Mi s-a pus de foarte multe ori întrebarea aceasta. Multe persoane consideră că, dacă și-au luat un televizor inteligent, automat și-au luat și un calculator. Sau un telefon mobil.
Nu, niciunul nu suplinește nevoia altuia. Calculatorul este unul, televizorul este altul. Ideea ar fi ca acestea să poată comunica bine între ele, fără probleme.
Ceea ce vreau eu să zic este să nu aveți așteptări de la televizoare ca ele să fie foarte, foarte rapide. Ne-au trecut prin mâini modele de mii de euro care se comportau la fel pe internet. Așadar, momentan mai avem până când vom avea performanțe uluitoare pe televizoare.
De cele mai multe ori, la noi în țară, se cumpăra televizoare ieftine. Cele mai ieftine. Noi am încercat să învățăm oamenii să își aleagă un pic mai corect televizorul. Să nu mai dea banii aiurea. Să nu își aleagă 4k când nu trebuie, să nu își ia FULL HD dacă nu e cazul.
Problema televizoarelor inteligente foarte ieftine este că se bazează pe hardware slab. Spuneam în articolul precedent că cei de la LG vor lansa un procesor nou ca totul să fie un pic mai rapid.
Dacă ne uităm în barca celor de la Sony sau Philips putem observa că avem sisteme de operare ce au sub „capotă” procesoare MediaTek mai slabe decât ale unui telefon de 4-500 de lei. Dar ei le marketează ca Dual Core sau Quad Core.
Nici nu știu dacă mai are rost să vorbesc despre routere. Cu cât este un router mai prost sau cu cât e semnalul slab, cu atât sunt probleme mai mari.
Așadar, până nu se vor face schimbări în performanța brută paginile nu se vor încărca mai bine.
În plus, aș pune în discuție și faptul că de pe televizor nu navighezi bine decât dacă vei conecta un telefon la ei sau un PC/ Laptop. Altfel, nu văd cum ai putea să utilizezi telecomanda televizorului încât să nu te enervezi.
Sabin a zis
De ce îmi trebuie un Smart când am un firestick tv?
Yamasha a zis
Nu îți trebuie. Ai performanța externă. 🙂 Culmea, mult mai ieftin.