Anul trecut a fost tur de forță și cumva am bifat foarte multe telefoane mobile. Știți bine că eu mă trag din zona asta de televizoare, dar ușor-ușor a trebuit să prind din urmă și telefoanele mobile. Sigur, testez eu din 2016 lucruri, dar una e să iei totul la rând, alta să selectezi.
Cred că numărasem undeva la peste 20 de modele de telefoane testate anul trecut. Enorm!
Anul ăsta a început tare, iar un prim contact mai serios a fost cu Honor Magic6 Lite. Pentru nivelul acela de preț telefonul pur și simplu e genial. Sigur, cu anumite lipsuri ale categoriei de preț din care face parte. Luați-l ca atare.
Însă, discuția este mai amplă când te îndrepți spre flagship. Aici vrei să ai cele mai bune opțiuni disponibile de pe piață, să faci poze OK, să faci filmări bune și nu numai. Iar dacă telefoanele tot sunt părți componente și ai zice că mai toți pot să le facă, evident că trebuie să ai și diferențiatori.
Pe măsură ce există un brand ce iese din piață, altul crește în 2 ani și-o face foarte bine. E vorba evident despre Honor, cu Honor Magic6 Pro. Competiția din piața de flagship este complicată, iar unii producători aleg să pună titan, alții aleg să aibă telefoane care… nu se sparg. Nu știu, dar eu prefer să susțin ideea de a renunța la industria de huse de telefon.
Sunt în al 2 lea an în care testez telefoanele celor de la Honor. Anul trecut Honor Magic5 Pro mi s-a părut unul dintre cele mai interesante modele de pe piața noastră, a fost un model aproape complet, într-o competiție foarte mare. Vânzările locale au confirmat treaba asta, dar și vânzările din China au fost foarte mari. Este normal sa se întâmple asta, având un telefon OK și o promovare eficientă.
Modelul de anul acesta este o continuare a celui de anul trecut, un telefon mai „competent” decât precedentul. E mai rezistent la șocuri, așa cum vedeam în ianuarie pe modelul lite.
Cum este display-ul?
Este curbat. Unii ar avea probleme cu curbura, mie mi se pare ca grip-ul pe un astfel de telefon este foarte bun. Expresia aceea cu „se simte bine în mână” este valabila. Cel puțin, pentru mana mea telefonul este perfect.
Ecranul este o evoluție față de anul trecut, mai exact acesta ajunge la 5000 de niți în peak. Are și ceva protecții ce te vor ajuta, mai exact sunt 4320Hz PWM Dimming.
În traducere liberă vă zic că în Malaga n-am avut nici cel mai mic stres cu el, în lumină puternică. Ba chiar observam că nu mă duce la 100% luminozitate nici măcar în soare puternic.
Culorile sunt foarte OK și de multe ori mă fura peisajul, abia așteptam să ajung acasă să văd cât de bine se descurcă la poze pentru că pe ecran era ce trebuie. Nici materialele video de pe Youtube nu vor sughița în vreun fel, mai ales dacă sunt realizate pentru Dolby Vision.
Ai nevoie de husă pentru Honor Magic6 Pro?
Înainte de toate, avem 2 versiuni disponibile pe piața, eu am primit pe cea neagra, însă mai este una și din piele. Sunt curios de cum stă ca temperaturi acela, cel pe care l-am primit eu se descurcă bine și în direcția asta.
Telefonul nu aduna amprente, este fain la atingere, însă vine și cu un mic cost. Fără o husa s-ar putea sa fie un pic alunecos. Pana m-am obișnuit cu telefonul am avut câteva tentative de a-l scăpa. Ei bine, mărul n-a scăpat.
Cat despre zgârieturi fine părerea mea este ca se vor aduna. Da, telefonul nu se sparge așa de ușor, dar dacă vrei sa îl vinzi fără pic de zgârietura vei avea nevoie de o husa. În aproape 2 săptămâni de utilizare am văzut o zgârietura fina la modulul foto. Acum nu știu daca eu am fost de vina sau așa a venit. Ideea e ca o husa ar fi utila ca să scapi de orice stres.
Pe lângă asta husa chiar te va ajuta la echilibrarea telefonului. Are un modul foto destul de mult ieșit în evidență, iar acesta joacă un pic pe masă dacă nu îi adaugi o husă.
Îmi place faptul ca nu este nevoie de o folie pentru ecran, așadar, pe margine nu te deranjează treaba cu foliile pentru ecranele curbate.
Camere
Mi-a plăcut să fac poze cu el, iar după aproape 800 de poze cu el nu am cum să nu laud camera de 1X și camera de 2.5X. Efectiv, sunt imbatabile în momentul de față. Să mai zic și faptul că avem și diafragmă variabilă?!
Vreau să fac și zilele viitoare ceva comparativ pentru că am strâns ceva material.
Procesarea fotografiilor este faină și destul de aproape de realitate. În fapt, aveți control destul de mare privind felul în care sa arate pozele. Aveți 3 profiluri și puteți sa personalizați în funcție de nevoi. Mai saturat, mai desaturat sau echilibrat. La pozele cu foarte multă lumină preferam sa aleg varianta mai saturată, asta pentru că de multe ori aș fi vrut mai multă culoare, inclusiv la apus.
Cred că voi va trebui să vă alegeți un mod de procesare preferat, dacă vreți să fie imaginea mai vibrantă, mai autentică sau neutră. De altfel, de foarte multe ori încercam să pozez în lumină puternică și până să văd procesarea făcută de AI aveam senzația că imaginea e neutră, ștearsă. Când am deschis pozele pe un display calibrat n-am sesizat nimic suspect.
La tot ceea ce ține de arhitectură, de poze de seară, de poze la blue hour telefonul e incredibil. AI-ul aduce un sharpness atât de natural încât ai toate șansele să nu îți dai seama că poza e făcută cu un telefon mobil. La pozele de apus deși păstrează un ton relativ natural cred că se putea mai mult de atât.
Acolo unde este dezechilibru de lumină pur și simplu AI-ul rezolvă tot. Uitați-vă la poza de mai jos, la umbră era subexpus, la soare a reușit să echilibreze lucrurile și să scoată niște culori frumoase. Pe ecran, însă, de multe ori aveam senzația că rămâne supraexpus.
La interior lucrurile sunt mai complicate la orice telefon mobil. Dacă vei ajunge să pozezi și oameni tonurile de culoare pot fi ciudate.
Camera de selfie
Nu sunt un fan al camerelor de selfie în general, dar aceasta este foarte OK, trebuie să o aducem în față. De fapt, sunt 2 module foto pentru selfie. Nu mă așteptăm ca ei sa insiste cu o camera atât de performanta. E fain și ca trece la 0.8X și ca devine un soi de Ultra wide. Am mai văzut treaba asta la „vecini” și am apreciat ideea. Evident, sunt distorsiuni pe imagine, dar sunt absolut normale.
Uitați-vă la nivelul de detalii din pozele de mai jos. Efectiv, totul e la nivel de cameră principală.
Camera standard
Cumva, as vrea sa mut focusul spre cea de telephoto. Asta pentru ca, știți bine că mie mi se pare ca cel care a gândit sa pună compresie pe telefoane a revoluționat lucrurile. Mi se pare ca am reușit sa fac câteva poze foarte, foarte faine cu ajutorul camerei de 2.5X.
Se simte diferența și pe camera foto standard. Inclusiv pe aceasta va puteți baza fără sa stați pe gânduri.
Camera ultrawide
Sigur că nu este la fel de spectaculoasă ca cea standard și cea telephoto însă se descurcă și ea decent. În fapt, nu prea am văzut un echilibru aici la niciun brand. Probabil că este greu să adaptezi lucrurile și pentru ultrawide, să fie perfecte.
Zoom-ul nu a fost folosit atât de mult asta pentru că dă de greu la 5X. Sigur, dacă mă uit în spate, înainte de pandemie nici nu visam la 5X, însă acum vrem să fie foarte stabil, să fie foarte sharp. Rezultate wow nu sunt, dar nici nu sunt atât de multe situații în care chiar trebuie să îl folosești.
Video
Simplu: 4k 60P. Stabilizarea este foarte OK, însă nu se insistă pe 8K. Bine, cui îi trebuie?!
Mai fain este că există filmarea 4K necompresată și puteți adăuga LUT-uri. Nu este ceva nou, anul trecut au fost primii care au introdus treaba asta, dar e diferențiator, trebuie menționat de fiecare dată. Am o curiozitate pe care nu o înțeleg: de ce au ales să pună 2X și 2.6X pe video. Nu înțeleg de ce avem o diferență atât de mică între cele două opțiuni, de ce nu ar fi fost 2X și 3X sau 5X?
Baterie
Suntem în cel mai fain punct al telefoanelor mobile. Este perioada în care putem sa trecem cu succes de o zi de utilizare fără pic de stres privind autonomia. Uitându-mă la modele de acum 2 ani de zile care nu duc o zi de utilizare, iar eu să rămân cu ~40% autonomie după o zi de 5G, după poze, după filmări și GPS mi se pare o realizare fără doar și poate. Am reușit sa nu mai iau bateria externa cu mine. Vorbim de un pachet de lucruri care fac posibilă treaba asta: acumulator OK de 5600 mAh (apropo bateria de silicon-carbon), baterie, display performant ce nu mai are nevoie să se ducă atât de mult în peak, optimizare a sistemului de operare și a resurselor.
Apropo de încărcare, ei zic ca pot încarcă cu 80W. Asa cum se obișnuiește, in cutie nu este un încărcător pentru a putea profita de vitezele mari de încărcare.
Sunet
Se aude tare. Se aude prea tare as zice, câteodată deranjant de tare. E util când ești pe străzi, pur și simplu nu poate sa fie ratat. Sunetul este stereo, însă aș vrea să văd pe viitoarele versiuni un Dolby Atmos, să văd un pic de sunet mai dinamic, mai „interactiv”. Mi se pare că are înalte, are joase, dar medii nu există. Cumva, aștept de la un flagship și finețea, să fie sunetul mai plin.
Notch
Sunt persoane care sunt deranjate de notch-ul celor de la Honor. Este ascuns destul de bine de tema telefonului și nu ar trebui sa iasă prea mult în evidență. Singurul lucru de precizat aici ar fi cel legat de anumite iconițe. Zona de notificări le muta de pe o parte pe alta. Nu știu dacă e un bug sau asta s-a dorit, dar e ciudat pentru oameni cu OCD. Dar cumva trebuia să facă un compromis pentru a pune un modul foto foarte performant pe față.
Performanțe
Snapdragon 8 Gen 3 este competent. Cred că unii ar trebui sa se chinuiască sa facă un telefon prost cu procesorul asta. Nu este primul telefon testat cu 8 Gen 3 și pot aprecia ca procesorul n-are nici cea mai mica problema în a pune la treaba telefonul.
În teste sintetice am văzut și lucruri mai bune pe flagship. Nu doar de puncte în Geekbench, ci și răcire mai OK. Modelul acesta vine cu o stocare de 512 GB și nu puteți alege ceva mai jos de atât. Cumva, invită concurența să ridice ștacheta și să discutăm de aici în sus. Pentru mine, care fac poze, este foarte bună strategia aceasta.
Este primul telefon care m-a convins să îmi las obiectivul wide acasă. Am plecat doar cu 85mm la mine și telefonul mobil, știind că mă pot baza pe camere. Peste 700 de poze au fost făcute exclusiv cu telefonul și rezultatele nu sunt rele deloc. Sigur că nu vreau să pun egal între Dynamic Range-ul de pe un telefon mobil și un aparat foto, dar lucrurile sunt din ce în ce mai bune pe telefoanele mobile, iar Honor Magic6 Pro poate fi considerat camera phone.
4 ani pentru android și 5 ani de securitate.
Da, fără probleme.
- Telefonul a stat la mine undeva la 3 săptămâni de zile și a fost folosit ca telefon principal. Deplasarea în Malaga a fost făcută pe cont propriu, însă materialul este susținut de către Honor România.
Honor Magic6 Pro - adevăratul cameraphone
Păreri Pro
- autonomie de peste o zi și încărcare rapidă
- camera standard și 3X rup
- ecran fain
- filmare necompresată
- display foarte luminos
Păreri Contra
- lipsă încărcător
- sunetul, deși tare, nu e complex. Aștept și Dolby Atmos.
Sunt puține lucruri ce pot fi reproșate unui astfel de telefon, dar sunt mai mult lucruri de finețe, de perspectivă diferită. Per ansamblu, este android-ul complet al anului.
Robinson Chera a zis
Este ok telefonul însă cu ceva minusuri din păcate.
1)Update-urile de soft sunt în continuare lente și rare, magic 5 pro Nici pana acum nu are android 14
2) valoare mica de revanzare
3) camera nu e deloc wow, dacă nu faci cu cele standard 0.6x, 1x, 2.5x,ai parte de o calitate f proasta, am testat asta și am rămas destul de dezamăgit comparativ cu fostul s23 ultra
3) pe partea de video e f slab, se vede ca folosește mai mereu EIS și nu ois…
4) pe wifi viteza este limitata, n am scos mai mult de 350Mbps în teste deși cu s23 ultra scot 930Mbps lejer, la fel și pe 5G, unde pe s23 ultra scot 3-400Mbps, pe Honor scoteam cam la jumătate…
Sper ca Honor sa remedieze asta în câteva luni, dacă nu, asta e, îl țin pana la anul și-l pasez mai departe
Marius Cucu a zis
Hmm, asta cu camera „intermediară” ca să zic așa e un minus de testare, ca să zic așa. Eu sunt obișnuit de la aparatele foto să nu dau zoom intermediar. Eu încadrez cu ceea ce îmi oferă telefonul sau… mai fac un pas. Calitatea proastă am observat-o pe 5X. 2.5x și 1.x mi se par foarte, foarte OK.
Stabilizarea mi se pare OK pe video, dar deh iPhone și Samsung sunt foarte OK strict pe stabilizare. Dar și aici cred că mai contează cum filmezi.
Am testat acum în paralel cu S24 Ultra și am aceeași viteză pe S24 Ultra și pe Honor Magic6 Pro.
Cât despre sistemul de operare, ăsta vine cu android 14. Despre valoarea de piață, da, cam greu să își păstreze prețul momentan. E riscul „brandului nou”.
Între timp, de la scrierea articolului, DXOMark zice că e pe primul loc la cameră.
Mehmet a zis
I have the black one as well..it s sure thingt that battery is insane. 2x of what s23 ultra was giving.. Apart from those : camera department needs lots of improvement. Tele photo lens is week. Zoomed pictures so unsuccessfully. Impossible to find accessories. I feel a bit of limits at customization after Samsung rom. But I think I will keep it because of curved screen and insane battery..
But I still can’t understand how a phone can be sold at a retail store without a single accessories available..
Marius Cucu a zis
Să știi că agenția de PR înțelege română, nu trebuie să le scrii în engleză 😀
Adrian Bolocan a zis
Stă bine pe poze.
Marius Cucu a zis
Da, parcă e un Huawei P60 Pro cu steroizi.