A venit comunicatul de la Oneplus prin care anunță că de mâine este disponibil Watch-ul lor. Sunt curios să văd cum ar fi acesta, dacă ne raportăm la tot ce au scos cei care au lansat, în ultima vreme, ceasuri inteligente.
Mă joc acum cu modelul de la Realme, e mai mult ca ok pentru prețul pentru care se vehiculează. Oneplus îl anunță ca 159 de euro la precomandă.
Ei spun că: OnePlus Watch dispune de rezistență la apă și praf 5ATM și IP68 și oferă peste 110 tipuri de antrenament. De asemenea, ceasul poate urmări valori precum pulsul, distanța, caloriile, monitorizează viteza și eficiența SWOLF pentru înotători. Între timp, GPS-ul său încorporat urmărește cu precizie toată activitatea, chiar și atunci când telefonul nu este lângă utilizator. În plus, monitorizează saturația oxigenului din sânge, detectează nivelul de stres, oferă antrenamentele pentru respirație, alerte rapide pentru ritmul cardiac și memento-uri pentru utilizatorii sedentari, toate acestea putând fi gestionate cu ușurință prin aplicația OnePlus Health.
Încă de la Samsung n-am înțeles ideea cu ceasurile de genul, dar când Huawei zice că a avut creșteri de vânzări pe așa ceva nu pot să nu fiu atent la piață. 🙂
V-ați lua așa ceva? Din poze pare că este un pic diferit față de concurență, curios dacă vor reuși să vândă atât de mult.
Stefan a zis
Eu mi-aș luat OnePlus smartwatch insa nu chiar prima editie. As aștepta sa apară și câteva actualizari hardware și software mai întâi.
dam167 a zis
Eu sunt sceptic că face bine ce zice că face pentru că e cam ieftin – în comparație cu Samsung sau Huawei, sau chiar Apple. Degeaba măsoară și numărul de păsări de pe cer dacă din când în când trebuie să-i dai câte un reset la setările din fabrică pentru că pierde conexiunea cu telefonul sau are un lag enervant, iar Apple Watch de asta conduce detașat, că n-are problemele astea.
Mie mi se par utile funcțiile alea smart. De exemplu pentru orice persoană care face sport e un la antrenamente – poți analiza ușor cât de bine te antrenezi, dacă ești obosit sau nu (puls mai mare), iar numărul de calorii te ajută să-ți faci o idee legată de cât de miști în general în timpul zilei. Măsurarea exactă a pulsului mi se pare cea mai importantă funcție pentru că îți arată nivelul de stres, efortul depus, gradul de oboseală sau apariția vreunei boli. Există multe dispozitive care fac asta, dar un ceas pe care-l ai mai tot timpul la mână înseamnă mai multe date și comoditate mai mare.
Eu cred că se va vinde bine dacă merge la fel de bine ca Apple Watch, dar asta se va vedea după ce apar review-uri și începe lumea să-l folosească. Probabil mulți sunt sceptici pentru că până acum n-au prea fost modele care să meargă bine.
Marius Cucu a zis
Păi mă gândesc că mai toți iau senzorii de prin aceleași locuri. Ce i-ar recomanda să fie mai ok?! 🙂
dam167 a zis
Apple Watch măsura greșit (cel puțin primele modele, probabil e mai bine acum) pulsul la anumite mișcări ale mâinii. Pe bicicletă (indoor sau outdoor) nu te afectează prea mult, dar la alte activități poate că da. Eu de exemplu pe bicicletă urmăream un anume interval al pulsului, așa nu conta prea mult puterea în pedale, cadența și alte lucruri mai greu/scump de măsurat. Am auzit că Garmin n-ar avea problemele astea, dar și ceasurile sunt mai scumpe.
Senzorii poate sunt aceiași, dar procesarea informațiilor cred că face diferența, mai ales condiționarea lor – de exemplu puls și accelormetru.
Costin a zis
„Ce i-ar recomanda să fie mai ok?!” – O functie destul de rar intilnita: EKG. Tiparibil sau care poate fi salvat ca fisier si trimis cardiologului care te are in evidenta. O asemenea kinezarie am luat si chiar scoate rezultate remarcabile.
Marius Cucu a zis
Păi se discută de d-astea, dar trebuie să se și poată face și să fie relevant.
Costin a zis
De shenzenarii astia este vorba iar din cite am citit oblicii astia vor face cit de curind legea in wristband-uri ‘dastepte’ 😉
Aritmia maica-mii a iesit o splendoare! Ne-am mirat cu toti ca inca mai este in viata.