În orice domeniu. Și e valabilă de fiecare dată. Și îmi amintesc de fiecare dată de asta când se întâmplă câte ceva diferit.
Câteva cazuri concrete…
Fac editare video de ceva ani de zile. Nu m-am implicat chiar mult în zona asta, dar cred că sunt peste medie, în unele situații. Dar piața la mine în oraș e mică și n-aș putea trăi din asta, așa că m-am reorientat, dar mai fac una alta doar ca să țin pasul și să mă adaptez, la nevoie. Sigur, aș putea migra pe București, dar încă e pâine de mâncat în alte domenii.
Un fost coleg vine la mine și îmi povestește că X-ulescu câștigă de 10 ori mai mult pe o editare de nuntă decât noi. Chiar mai bine de 10 ori, în condițiile în care diferă foarte mult sculele și echipa. Dar când iei un serviciu de acolo știi că se gândește la tot și îți oferă un serviciu, pe ansamblu.
Alt exemplu ar fi cu muncitorii pe care i-am avut pe aici. Taică-miu e ceva mai perfecționist și vrea să fie totul la perfecție. Am și eu defect profesional sau poate transmis de la el, dar practica nu se pupă cu teoria.
Pe scurt, îi plăcea ce-a făcut meșterul cu mobila, dar niciodată nu a transmis mai departe. La modul „ce, eu nu pot să fac asta?! Să strâng 3 șuruburi la o ușă?”
Păi… nu prea. Practic, în toamnă am schimbat orice robinet din casă. Evident că s-a fisurat unul de bun ce-a fost. Că na, iei cel mai scump de pe piață și sunt bune de aruncat. În fine, rezolvăm cu robinetul, dar ne chinuim 2 zile să montăm o ușă înapoi.
Pentru că suntem mai tari decât meșterul. Dar doar la vorbe, nu la fapte.
Costin a zis
La aia de peste Balta cea Mare, cica e de mauvais ton sa-ti schimbi una-alta prin casa, chiar daca esti handyman in toate cele.
Se pleaca de la ideea ca si gura lu’ ala dedicatu’ trebuie sa manince o ciorba.
La noi…vezi reclama aia cu dinamita din aragaz.
vasile a zis
Concluzia…?!
Marius Cucu a zis
Nu există?