Am vizitat câteva târguri de Crăciun de-a lungul timpului. De când cu pandemia am tras frână, dar prin Franța și Austria cred că le-am găsit pe cele mai interesante. Sunt convins că și în Budapesta e mișto, dar n-am ajuns deloc acolo.
Revelionul l-am făcut la Avrig, automat am nimerit la Palatul Brukenthal și am dat o tură p-acolo pe-o zi ploioasă. Mai degrabă am vizitat expozițiile de acolo, una de sticlă și cea cu clasicele haine și lucruri cu care te poți costuma, un fel de Stronghold în miniatură. Fain!
Era evident că din Avrig voi ajunge direct spre Sibiu, fiind la câțiva zeci de kilometri unele de altele. Nu știu, dar în Ardeal lucrurile sunt total diferite. Mult mai europene decât prin zona mea. Nu e cu nimic mai prejos Sibiu decât orice alt oraș din afară. Ok, poate că e micuț, dar e foarte ofertant ca oraș turistic.
Iar târgul de Crăciun chiar a fost ceea ce trebuie. Cu nimic diferit față de ceea ce am experimentat prin alte părți. Prețurile sunt ceva mai mari ca la buticul din cartier, dar probabil că unii n-au descoperit prețurile de p-afară. Ok, să zicem că a fost o românească: urcați la viewpoint pe propria răspundere, un fel de „atenție, cade tencuiala” – când în alte locuri probabil era un nene acolo care ar fi zis: nu aveți voie și punct. Noi ne „descurcăm” în orice situație, apoi ne plângem.
Adrian Bolocan a zis
În Suceava a fost îngrămădeală mare..
Marius Cucu a zis
Și aici a fost aglomerație, dar oameni cu mult bun simț. ?