Eram ieri la Gpec și ascultam conferința. Probabil că a fost cea mai interesantă conferință la care am fost anul ăsta. Din păcate, cred că am greșit că n-am pișcotat din mâncarea de acolo și-am fost la Mc pentru că mi-a fost cam rău și azi am dat skip.
De data asta a fost mai mult despre informații share-uite de oamenii din domeniu. Chiar a fost o discuție ieri prin care cei cu magazine online voiau exact informații și lucruri pe care să le pună în aplicare. Nu doar lucruri de „așa nu”.
Programa a fost destul de diversificată. S-a vorbit despre UX, UI, optimizări, promovări. Cam tot procesul prin care trebuie să pui în prim plan clientul unui magazin online.
Au fost câțiva speakeri interactivi, de parcă făceau asta de-o viață. E altceva când îți ambalează informația și ți-o livrează la pachet cu glumițe.
Vedeta zilei a fost Neil Patel. Cel puțin pentru mine. Ieri a abordat mail marketing-ul. Cred că am avut prea multe așteptări de la ei, dar la secțiunea de QA chiar a dat câteva răspunsuri la care nu mă gândeam.
Oricum, erau multe lucruri ce aveau aplicabilitate puțin mai grea pe la noi față de USA.
Pe ansamblu, a fost foarte ok.
Altfel, mă puneam în situația în care am comandat somiera pentru pat. Pur și simplu știam că trebuie să cumpăr ceva, dar n-aveam nici cea mai mică bază de cunoștințe pentru a alege ceva ok. Nici nu știam dacă produsele corespund cu descrierea, cu pozele. S-a potrivit, dar alegerea am făcut-o prin simplul fapt că magazinul era sub paza marketplace-ului și prin faptul că aveau o descriere mai complexă, mai detaliată.
Oricum, am venit cu ceva idei de aplicat chiar și pentru afiliere. Timp să fie. 🙂
ice4you a zis
Sa moara bibi, seamana cu o intalnire a Martorilor lui Jehovah si MLM intr’un buchet ce miroase a shaworma cu de toate…
Dar eu sunt un ciudat … fara card!
P.S. Am fost participant de mai multe ori (ca sunt curios tare) la ambele de mai sus, daca in MLM m’am ales cu ceva bani (Amway) … mi’au placut mai mult alea ale „martorilor” ca acolo am dat peste niste oameni „comori” in ale dezbaterii despre orice si nu doar robotei fixati pe „vinde”, desi (culmea) tot primi ar fi reusit fara sa ma posedeze de asta, doar explicandu’mi ce misto e salteaua pe care dorm ei … gen! 😀
P.S. 2 Nu mai cauta Mesia in desert! 😀 E profunda asta … :))
Marius Cucu a zis
Nu știu, s-a organizat oke p-aici. Mi s-a părut decent evenimentul. Ah, m-am luat cu altele și-am uitat să mai urc din poze.
ice4you a zis
Nu face nimic, nu te grabi, nici eu nu le gasesc pe alea de la martori/mlm unde erau la fel de bine organizate, iar cu „tigani chei” care fac bani fara numar din prosteala si povesti suntem obisnuti, am mai vazut …! 😀
Marius Cucu a zis
Ah. N-am pozat oameni, ci doar câteva informații utile bune de luat in considerare… atât cât am fost înăutru, evident.
ice4you a zis
„Ah, m-am luat cu altele și-am uitat să mai urc din poze.”
Pai nu asa zisasi? 😀
„Ah. N-am pozat oameni, ci doar câteva informații utile bune de luat in considerare …”
Da cu ele … nu ma baga in seama, apreciaza entuziasmul restului! :)))