A dat norocul peste mine să testez de câțiva ani de zile funcția de direct debit. Dacă la factura de gaze pot plăti pe un an de zile anticipat( în jur de 100-150 de lei pe an), la restul depinde de cât consum. La gaze, fiind suma mică nu îmi bat capul.
În rest, am preferat să plătesc lunar sau la 2 luni. Asta se întâmpla pentru că mi-era comod să stau o dată să plătesc dările. Mereu bifam chestia cu direct debit, dar niciodată nu o lăsam să se proceseze automat. Mă disperau notificările.
În lunile trecute, însă, n-am avut timp nici de ele. Așa că le-am ignorat până s-au plătit automat. Mă gândeam că nenea BT face fițe, că îmi trebuie birocrație și chiar n-am avut chef de ei.
Chestia este că banii se iau după ceva timp, nu imediat cum se emite factura.
Uite așa, ajung și eu să îmi bat cap doar cu notificările de pe SMS. Am rămas doar cu nebuniile pe care DIGI mi le oferă. Sunt cu factura la zi, primesc notificare de plată pe fiecare abonament în parte. Ca să se facă totul automat mai primesc o notificare că am factura de plătit și abia după primesc și mesaj că s-a înregistrat și procesat plata. Da, e bine!
Malin a zis
Pe la noi e cam „obligatoriu” treaba asta. La foarte putini furnizori poti sa alegi cand platesti sau sa refuzi plata. Si iti intra pe minus (pana la o anumita suma) daca n-ai bani in cont.