Bine, pe datorie am mers de mult timp și nu un lucru chiar rău. Mai ales când poți să devalorizezi moneda, când poți să faci inflație cu pomeni și nu vrei să digitalizezi tot ce se mișcă. Ascultam o emisiune cu un nene de la ANPC și spunea că estimează că îi trebuie 5 ani ca să digitalizeze totul. Nu e vorba de sisteme, că le poate licita și face mult mai repede, dar majoritatea funcționarilor sunt bătrâni și neadaptați tehnologiei. Iar tinerii pe care i-au adus erau plătiți cu ~2000 de lei. Păi la salariile astea logic că nu intră oameni performanți. Ah, o chestie interesantă, dar probabil și un tun pentru ei, au zis că fac un sondaj prin care vor să înțeleagă dacă lumea se mai uită la televizor sau prin online. Dacă vor fi pe bune o să-și dea seama că cei sub 30-35 de ani își iau informația strict din online.
O știre care s-a rostogolit pe internet este legată de faptul că ANAF vrea să i se raporteze tot. Nu știu dacă sunteți la curent, dar în anumite domenii se raportează inclusiv stocuri de la începutul anului. Și e simplu, inflație, costuri mari de împrumut, deficit foarte mare, război.
Uite așa apar discuții referitoare la impozit progresiv și la noi taxe. E fain când butonezi pe televiziunile de știri și vezi „opiniile jurnaliștilor”.
Eh, știrea cea mai nouă este că vor ca ANAF să primească raportare pentru comenzile ramburs.
Ce informații vor fi transmise
- numărul de înregistrare și data trimiterii poștale;
- datele de identificare a expeditorului;
- numele și prenumele în cazul persoanelor fizice și denumirea în cazul persoanelor juridice destinatare;
- adresele de expediție respectiv livrare;
- contravaloarea bunului livrat.
Ideea nu este rea deloc, dar trebuie cumva extinsă. Și partea mai nasoală este că o să moară business-uri de pe OLX. 🙁 Raportare de salariu există. Când mi-am declarat dările aveam până și impozitul pe dobândă de la depozite, ANAF știe multe despre noi, doar că trebuie făcute niște conexiuni. Eu aș zice: Gheorghiță, ai salariul de 2000 de lei, dar tu ai comenzi de 100 000 de lei anul ăsta. De unde ai făcut banii ăștia?!
Nu trebuie introduse impozite noi, ci colectat mai bine p-astea pe care le avem. Eventual, comunicat cât mai bine că noi, în afară de taxele pe salariu care, da, sunt mari, în rest avem printre cele mai mici taxe din Europa.
Altfel, cred că actualii noștri conducători sunt mai proști comunicatori și decât Veorica. Unul și unul, de asta își bate joc manipulatorul de Simion de ei cum are chef.
cristiibm a zis
Fara suparare,
dar daca nu ti-ai platit impozitele in primele 3 luni,
poprire pe salariu sau pensie etc. nu ma intereseaza!
Pai salariul ti-l iei da?
De unde sa-ti platesc salariul daca tu nu-ti platesti obligatiile?
Sa vezi atunci colectare de 100% la bugetul statului!
ionică a zis
Ai timp 1 an de zile să plătești, mai ușor cu predica pe scări. De ce să mă obligi să le plătesc în martie când eu le plătesc în septembrie?
Marius Cucu a zis
Și dacă nu le plătești sau uiți de ele vine poprirea și rezolvă, cu penalizările de rigoare. Dar aici unde banii sunt fiscalizați e o procedură relativ simplă, problema e de cei care fug de lege.
cristiibm a zis
Dar de ce, cand astia se vaita ca avem colectare doar 27%,
tu iti iei primul salariu abia in septembrie?
Se vaita Al. Pacuraru la Realitatea ca ne mint politicienii, pai multi stim.
Ca televiziune, ce te opreste sa difuzezi doar adevaruri?
Marius Cucu a zis
Adevărul e al fiecăruia, după cum dorește să îl zică. Fiecare televiziune are în spate un grup de interese pe care ii reprezintă. Iei de la fiecare o informație și o pui cap la cap. Unii mai aruncă și pastile ca oamenii să stea ocupați.
Colectarea aia de 27 la suta cred că e referitoare la TVA, nu la impozite.
Petre a zis
Nu o sa moara pentru ca o sa se gaseasca solutii de plata ca sa nu se mai ajunga la ramburs. Si ca de obicei „specialistii” statului vor afla ultimiii.
Marius Cucu a zis
Păi întotdeauna a fost așa cu legile. Unii le dau, alții le interpretează. Băieți care să ocolească legea sunt mulți, oriunde, de asta tot vin corecții.
dam167 a zis
Cam optimist 5 ani pentru digitalizare. Am văzut o tentativă de digitalizare la stat și lucrurile n-au stat deloc bine. În primul rând fluxul de lucru de la stat nu prea e gândit pentru digital, ar trebui analizate în primul rând procedurile de lucru și legislația aplicabilă, pentru că altfel lucrul digital devine contraintuitiv. Cât despre sisteme și licitații, gândește-te că IT-stul care face platforma nu știe cum vrea ANPC să funcționeze, iar dacă caietul de sarcini nu e clar și prost făcut în general nu va ieși nimic util. Plus că oamenii care vor face bugetul s-ar putea să nu știe ce presupune o astfel de platformă și să subevalueze costurile – iar dacă se atribuie contractul vor primi mai puțin decât sperau să primească.
Faptul că au oameni care nu știu să lucreze la un calculator e doar vina instituțiilor pentru că nu au făcut nimic în direcția asta. Dacă se hotărau ce vor de la angajați îi puteau instrui în timp, că nu e mare lucru, chiar și cu oamenii în vârstă. Salariile da, probabil se decid la nivel de minister, dar modul de lucru nu.
Apropo, cel mai ușor mod de a scăpa la stat de cei ce nu vor să facă nimic e să le dai de lucru, apoi pleacă ei.
Marius Cucu a zis
Din ce am înțeles din podcast se pare că nu va fi o platformă plătită la ANPC, ci e făcută din fondurile lor. Cică. Sper să nu fie marketing. Pe august cică o vor avea.
Discuția e aici:
Cei 5 ani erau strict legați de ANPC, dar până să se pună toate cele la cap, de la toate instituțiile, oho, mai e mult!
Daniel Bis a zis
Legile sunt uneori facute cu dedicatie pentru pestii mari si de asta mai beneficiaza implicit si plevusca.
Sau sunt facute intentionat interpretabile , cu portite pentru cei care „cotizeaza” si au spate puternic, restul cad in plasa.
Dar multe sunt facute prost si fara cap, la kg, luate copy/paste din afara si nu sunt adaptate la mediul nostru pentru ca nu ii duce capul.
Digitalizare statului e o gluma proasta, nici macar nu sunt in stare sa digitalizeze colectarea de informatii intr-un sistem unic si sa interpreteze in mod coerent informatiile adunate.
Nu mai zic de accesul mai multor institutii la anumite informatii de baza.
Am facut programare online pentru cartea de identitate in Bucuresti si a trebuit sa astept o luna si jumate + 3 saptamani sa se tipareasca/livreze la sectie.
Digitalizarea obtinerii de carti de identitate e o gluma. Nu faci decat sa completezi numele, telefon, email si sa iti rezervi data si ora.
Daca ar fi fost facuta cu cap: completai toate datele necesare si apoi semnai cu un certificat digital, mouse-ul/pen-ul sau printr-un cod pe SMS/email.
Si apoi te prezentai doar cu vechea carte de identitate, iti facea poza si ti-l printa pe loc.
Fara formulare de completat de mana de tine si proprietar, copii dupa certificatul de natere, casatorie, actele casei/contract de inchiriere/luare in spatiu (sau ceva similar), sa mai platesti cash si 7 lei (face mai mult chitanta si timpul pierdut pentru completare de mana) … o bataie de joc totala.
Si ca sa fie treaba treabă, durata de valabilitate este de vreo 9 ani, 2 luni, 2 saptamani si 4 zile … wtf … de unde au scos asta?! din burta? Nu are legatura nici cu data nasterii, nici cu data depunerii sau emiterii … e ceva de speriat cu autoritatile statului.
Marius Cucu a zis
Da, probabil că acolo e direcția, dar anul trecut stăteam la buletin și… nu prea reușeau oameni de 40+ să se descurce cu un cod QR de vaccin, avem mult prea mulți analfabeți funcționali. Nu poți să le dai tehnologie tuturor până nu se „digitalizează” majoritatea. Ba mai ieri era un tip la bancomat, să fi fost mai întunecat, și se uita la bancomat cum să scoată banii, îi zicea că are fonduri insuficiente. Statul trebuie să fie și pentru ei.
Un alt exemplu, deschide Facebook și uită-te pe contul lui George Simion și vezi aplaudacii lui. Oameni simpli, cu meserii simple, ce par a fi majoritatea. Crezi tu că ei pot scrie 2 rânduri și să semneze digital?
Nici măcar la Digi nu e totul 100% digital, tot semnezi ceva pe hârtie, companie ce se presupune că este de tehnologie.
Și nah, nici în afară nu e chiar roz, nici ei nu…
Daniel Bis a zis
Eu nu zic sa ii digitalizezi cu forta, dar daca eu vreau, pot si imi este mai usor totul digital, sa imi permita acest lucru.
O avea pe cineva sa il ajute in familie sau prieteni unul care e mai rasarit si se pricepe.
Iar ceilalti sa stea la coada si sa completeze hartogaraie sau sa se digitalizeze.
Marius Cucu a zis
Pașii care s-au făcut în pandemie au fost buni, dar insuficienți. Oricum, sunt bani de la PNRR pentru digitalizare, o să facă și digitalizare.
Daniel Bis a zis
Da, s-au facut ceva pasi fortati in digitalizare obligati-fortati de pandemie.
Si se vor mai face pentru ca vor fi fonduri alocate si guri flamande.
Dar se vor face pasi mici, scumpi si prosti.
Deci nu va fi un salt major, ci unul minor.
Marius Cucu a zis
În teorie, trebuie gradual, în practică… să sperăm că mai prindem treaba asta.
Vasi a zis
„în rest avem printre cele mai mici taxe din Europa”. Probabil aliniate salariilor din țară ?
Marius Cucu a zis
Procentual vorbind, da, mai ales pentru firme. Foarte multe firme românești au revenit în țară pentru că taxele sunt mici. Mai bine iei mai puțin de la mai mulți decât mult de la puțini.