Scuzați un pic dezordinea de pe aici, dar abia acum îmi pun în ordine lucrurile. A fost un pic de haos, dar punem la punct totul cât se poate de curând. Am programat și câteva articole ce o să mă ajute, dar vreau să reiau și notițele de la conferința din Barcelona ce mi s-au părut interesante și OK de povestit.
O să vreau să documentez un pic și despre noile televizoare cu RGB, dar înainte de toate trebuie să mă pun și eu la punct cu anumite lucruri. Sunt schimbări nu doar la Philips, ci și la restul brandurilor.
La conferința de lansare de acum mai bine de o săptămână cei de la Philips au prezentat o statistică ce mi-a dat cu virgulă.
Bine, știam de câteva cifre, dar nimic punctual ca acum.
Știți, treaba cu culorile este absolut subiectivă. Încă din facultate ni se povestea că ochiul este diferit și că este cel mai performant „obiectiv”. Percepția este subiectivă de la un om la altul, iar mușchii ochiului se antrenează constant pentru anumite lucruri.
Unii le vedem, alții nu. Sau pur și simplu nu ne interesează, deși ne uităm la același lucru.
Așa aș reduce și statistica de mai jos privind profilul de culoare.
Da, în ultimii ani, la OLED-uri, am renunțat și eu să mă mai uit la anumite aspecte. Și chiar o statistică asemănătoare m-a determinat să fac asta. Nu are rost să vorbești pentru nișă, ci mai degrabă să te îndrepți spre o majoritate.

Doar 2.6% dintre utilizatori folosesc Calman pentru a calibra culorile unui televizor. Adică să facă un echilibru între culori, luminozitate, sharpness și tot ceea ce ține de imagine, în timp ce peste 35% dintre oameni aleg să folosească Crystal Clear. Adică un soi de Dynamic Mode, profilurile ce sunt disponibile în magazine, așa cum un televizor este expus acolo.
Acum, putem să interpretăm un pic diferit lucrurile pentru că e vorba de conținut SDR. Poate că e nevoie să folosești asemenea profil ca un compromis că s-a ales un televizor slab ca performanțe, iar atunci ar avea o explicație.
Dar și așa, mi se pare că cifrele din statistica aceasta sunt dezamăgitoare din punctul de vedere al unui om căruia îi place să aibă cea mai bună imagine, în orice condiții.
Mai am o întrebare fără răspuns care… cumva ar schimba statistica asta. Dintre cei mari: Panasonic, Samsung, LG, Sony și Philips, cei de la TP Vision sunt ultimii care au implementat Calman pe televizoarele lor. Dacă statistica se rezumă doar la televizoarele lor poate să fie o discuție și legată de dezvoltarea ecosistemului pentru ei, mai ales că software-ul pentru calibrarea de acasă de la Philips a apărut mai târziu.
Adaugă un comentariu