Știți părerea mea despre tot ceea ce înseamnă Delimano. Nu sunt convins de ele și mi se pare că sunt la prețuri foarte mari. Nu de alta, dacă își permit să bage teleshopping cu siguranță adaosul ăla e plătit de către cineva.
Uitându-mă eu la oameni care au aspiratoare de la Delimano am văzut un model interesant. Bine, lui îi zice Rovus, mai exact Rovus Victoria. Nu prea l-am mai văzut în stocurile magazinelor, dar chiar își face treaba bine. Nici măcar un preț nu am găsit, dar mă gândesc că trebuie să fie mai mare decât majoritatea produselor din piață.
Eu mă gândeam întotdeauna la aspiratoarele clasice, că e mai simplu cu ele. Eh, uite că un aspirator vertical nu este deloc rău.
Am aspirat undeva la 40mp dintr-o singură încărcare și nu o face rău deloc. Sigur, nu sunt covoare, un robot cred că ar întreține la fel de bine. Mai degrabă, aș zice că ar merge perfect în completare cu un aspirator robot. Robotul să întrețină, iar cu cel vertical să vii să faci curățenia generală, în locurile în care nu are acces.
Probabil că dacă sunt covoare și prin jur s-ar putea să nu reușești să faci tot apartamentul dintr-o singură încărcare. Apoi mai stai câteva ore bune să îl încarci. Dezavantajul unui „aspirator pe baterii”.
Ce alte modele de genul știți?
Costin a zis
De luni bune ma batea soata la cap pentru un aspirator de acest fel, adica vertical. A ostenit sa mai traga de un Zelmer (monstru de vreo 7 kile).
Dupa un studiu temeinic al ofertei am ajuns la concluzia ca cordless-ele ies definitiv din discutie. Pe motive de pret vs avantaje. Ca sa nu mai zic de review-uri negative de sus pina jos, incepind cu Dyson si terminind cu ultima kinezarie. Minciuni sfruntate legate de durata unui ‘plin’, disparitia staminei taman cind vine soacra-n vizita plus costurile legate de inlocuirea acumulatorilor m-au convins ca tot 220V e baza. Cele cu accu nu reprezinta decit un trend ce va disparea precum plasmele 3D.
Decizia fiind luata am luat la puricat oferta ‘cu fir’ in finala calificindu-se acest Tesla la mare concurenta cu un Black&Decker.
Ambele avind specificatii relativ asemenatoare cistigator a iesit Tesla datorita cablului mai lung plus un filtru suplimentar in pachet.
Acum pina si mie imi face placere sa mai dau cu el 😉
Cit despre Delimano… m-am limitat la tigai si cratite, scumpe insa de buna calitate.
Marius Cucu a zis
Am tot văzut că lumea testează Dyson și Rowenta. Eu unul n-am fost „expert” în a testa aspiratoare, dar văzând că e subiect destul de căutat… facem și asta. Prindem experiență pe zonă. Ce nu face Cucul pentru trafic?! Apoi mă gândesc că pot recomanda și batic sau mănuși de curățenie. Glumesc!
Revenind, mie mi s-a părut foarte util, foarte rapid. De asta am și făcut curățenie în deplasare, strict ca să văd cum se comportă. Bine, dacă ai covoare nu îți ajunge o tură pentru întreaga casă. Dar dacă ai preșuri micuțe…
Adrian Bolocan a zis
N-ar fi fost comentariul ăsta ieri, când mă gândeam dacă merită să încerc o tigaie de la Delimano, sau nu.
Marius Cucu a zis
Păi am eu tigaie pentru clătite de la ei. Apoi am luat una de la Tefal, e net superioară cea de la Tefal.
Adrian Bolocan a zis
Deci nu era o alegere bună, să înțeleg.
Marius Cucu a zis
Cel puțin, nu ce am luat eu. Aia de ~100 de lei. Mai bine încă o sută și ies genial clătitele, nu se lipsesc deloc. Dar nu mai știu să-ți zic modelul.
Adrian Bolocan a zis
Ai dat 200 lei pe tigaie de clătite de la tefal? :/ Știu că s-au scumpit în ultima vreme, dar chiar atât de mult?
Marius Cucu a zis
Nu acum, ci înainte de pandemie.
Adrian Bolocan a zis
Chiar și atunci, tot mult mi se pare. Cât e prețul acum?
Marius Cucu a zis
Nici nu mai știu dacă e modelul pe piață. Trebuie să mă uit în cont la Altex.
Vasi a zis
Eu ca aspirator folosesc unul mai puțin cunoscut, cu cablu la 220V, cu rezervor de apă. Îmi place cum adună tot în acea apă iar filtrele au rămas curate chiar și după ani buni. Putere are destulă cât să țin cu piciorul covorașele altfel se „lipesc” de perie. Golesc rezervorul cu apă murdară în toaletă, dau cu dușul prin el și îl clătesc și gata e ca nou. De la Dellimano folosesc acel robinet electric de vreo 6-7 ani ca să nu tâmpesc de cap centrala pentru fiecare ceașcă de cafea sau farfurie. Încălzește instant iar la factură simt că vine cam cu 20 de lei mai mult. Merită. Anul ăsta îl schimb cu unul nou, dă semne de oboseală.
Pavel a zis
Dacă nu ai covoare și praguri înalte, un robot aspirator e fix ce tre. Îl pornesc de 2-3 ori pe săptămână și-și face treaba. Nu-l las să mișune când sunt acasă că-i pe modul turbo și cam te turbează cu gălăgia.
Am un Xiaomi nu mai știu de care de vreo 4 ani.
Marius Cucu a zis
Da, cred că Xiaomi sunt cele mai tari raport calitate preț.
Perfu a zis
Pentru ca lucrez in domeniul curateniei , marciile mele favorite in domeniul curateniei sunt de la : Karcher , Xiaomi , Philips , Samsung , Rowenta si Vortex .
Marius Cucu a zis
Samsung? Philips pe așa ceva?
Perfu a zis
Da ambele verticale și am fost mulțumit de cum aspira
Marius Cucu a zis
Am testat și eu un robot de la Samsung anul trecut, dar nu mă așteptam să fie atât de bine văzut și cel vertical. Interesant.