Evolutie…

Cred ca prima data cand am auzit de termenii SRL, PFA, a fost pe la educatie anteprenoriala. Da, chiar s-au facut chestiile astea, cel putin prin 2006-2007, cand eram si eu pe la liceu si ma terorizau profesorii.

Eram mici razboinici, care credeam ca tot ce zboara se mananca si ca scoala este cea mai mare problema a noastra. Inchisoare, profesori idioti, fel de fel de chestii. Mai dadeai si de un profesor spagar, chiar ca iti lua tot cheful.

Am avut norocul sa ma angajez imediat dupa ce am luat bacalaureatul, pe vremea aia reuseam sa am venituri cat ambii parinti. O mare realizare pentru mine, un pusti de 18 ani, mucos, care abia terminase liceul si habar n-avea ce se intampla in campul muncii.

Intre timp, la facultate am renuntat, inghetasem anul pentru ca nu puteam sa merg si la serviciu zilnic si la facultatea de calculatoare, mai ales ca materia era destul de grea. Am fost suficient de mult incat sa imi dau seama ca nu am nicio sansa sa le fac in paralel.

Orice lucru frumos, se termina… Proiectul s-a incheiat, fondurile europene nu mai erau, noi nu mai eram atat de bine platiti. Asa ca am renuntat. Am stat jumatate de an acasa, am investit toti banii in calculator si am inceput un nou an de facultate, la FR de data asta, Automatica. Am ales FR pentru ca nu mi-a placut sa fiu sclavul lor si sa fiu tinut pe banii parintilor. Am incercat sa ma angajez la RDS, pe vanzari. Nu a fost cea mai buna alegere, asa ca am plecat. Intre timp, CV-urile erau puse peste tot, criza era prin zona… iar eu incercam sa obtin ceva bani din calculator. Inca mai eram cu Counter-Strike-ul, visam ca orice copil ca o sa fac o comunitate de gameri, iar totul sa functioneze ca pe roate.

Evident ca n-a fost asa, dar intre timp, la fostul loc de munca al surorii mele a aparut un post in regia tehnica. Cred ca aveam 3 ani de zile de cand nu ma mai uitam la televizor. Aveam unul cu tub, de prin 92, 93, primele cu ecran color. Nu era interes pentru noi, nu aveam de ce sa il schimbam.
La inceput a fost WOW. Nu-mi venea sa cred mediul in care lucrez. Aveam prieteni care lucrau in carciuma, o pila prin x loc sau y, dar nu in presa. M-au luat de la 0 si m-au invatat. Stiam un sigur lucru, sa umblu cu calculatoarele. Iar ei, cum erau trecuti de-o varsta, nu aveau nicio treaba cu ele. Era singurul meu avantaj.
Intotdeauna mi-a placut sa invat. Sa ma perfectionez, sa stiu fiecare detaliu, in cazul in care imi place un lucru. In momentul ala visam doar sa fiu in dreapta, adica regizor de emisie, sa coordonez tot. Fiind interesat, mereu am intrebat ce face x, ce face y, am acceptat sa fiu sclavul lor doar pentru a invata. Ma multumeau chiar si criticile care veneau din partea oamenilor cu experienta, oameni care stiau mult mai multe decat mine, oameni cu 10-15 ani de experienta in domeniu.

Era un loc de munca perfect, tehnica relativ ok, oameni ok, program ok (13 zile pe luna), mai putin salariu. Ala nu era OK, venea foarte rar sau chiar deloc in ultima vreme, pana cand s-a terminat totul.

Norocul a fost sa o cunosc pe Cristina inainte ca la fostul loc de munca sa se termine treaba de tot. Din cand in cand mai treceam pe acolo, chiar am avut cateva contacte cu Dragos Patraru, ca dupa ceva timp sa primesc o oferta de angajare de la el. Un post cu multa responsabilitate, de coordonare, cu mult mai multa bataie de cap. Chiar si acum totul se sparge in capul meu. Dar, macar, m-am obisnuit cu asta.

Singurul sprijin a fost Cristina, omul care mi-a suportat injuraturile, m-a injurat la randul ei, dar cu care m-am impacat de fiecare data.

Odata cu mutarea locului de munca si online-ul n-a mai fost acelasi. Timpul nu a mai fost la fel, aveam fel de fel de conflicte cu seful direct pentru laptop, practic eram rupt de online.

Intre timp lucrurile s-au mai aranjat, eu am prins experienta si in domeniul asta, insa nu este chiar tot ce imi doresc. Ajuns aproape de informatie, vezi cat de jegosi sunt oamenii, vezi ca sunt o gramada de bisericute, pupincuristi, oameni care pe fata te lauda, iar pe la spate te vorbesc urat. Unde mai pui ca acesti oameni nu sunt unii reprezentativi, nu poti sa zici ca au experienta, nu sunt oameni care au lucrat in domeniu atat de mult incat sa poata avea ceva de zis.

Daca in partea cealalta intotdeauna aveai ceva de invatat, aici lucrurile s-au schimbat radical. Oamenii nu sunt atat de profesionisti si isi vad doar interesul propriu sau poate chiar vor sa ramana la acelasi nivel. Sa nu evolueze.

Asa cum am mai zis si in alte articole, m-am apucat de foto/ video. Daca tot avem putina experienta cu imaginea, de ce sa nu profitam? Nu suntem profi, nici eu, nici ea, dar invatam, aprofundam, criticam orice. Pana la urma critica este constructiva, nu? Cum altfel sa invat daca nu sunt criticat pentru greselile pe care le fac?!

Tot aici am invatat ca un loc de munca nu este cel mai bun lucru, ca la televizor nu este chiar ceea ce pare, ca politicienii se cearta in emisiuni, iar imediat dupa ce i-am taiat microfonul, incepe sa rada cu ala cu care s-a injurat in emisiune…

Am invatat ca statul este cel mai mare camatar. El, alaturi de banci, te fura cu actele in mana si nici macar nu-ti ofera cateva servicii. Ok, furati, dar miscati si ceva pentru ceilalti.

Ca o paranteza, vorbeam cu un prieten care va ajunge mare, este inginer proiectat(petrol) si cel mai probabil va ajunge sa aiba 10 000E/ luna in cativa ani. Nu se compara viata din liceu/ facultate, cu munca intr-o corporatie sau la un job solicitant. Esti practic un robot care trebuie sa livreze la termen proiectele, cu 1,2 pauze pentru tigara si mancare si… cam atat. Singura satisfactie: banii. Dar ce faci cu ei cand nu ai decat 8 zile libere pe luna? 22 stai sclav…

Incerc sa evoluez cat mai mult, sa prind experienta in orice, poate in timp reusesc sa infiintez o firma din care sa imi pot asigura un trai decent si o oarecum libertate.

E posibil sa fiu visator, nici eu nu cred in totalitate ca voi reusi lucrul asta, dar nu stim ce ne rezerva viitorul…