Sau străini. De obicei, eu apreciez pe lumea crescută la țară, e un pic mai dezinvoltă, mai comunicativă.
În orașe noi nu e orizontul atât de mare, poate ai șansa să vorbești cu câțiva pe stradă, poate pe scară și cam atât. Comunicarea e ceva mai limitată. Nu mă credeți? Duceți-vă în București!
În tinerețea mea mereu m-am fofilat când a fost de făcut ceva. Nu știu dacă e generația, nu știu dacă educația sau mediul, dar sunt mulți oameni care sunt timizi o viață, stau la locul lor. Am fost în direcția aia. De acolo am plecat! 🙂
Acum, în drum spre 34 fac exact invers. Câteodată, că deh, mereu învățăm, mai sar și calul, ies în evidență prea mult. Poate că și blogul ăsta a fost ca o formă de a ieși în evidență. Habar n-am, nu-s psiholog.
Poate că și de asta plec singur, de nebun, prin lume. Haiduc!
Sigur, acolo e și un pic de context. Probabil că dacă aș fi avut cea mai bună engleză aș fi vorbit fără pic de probleme. Dar o înțeleg, o comunic, dar nu sunt unde mi-aș dori. La spaniolă, o înțeleg în mare parte, execut ce mi se zice, dar îți răspund în engleză. Am frica de a o vorbi.
Apropo de timiditate, acum câțiva ani de zile dacă mă puneai într-un colț puteai jura că acolo voi rămâne. Experiența de lucrat în televiziune, experiența de lucrat cu ulterior cu oamenii, m-a făcut să dezvolt din ce în ce mai mult latura asta de a vorbi. Deh, toată viața de copil mi-am dorit să fiu în stare să vorbesc liber, să pot să duc o discuție argumentat acolo unde vreau. Sora mea face aproape nativ asta și s-a școlit în vreo 10-15 ani de televiziune încât ar da clasă multora. Poate că ăsta a fost un imbold, în subconștient.
Eh, acum, mergeam pe străzile din Sevilla, dacă nu mă înșel, și mă abordează cineva vrând să întrebe despre 85mm, de la Batis. E treaba asta nescrisă între fotografi, întotdeauna te uiți la cât de mare o are celălalt, ce brand! Și uite așa am stat 2 necunoscuți să vorbim despre fotografie, despre faptul că are un obiectiv de 28 de milimetri, macro, căruia i-a pus 5 adaptoare ca să poată să îl facă cu autofocus și să funcționeze și în zilele noastre. El îl avea amintire de la taică-su și discuția pornise de la faptul că vrea și el să cumpere Batis-ul, să nu mai stea cu atâtea adaptoare.
Aici am fost eu abordat, dar vorba comedianților de pe la noi: și ei fac caca și pișu, cu ce sunt mai prejos?! Uite așa m-am băgat în seamă și eu crezând că pot să îmi dezvolt spaniola, cu oameni de pe stradă. După câteva minute bune de dat din mâini, mi-au zis că sunt italieni. Da, e un start foarte bun pentru a comunica, să o faci pe un subiect comun vizibil(deh, dacă ai un aparat foto ceva mai profi clar poți să legi o discuție despre tema asta câteva minute, cu toată bariera limbii)… dar se pot găsi alternative.
Ca o paranteză, o scriu aici să mi-o amintesc la bătrânețe: 2 tinerei pe la 60-70 de ani cu aparate foto de top mă tot analizau că încercam să iau un cadru cu un Motorola și eu ascunsesem telefonul pe o bancă. Voiau să pozeze și ei și efectiv nu înțelegeau: ce rahat pozează asta mă?! Greiere, jumătate de bancă?! De ce încadrează așa?! Până la urmă le-am arătat telefonul și-au început să râdă.
La cazare trec peste orice filtru, mai ales că acolo știu sigur că sunt oameni dornici să vorbească. Mai ales dacă sunt pe travel. Mai puțin fetele asiatice, acolo cred că e emoție nativă pentru a vorbi cu străinii. Mai experimentez. 🙂 Oricum, acolo e zona în care poți să afli cel mai ușor itinerarii, dacă merită sau nu să mergi în X loc.
De altfel, căutând un mic orășel, m-am băgat în seamă cu localnicii din Sevilla. Bine, mă confundam un pic cu ei, probabil până la primul dezacord sau pronunție proastă a cuvintelor lor. Dar oamenii simpli abia așteaptă să comunice cu turiștii. Evident, nu vorbesc de cei din zonele turistice care vor să facă bani cu tine, nu care caută discuții simple, curiozități normale.
Treburile astea, efectiv, să mă bag în seamă cu lumea, nu le-aș fi făcut acum 5-6 ani de zile. Dacă mă uit în spate, efectiv mă ascundeam și încercam să mă revolt, să zic ce îmi trebuie mie așa ceva, să afli lucruri noi, despre culturi și oameni diferiți. Da, în trecut, am mai vorbit despre aplicații de genul Couchsurfing în care poți să te întâlnești cu oameni din diferite colțuri ale lumii și să schimbi păreri. Well, nu sunt acolo! Mai e de muncă.
Mi-a explicat odată cineva care avea ceva firmă de traduceri cum stă treaba cu învățatul limbilor și vorbitul. Omul povestea despre cum a invatat vreo două limbi dubioase…curs intensiv de limba respectivă, pe toată perioada asta doar radio, tv și internet în limba respectivă și apoi 5-6 luni mutat efectiv în țara respectivă. Apoi mers la examenul de translator fără probleme…
Confirm! Eu engleza primara am invatat’o uitandu’ma la Dallas! :))
Păi și eu dacă m-aș muta în Spania cred că aș prinde-o mult mai repede. Sau măcar pe-o insulă de-a lor.
Io ti-am mai zis…da na, o sa te inspri si nu mai iesi din casa
Nu funcționează lucrurile așa, mai ales în punctul în care sunt acum. E mai mult decât suficient 2-3 escapade de 3-4 săptămâni anuale în anumite părți ale Europei.
E normal sa fi retinut cand vorbesti cu oameni noi, ca te gandesti ca daca nu pronunti corect, daca te balbai etc.. mai am si eu din astea foarte foarte rar, dar cand vorbesc olandeza si doar cand intalnesc oameni cu statut cu mult peste mine. Altfel cu terchea berchea din astia ca mine nu am nici o jena, chiar daca am alt accent si mai fastacesc cuvintele, plus clasica problema cu inversiunea care e la ea acasa si conjugatul verbelor.
Ca sa iti dezvolti vorbirea intr-o limba straina, dupa parerea mea, e sa gasesti o persoana sau doua cu care sa vorbesti zilnic, nimim 30 de minute pe orice subiect. Asa am ajuns eu sa inteleg si sa mai rup putin si din dialectele din Belgia. Colegul imi vorbeste doar in limba lor plata, iar eu ii raspund in olandeza de la scoala care e total diferita de dialectul lor :)) dar inserez zeci de cuvinte in dialect, verbe sau chiar propozitii scurte. Si facem asta 5 zile pe saptamana, de aproape 2 ani, cate minim 8 ore pe zi, pe absolul orice subiect care exista. De la horoscop, la femei, IT, Romania, blog, tesla, razboi, femei, planete, pamant plat, femei, uneori subiecte despre munca noastra, femei… :)) si tot asa.
Și eu care speram că voi găsi aici x sfaturi pentru a vorbi mai ușor cu oamenii noi. Of!
În ce limbă?
Română.
Reteta e simpla, de exemplu mie mi’se rupe, n’am nici un stres, si cu microfonul sunt prieten, pot avea discutii despre toate si orice, oricand, de ce m’as gandi la ce cred altii despre mine sau altceva?! La mine o regula e aur .. daca dupa 1 minut nu reactioneza ala din fata mea la o conversatie, nu eu is idiotul din ecuatie. In rest, plm si’o palarie!
La unii e o chestie nativă, dar se poate lucra și la ceilalți.
Eu sunt vorbăreț de fel, țin cursuri, prezentări fără pic de problemă, ba nici măcar nu îmi urmăresc slide-urile.
Însă, în 12 ani de când recrutez și formez oameni de vânzări, am observat oameni care abia scoteau un cuvânt iar acum nu îi mai oprești.
Ei s-au dezvoltat prin prisma job-ului, de la un dialog la altul, deci da, exercițiul e cheia.
Și bariera limbii? Noi vorbeam de spaniolă, engleză, franceză.?