În weekend le-am experimentat pe toate. Aproape în aceiași gașcă de la mare am fost o tură și pe la munte pentru că unii dintre noi nu știau ce e muntele. Și cum, în ultima vreme, am început să ne mișcăm tot mai mult am făcut 2 găști mai mici, unii cu bicicletele, unii cu pițiponceala pe la baza muntelui.
Am vrut să facem un traseu pe munte, ceva nu foarte ușor, dar nici foarte greu, mediu să zicem… cu bicicleta. O coborâre pe munte cu MTB-urile după o urcare cu telecabina și niște biciclete cărate cu suport Thule pentru bicicletă.
S-a întâmplat, ca de fiecare dată, eu să fiu cel mai puțin dotat pentru așa ceva, la modul că n-aveam cască, amortizorul de pe față nu funcționa deloc, cauciucurile erau varză. Bine, ultimele erau prea puțin importante că am fost imediat după ploaie.
Cert este că pe drumurile alea mi-am dat seama cât de bună ar fi fost o cască, aș fi simțit nevoia de genunchiere și… simțeam nevoia de mai multă experiență. Dacă printre mașini sau pe drumuri de sat e cu dus și întors echipamentul ăla… prin pădure ar trebui să fie obligatoriu.
Finalul n-a fost cel mai ok, s-a lăsat cu salvamont, o plimbare cu ATV-ul și ambulanța pentru un coleg, dar se-ntâmplă și chestii d-astea stupide.
Treaba a fost foarte ok, din punctul nostru de vedere. Am avut numărul de telefon luat de pe telecabină. Numărul, de fapt și de drept, era un dispecerat de salvamont, apoi ne-au redirecționat spre cel de pe Azuga. Ne-am ghidat un pic cu tehnologia, un share location, iar băieții au fost prompți. Undeva la 40 de minute de așteptare, pe un traseu de munte de ~15 km.
Noi am fost, oricum, norocoși pentru că n-a fost ceva tocmai grav, nu rană deschisă, nu probleme majore. Doar un picior care nu voia să mai „funcționeze”.
Altfel, la Azuga e spital bun de oase. Probabil cel mai bun.
Si vrei sa te credem asa pe cuvant, trebuie poze! :)))
Nu am avut baterie la telefon. Dar avem inclusiv de la ambulanță amintiri 🙂