2020 a fost an atipic din toate punctele de vedere. La cât hate și-a luat Huawei cu serviciile Google, la cât au plecat oamenii de marketing din stânga în dreapta, credeam că se va rupe.
Totuși, oamenii încă mai există și pompează. Până la urmă, erau în urma Samsung, nu dărâmi un brand chiar așa ușor.
Pe de o parte, mulți care au observat că n-au servicii Google ar putea spune că e ultimul lor telefon mobil, pe de altă parte, câteva modele pe care le-am testat eu de la ei au trafic extrem de mare pentru căutarea de aplicații semn că undeva nu s-a comunicat foarte relevant. Apoi au făcut push pe unde s-a putut.
Sunt curios să văd dacă au reușit să vândă pe profit.
Au dat azi niște date și am zis să vorbim un pic despre ele:
- au vândut peste 1 milion de unități(telefoane) în 2020
- P40 Lite a fost best buy. Eu l-am testat, iar varianta 5G a fost best buy din punctul meu de vedere. Au fost nevoiți să lase la preț față de concurență și, din punctul meu de vedere, cameră pe care o găseai la 2000+ o aveai la 1400-1500 în campanii de reduceri. Încerc să fac zilele astea o comparație între ce scoți cu P40 Pro, Oneplus 9 Pro și S21 Ultra. Să vedem ce-o să iasă, dar pe RAW… ai Dynamic Range pe care nu l-au egalat cele lansate în perioada asta.
- în App Gallery au undeva la 2000 de aplicații
Vor aduce și produse noi, văzusem ceva periuță de dinți și bălării smart. Bine, Panasonic, Philips fac de mult timp asta, ei de ce nu?!
Mai interesant mi se pare routerul de la ei. Poate voi reuși să testez ceva de genul la vară.
Eu sunt sceptic pentru 2021, pe partea de telefoane nu îi văd bine atât timp cât a ajuns concurența din ce în ce mai mare. Totuși, dacă vor reuși să vândă și de anul ăsta înseamnă că lumea chiar n-are nevoie de toate serviciile de la Google. Chiar dacă este pe masă P40 Pro-ul, nu mă bag în aceeași oală cu utilizatorii mai nerăbdători. 🙂
Costin a zis
De ce nu pomenesti nimic si despre ceasurile lor?
Dupa mine sunt mult mai reusite decit cele de la Samsung.
Am avut ocazia sa ma uit intr-un GT2 Pro… e chiar tare.
Si asta nu neparat pentru indicatorii parametrilor fiziologici ci mai ales pentru acuratetea masuratorilor.
Marius Cucu a zis
Ah, pe ceasuri au avut creștere de 250%.