest, si nu, nu ma luati ca aia au bani, ca am exemple de oameni cu o gramada de bani in Ro care la fel fac, asteapta sa moara – isi cumpara prosoape si restul kkturilor – isi traiesc viata, merg pe croaziere, merg la baruri, etc. Asta e diferenta de mentalitate.