Suntem la jumătatea anului. Sunt mai bine de 5 ani de zile de când se discuta de netbook-uri. Ele au fost alternativa pentru laptopurile noastre. A fost nevoie de tot mai multa portabilitate, mai ales în zona de business. Așa că am ajuns sa avem laptopuri cât mai mici. E drept că fiabilitatea nu a fost punctul forte al laptopurilor mici, mai ales cele care aveau procesoarele Intel atom. Eu unul am avut ceva de furcă cu ele și am prieteni ce au stat numai și numai în service cu acestea.
Vremurile au trecut și tot mai multi producători au simțit oportunitate în a lansa ultraportabile. De aici a fost doar un pas până la apariția modelelor 2 in 1.
Avem mai multe variante de laptopuri 2 in 1:
- modele cu touchscreen
- modele fără touchscreen
Eu unul le apreciez pe ambele, dar personal nu as achiziționa un model cu touchscreen. Încă nu este tehnologia suficient de matura, iar culorile nu sunt wow deloc. E drept, nu am stat să văd dacă s-ar putea îmbunătăți în vreun fel tehnologia, dar e clar că nu mi-a plăcut ceea ce am văzut până acum. Prefer calitate, nu cantitate. Iar dacă tehnologia nu este optimă voi evita. Chiar dacă… nu rămân în pas cu trendurile.
Întotdeauna am apreciat un model care poate să îmi ofere cele mai bune culori posibile.
Eh, limitările sunt foarte foarte mari pe zona aceasta. Cu alte cuvinte, dacă ar fi un display cu tehnologia OLED și un display cu touchscreen…as prefera prima variantă.
Dar tehnologia este mult prea diferită și mult prea nouă. Cu siguranță nu vom vedea laptopuri 2 în 1, care să aibă touchscreen, cu ecran OLED. Cel puțin, nu curând.
Să zicem că, pe undeva, ți-ar plăcea să ai un laptop 2 în 1 ca să te poți juca la orice oră.
La ce m-aș uita dacă aș dori un laptop 2 în 1 în 2024?
Cu alte cuvinte, să zicem că ne orientăm spre cel mai bun laptop 2 în 1. Sigur că un prima recomandare ar fi să vă orientați spre un ultrabook, nu spre un 2 în 1.
Totuși, aș investi un pic spre un model bun care să te ajute în timp, să poți să îl folosești ceva ani buni de acum încolo.
De exemplu, nu aș merge pe Asus Transformer Book sub nicio formă, chiar nici pe modele de la Acer.
Dar aș recomanda modelele premium ce îți spun ceva, ce te fac să crezi că îți spune o poveste, că trebuie să îl ai acasă. Poate un Lenovo Yoga, poate un HP Pavilion.
Constantin a zis
Salyt. Iarta-mi ignoranta, dar de ce nu recomanzi Asus Transformer Book?
Marius Cucu a zis
Sunt modele un pic depășite și nu foarte ok. De exemplu, în update-ul din toamnă pentru Windows 10, majoritatea modelelor nu vor mai fi suportate. Sigur, mă refer la cele cu procesor Intel Atom, nu cele cu procesor Intel M. Acelea sunt mai evoluate și discuția e un pic mai lungă, dar… da, sunt mai calitative.
Însă, un model până în 2000 de lei… nu îmi pare deloc fiabil.
Dragos a zis
Salut !
Poate sunt un picut off-topic insa, doresc sa atrag atentia, cand vine vorba de laptopuri (X in 1 sau i in 1 :)), de notebookuri sau de multe alte gaselnite din familia portabilelor ca eu vizez, pe langa culori vii ale ecranului si hardware cel putin ok, si ca acestea sa aiba in dotare o tastatura cat mai apropiate de celea cu care’s invatat in cei peste 20 de ani de cand “dau in taste”. Nu oricand ai posibilitatea de a cara cu tine o tastatura normala cu care sa-ti faci treaba ok asa cum, de regula, majoritatea utilizatorilor de portabile, au la ei si un mouse pe USB – eu unul, refuz categoric sa utilizez touchpad-ul.
Am lasat la urma poate unul dintre cele mai importante criterii cand vine vorba de laptopuri / portabile: DIMENSIUNEA !. Recunosc, e foarte fain sa ai unul micut, puternic si fasnet insa, cand vine vorba de ore bune petrecute zilnic in fata lui, chiar si acela de 15″ iti va afecta vederea. O zic din proprie experienta din pacate: 3 ani, petrecuti aproape zilnic, in fata unui ACER Led cu dimensiunea de 15″, ii resimt cu varf si indesat. Acum lucrez pe un HP ProBook de 17″ si, in ciuda faptului ca’s nevoit sa duc in spate o greutate mai mare in rucsac (deci ergonomic), nu m-as mai intoarce in ruptul capului la cel de 15″.
Sanatatea incepi si inveti sa o pretuiesti mai cu seama atunci cand nu o mai ai foarte ok.
Bafta !
Marius Cucu a zis
Eu nu visez deloc la culori vii, puternice, ci la culori corecte. Acum mă documentez foarte mult pentru imagine, sper ca în viitorul apropiat să pot documenta un articol despre așa ceva.
E mult marketing pe imagine, ar trebui să învățăm ce e corect.
În rest, de la un proaspăt ochelarist… vă dau dreptate…
Mario a zis
Ce ar avea în plus ăsta 2 in 1 MICROSOFT Surface Book față de un laptop de vreo 2500 de lei?
Si daca as lua un 2-in-1 cu win 10 si as vrea sa trec la 8.1 printr-un downgrade cu un iso file ar putea fi ceva probleme?
Marius Cucu a zis
E diferență mare. E un fel de macbook al Windows-ului. Nu poți compara calitatea display-ului, a construcției cu unul de 2500 de lei.
E optimizat pentru Windows 10, nu are sens să faci downgrade.
Mario a zis
La fel de optimizat ca celalalt laptop al meu care a venit cu 10 preinstalat si avea cpu 35% abia bootat?
Marius Cucu a zis
Pe Windows 8.1 și Windows 10 sunt probleme cu svchost.exe. Duce cpu în 100%. Problema am văzut că se rezolvă cu adăugarea unui SSD.
Mario a zis
Dar culmea e ca numai cu Windows 10 aveam CPU 100%. 8.1 e chiar mult mai bine optimizat decat 10-le. Si multi spun ca 8.1 se trage din 8 nu numai din cifra, ci si din caracteristici…