Am fost în Gallipoli

În mod normal, nu știu dacă ar merita un articol dedicat. Mare lucru nu ai de zis despre Gallipoli, ci că trebuie să îl bifezi.

Ajungi destul de greu acolo, în zona mai turistică. Cum ziceam și la articolele anterioare, nu prea ai cum să-ți iei o informație corectă de la oamenii ăștia, fie tineri, fie mai bătrâni. În Lecce, când mi-a zis o ospătăriță dacă să ne vorbească în engleză, spaniolă sau italiană am rămas blocat. Aici… dădeam din mâini.

Eh, revenind la Gallipoli, în vremuri non pandemice sunt 3 opțiuni de a ajunge acolo, din Lecce:

• cu autobuzul
• cu mașină/ scuter închiriat
• cu trenul – faci peste 1 oră jumătate pentru că e o singură linie de tren și se așteaptă un tren pe altul

Panourile din stații nu ziceau nimic de 2021, am încercat să vorbim cu numerele de pe WhatsApp ce erau disponibile prin stații și ne-au zis că s-au anulat autobuzele, așa că am ales trenul a 2 a zi.

• Citește și Procedura companiilor în legătură cu decontarea asigurării de călătorie

O altă experiență mișto a fost cu trenul la dus. Am luat biletele online, iar online nu era actualizat nimic de faptul că este o stație în plus, care te ducea fix în gura centrului vechi. Noi am fost legali, am coborât la anterioara. Tot Gallipoli, dar Galliopoli via Agrigento. Coborâți sau întrebați să mergeți la următoarea stație. Pe maps apărea încă o stație, dar puținii oameni din tren n-au știut să ne dea o informație ok. Bine, după ne-am dat seama că eram singurii turiști care au coborât acolo. Singurii, din cei 4-5 oameni.

• Citește și 7 zile în Puglia. Am vizitat Monopoli, Brindisi, Lecce, Polignano a Mare și Gallipoli

La întoarcere am ales gara mai apropiată, fix de la ieșirea din zona turistică. S-a întâmplat o românească, noi am întrebat de gară, italianul nu a știut ce e aia train station, într-un final a reușit să ne ghideze, eu nu mă puteam loga pe site-ul lor să iau bilete cu 5 minute înainte, am ajuns la tonomatul de bilete, un african se lupta cu el, ca într-un final să ajungem și noi la a cumpăra bilet direct din tren. Nu știu dacă se poate face treaba asta în mod curent, însă era și conductorul trenului acolo și-a văzut că s-a blocat aparatul pentru bilete. Așa că ne-a scris un bilet de hârtie.

În fine, nu a fost rău deloc, am luat la pas zona(cam 1.5 kilometri), am văzut portul din lateral, inclusiv locurile în care erau fel de fel de catamarane, veliere. Partea mai grea a fost că GPS-ul nu era tocmai ok, te considera mașină. Romantic, apoi am înțeles de ce a făcut asta, nu era trotuar pe anumite zone, aproape de port. Altfel, în zona aia, dacă ajungeți cu mașina aveți atât plajă cu nisip(micuță, ce-i drept) și parcare gratuită. Asta dacă găsiți. Nu mi s-a părut că am fost cu prea mulți turiști pe lângă noi, dar tot era aglomerat.

Ca activități acolo ai de făcut castelul. La fel, foarte ieftin, e fix în centrul vechi și să bântui pe străduțele instagramabile, să vizitezi biserica și plajă. Noi la biserică n-am intrat, am vizitat de afară, asta pentru că era o nuntă acolo, cu o dubiță super fancy.

Am făcut și o baie scurtă în zonă. Plaja principală este destul de mare și a fost neașteptat de aglomerată pentru început de septembrie.

Prețurile nu mi s-au părut exagerate față de Lecce. Singura diferență o făcea că anumite cârciumi aveau atât „coperto”, cât și bacșis 10%, direct pe notă. Mai deranjant era că ne-am tot fâțâit cu ideea lor de aperitiv și luat masa abia după 16:00. Veneai la 16:00, păi mai așteaptă… că nu s-au aliniat planetele. I-am lăsat în pace.

Merită vizitată?

Nu că merită. Trebuie pus pe checklist dacă ajungeți în zonă. Pe lista mea a fost și Nardo. E cam cu 20 de minute mai devreme de coborât. Inițial, după ce nu găseam variante de mers spre Gallipoli, Nardo a fost ochit și, probabil, dacă nu aveam bulibășeala cu trenurile am fi dat și un check in de acolo.