La Londra am văzut pentru prima dată Dolby Vision IQ în acțiune. Primii care au lansat televizoare de acest gen au fost cei de la Panasonic, ca mai apoi și cei de la LG să introducă opțiunea. Probabil că, în viitor, vor fi și alți producători care vor face marketing pe baza acestei opțiuni.
Samsung are o opțiune asemănătoare, dar e proprietară. Se numește Samsung’s Adaptive Picture.
Philips au și ei ceva de genul, dar îmi scapă denumirea. Oricum, au și ei drept de licență pentru Dolby Vision IQ.
Meh, după ce am început să documentez am găsit un video de la Londra, iar nenea de la Dolby a sintetizat esențialul.
Ar fi fost interesant ca Dolby Vision IQ să poată să ajusteze și culorile, nu doar luminozitatea. Dar probabil că anii următori vom vedea și asta, mă gândesc în scenele cu foarte mult contrast.
Sigur, pe acolo se vorbea de faptul că vor să dezvolte și mai mult cooperarea între creatorul de conținut și utilizatorul final, practic ca omul să vadă pe unde a vrut să pună zgomotul de imagine, unde a accentuat imaginea. Bine, teoria ca teoria, practica ne omoară. M-aș mira ca un AI să poată să facă treburi de genul.
Pe conținut SD nici nu se pune problema de așa ceva. De altfel, cu cât imaginea este mai slabă, cu atât toate cele de mai sus nu sunt valabile. Ba chiar există posibilitatea să apară artefacte precum judder.
Având în vedere că vorbim despre un format ce pleacă pe 12 biți față de 10 biți, tind să dau dreptate că IQ o să aibă rezultate mai bune pe modelele viitoare.
Adaugă un comentariu