Youtube devine din ce în ce mai enervant. Reclamele sunt parte din viața noastră, este clar, dar faptul că sunt atât de multe reclame nu cred că ajută decât să căutăm alternative de a le bloca.
Sigur, poți face Youtube Premium, dar nu este pentru toată lumea. Evident, mai ai și varianta unui proxy/ VPN pe țări precum India, dar acum discutăm despre cum facem asta gratuit.
Pe telefoane avem YouTube Vanced. L-am descoperit odată cu telefoanele Huawei și nevoia de a avea un Youtube funcțional.
Problema este că, dacă faci cast, poți să ai reclame pe televizor. E deranjant. Accept orice reclamă în text fără probleme, dar mi-e greu să accept reclame, una după alta, la filmulețe video pe televizor.
Așadar, m-am orientat spre o soluție mai puțin populară: aplicația Smart Youtube TV.
E o aplicație separată ce seamănă perfect cu cea de la Youtube. Din ce am testat până acum funcționează perfect pe televizoare de la Sony, în schimb sunt ceva erori pe cele de la Philips. Nu am găsit încă explicația, dar o să raportez bugurile și poate se rezolvă.
Aplicația este disponibilă aici.
Codul sursă este la vedere așa că nu sunt probleme. Instalarea se va face de pe un stick, la fel și update-urile aplicației. Asta cred că este cel mai mare disconfort.
Trebuie să instalați aplicația ca fiind din altă sursă și totul se rezolvă. Nu am avut alt tip de televizor să testez la momentul scrierii articolului, așadar sunt curios să văd dacă funcționează peste tot.
O altă soluție este disponibilă aici.
Iulian Bombarascu a zis
Am un TV Sony KD-55A8, am descarcat aplicatia Smart Youtube TV, dar nu reusesc sa o instalez de pe stick-ul usb. Imi puteti da amanunte despre cum sa instalez aplicatia?
Multumesc!
Yamasha a zis
Ai de dat next, next. Unde te împiedici? ai dat permisiuni android-ului să instalezi din alte surse?
Iulian Bombarascu a zis
Sincer abia acum incep sa deslusesc meniul. Am copiat pe stick (formatat in fat32) fisierul smartyoutubetv_latest.apk, dar nu il vede tv-ul (fisierul). Ca si permisiuni, in setari/ preferinte privind dispozitivul/ securitate si restrictii/ instalare aplicatii necunoscute – nu am optiunea sa dau permisiunea de instalare… Poate trebuie umblat in alta zona.