Discuția despre bani este întotdeauna benefică. Dacă vorbim despre economisire, vorbim despre economii în euro sau în lei.
Am luat titluri de stat. Un amic a venit la mine și mi-a zis: ce, bă, te-ai făcut investitor?
Nu, am fost la trezorerie și-am pus niște bani deoparte. Fără impozit pe dobândă, dar cu un pic de birocrație, n-o faci stând în fund, pe scaun, trebuie să le cumperi personal. De când am terminat cu tot ceea ce înseamnă apartamentul am avut o sperietură cu economiile. Pur și simplu ajunsesem la fundul sacului și când ești pe cont propriu nu te salvează un credit. Au trecut 3 ani de atunci, lucrurile sunt bine, chiar 2020 a fost fără stres din punctul de vedere al finanțelor, așa că au fost ceva bani deoparte.
- Citește și: Peste 47 000 de oameni au peste 100 000 de euro în conturile bancare
- Citește și: Economii în euro sau dolari?
- Citește și: ETF-uri sau depozite bancare. Să fie mai OK ETF-ul pentru economisire?
Când am auzit că dobânda monetară se duce în jos am zis că e clar că banii din bănci se ieftinesc. Așadar, am mai pus acolo la titluri de stat niște bani. Nu știu, însă, dacă vor mai scoate titluri de stat oamenii. Cert este că banii sunt neimpozitați, nu plătești taxe la ei.
Eu, cea mai mare parte de economii o am în lei, am ceva facturi în euro încasate și rămase așa și foarte puțini dolari pe care i-am schimbat când am văzut că a picat dolarul, la nebunia cu Trump. Dar pe ăia îi țin pentru a mai băga acțiuni, practic sunt o investiție.
Pe termen lung, dacă încasez ceva în euro, mi se pare ok să îi las acolo, ca bani de care să nu mă ating. În schimb, eu zic că e mai ok să faci economii în moneda în care încasezi. Oricum ar fi, tot pierzi la conversie.
Pe de altă parte, dacă banii stau tot se lovesc de inflație. Mai mică sau mai mare, în funcție de monedă.
Redoo a zis
bani să fie…
ice4you a zis
La tine frate Redoo … e ca la fete … bune si bonurile de masa! :))
Adrian a zis
La Dinamo nu vrei să investești?
Marius Cucu a zis
Să meargă în B, apoi vedem.
Costin a zis
Aici mi s-a parut cel mai OK. Cresterea este undeva intre 7 si 12% / an. Constant.
Nu este cea mai mare insa si riscurile sunt mult diminuate fata de cele cu randament mare.
Pina la urma totul este un joc, asa cum am mai scris, ce ziceau baietii de la Loteria Romana:
‘Loto Prono, Loz in Plic sunt pentru pulimea de rind, pentru intelectuali s-a inventat bursa’ 🙂
Marius Cucu a zis
Cred că m-au sunat ING pentru asta, la un moment dat. Mi se pare că au asemănător.
La BRD nici să fiu plătit n-aș merge 😀
vasile a zis
In AUR! 😉
Marius Cucu a zis
De unde atâta AUR? Poate în 2022 pentru 70 de ani.
Pato Basil a zis
Cine mai economisește in perioadă asta grea?
Marius Cucu a zis
Nu crezi că e ok să pui deoparte oricând?! 🙂
Pato Basil a zis
Când ești strâmtorat și trăiești de la un împrumut la altul :)) când mănânci pe la părinți că n-ai ce pune pe masa :)), poți da investești cel mult timp in educație sau nu…de economisit, nu cred că se pune problemă.
Marius Cucu a zis
Sunt și neșanse ale vieții cu anumite persoane, nu zic nu, dar câteodată ține și de managementul banilor, pe termen lung. Îți „trăiești viața” și la prima criză, de orice fel, ești cu fundul gol. De criză economică se vorbea de prin 2018-2019. Toți așteptau.
ice4you a zis
@Pato – oricand e loc de o economie, cat de mica! 🙂
ice4you a zis
Se aplica o regula simpla: „nu pune ouale in acelasi cos” si in cazul dat! Eu am de cheltuiala rapida/investitii mici lei, de investitii mai serioase – euro, de stocat – titluri de stat. 🙂 Nu ma joc cu dolari sau alte valute convertibile ca nu e vorba de sume mari si sunt mult mai instabile.
Investitiile in aur/obiecte de lux sunt ceva mai complexe si presupune atat cultura cat si o buna informare, in rest merita daca ai de investit bani seriosi.
Cu placere, sa fi sanatos! 🙂
Cosmin a zis
Salut! Acum in vremurile astea, in ce e mai bine sa tin economiile? Eu ii am in lei la banca cu dobanda 3% pe an.
Ce parere ai de cresterea dolarului?
Marius Cucu a zis
Dacă tot ai la bancă și vrei să ții doar economii ai și titluri de stat, iar la depozite de 5 ani ai peste 5% dobândă(curat, fără impozit ca la bancă), dar atenție și la limitările de acolo.
Inflația se preconizează a fi 10-12% în perioada asta.
Dolarul se apreciază în momentul ăsta nefiind în zonă de război, ca euro. Era bine de luat înainte de război.
Mandica a zis
Daca se vrea totusi sa se faca economii , eu va spun cum am procedat in vreme de criza.
Am pus in borcan 10 lei( alteori 20 lei) pe luna de care am considerat ca nu sunt ai mei. Oricat de mult mi-ar fi trebuit. Nu este mult, dar in 8 ani am reusit sa fac un fond frumusel…fara dobanda, fara impozitare ?.
Dar am o dilema si intrebari: banii sa-i tin in lei sau in euro?La banca sau acasa ?
Marius Cucu a zis
Astăzi, cel mai bine e să ții în lei, titluri de stat, la bancă. Nu ai nicio taxă pe banii ăștia și dobânda e măricică.