De curieri m-am mai plâns, e un subiect comun aici pe blog. Mă văd la 2 zile cu măcar un curier să mai aducă una alta, așa că, în anumite zile singura interacțiune este cu ei. Eu și pensionarii cu poștasul.
Am făcut o greșeală pe care mi-o asum. Am vândut un produs și când am copiat IBAN-ul aplicația de la OLX are un RO 32 sau ceva în față, iar eu la copy paste am pus RO 32 + IBAN-ul meu. Normal că s-a decalat și IBAN-ul n-a mai fost corect, iar banii n-au mai intrat.
Normal că nu mă bazam pe ei, însă la câteva zile probabil sistemul lor i-a alertat. Adică, cel mai probabil, uitam de ei, însă îmi dau mail.
Nu s-a efectuat plata pentru X AWB pentru că IBAN-ul este greșit. Merg în contul de OLX, verific, da, eroarea mea.
De aici începe frumosul.
Ca să schimbi un IBAN la o firmă privată, cea mai digitalizată firmă privată trebuie să completezi o cerere.
Ce frumos, zic, ce simplu. Am semnătură digitală, am captură cu greșeala și am inclusiv extras bancar.
Tot ce ar putea să se facă la un click distanță, iar toată lumea fericită. Dar nu, Fan Curier pentru persoane fizice îți cere să ajungi personal la un sediu de la ei.
Ghiciți unde este sediul din Ploiești?
În Păulești, adică pe la 5-6 km în afara orașului.
Adică pierzi o oră din viață ca să ajungi la ei și să ai experiența vieții cu curcile de la recepția Fan Curier. Nu, nu jignesc, vorbesc de la pasăre la pasăre, dar e clar că la Fan Curier Ploiești aka Păulești au cam pierdut controlul cei de la Fan. Probabil au luat personal luat din gară și l-au trântit acolo, să fie imaginea cu oamenii.
Mers fizic acolo, credeam că e ceva formular tip, dar nu, foaie A4 cu subsemnatul, cu IBAN pe hârtie, cu semnătură fizică. Privați, privați. Servicii de la distanță, dar cu pixul în mână.
Și știu și ei de probleme, aparent, pentru că am povestit mai sus. Doar că nah, vremuri grele. Angajații nu mai sunt mulțumiți, curieri sunt tot mai puțini pe zonă și dacă nu era problema asta nu aflam de ce ultimele 3 colete cu Fan Curier au fost livrate: Ploiești – București în minim 5 zile lucrătoare.
Problema e de la depozitul local.
Și nu, nu se rezolvă nimic. Probabil că au grilă de salarii de 3 bani și normal că nu vin oameni competenți. Și, totuși, la ușă… curierii de la Fan au fost cam cei mai OK, în schimb, în spate… haos.
Rău e că încă n-avem concurență suficient de mare în domeniul ăsta. Să vezi cum s-ar bate ei pentru fiecare colet în parte.
Stai liniștit ca si la persoane juridice probabil e la fel.
Acum vreo 5 ani mi-a venit un colet voluminos din afara tarii și trebuia sa îl ridic de la depozitul lor cam de pe unde începe autostrada Soarelui.
Si am zis sa deleg pe cineva sa îl ridice, dar nu s-a putut cu o cerere pe mail, chiar și dacă era semnata digital. Cică sa ma duc personal sa fac cererea de delegare.
Ceea ce era un nonsens, asa ca m-am deplasat personal sa ridic marfa.
Nici la bănci situația nu e prea roz.
Pe unele documente nu se accepta semnătura digitala, ca de exemplu cererea de accept verificare în biroul de credite.
La bănci tot am impresia că sunt ordine de la stat scrise cu piciorul. Deși, dacă mă gândesc bine, Salt e românesc, mai tot se poate face digital la ei.