Unii ar spune cum funcționează… eu îi zic doar melc, melc… 🙂
Așa cum am mai zis nu am probleme cu viteza de transfer în așa fel încât să mă deranjeze că funcționează cu 50 de Mbps sau cu 100 de Mbps. În primul rând, contează să fie stabilă și apoi dacă se poate să am și ceva viteză în plus… e perfect.
Eh, se pare n-am parte nici de una, nici de alta.
Mi s-a spus că s-ar putea să am probleme cu ONT-ul pentru că sunt momente în care se deconectează. Aseară, de exemplu, fără restart nu m-a lăsat în pace până nu l-am resetat. Și era vorba de fibră, nu de WiFi.
Așadar, pozele de mai jos ne arată cât de utilă este conexiunea WiFi de la DIGI. Chiar mă miram de ce TV-ul primit de la emag nu se poate conecta la internet. Nu prea bate până p-acolo.
N-am încotro și va trebui să îmi pun, în prelungire și router-ul meu vechi.
La voi e ok sau ați renunțat la „minunăția” asta?
Ce ONT am primit de la DIGI?
Modelul pe care îl am în custodie este ZTE ZXHN f660 RV1. Nu este un model performant așa că peste tot pe internet veți auzi că se plânge lumea de acesta.
La mine a venit preinstalat, probabil colegii l-au setat înainte să ajungă cu el. Ca observații, al meu arată un pic diferit. Am doar 2 porturi de rețea, un port pentru telefon fix și atât.
Modelul pe care l-am primit eu este recepționat în septembrie 2016, cel puțin așa scrie pe spate.
Cum mă loghez in ONT?
La bază este ONT, nu router. Sigur că îndeplinește și aceste aspecte, dar nu chiar cu succes. Probabil că sunt modele profesionale ce sunt de calitate. Dar dacă vorbim de gratis… n-avem pretenții. Am citit păreri ale oamenilor se plângeau că are un consum de 10W. Înseamnă 3,4 lei pe lună, cât taxa radio TV.
Date de logare în panou de administrare
- utilizator: user
- parola: digi
Adresa IP pentru conectare este http://192.168.1.1/
Configurarea este simplă. Poți face port forward destul de ușor, cu setările de mai jos:
Pe lângă acest lucru poți da un boost mic rețelei WiFi. Așa cum ziceam la început nu funcționează chiar în parametri ok. Eu nu sunt atât de interesat de viteza WiFi, ci mă interesează să fie constantă, să pot transfera câte ceva, la nevoie de pe laptop pe PC.
În plus, mă dispera parola de la WiFi. Testez gadgeturi pentru blog și mereu mă chinuiam să scriu parola default. Așa că am schimbat-o cu una mai ușoară, personalizată.
Citind pe internet am văzut că oamenii au îmbunătățit semnalul WiFi al router-ului cu un carton și ceva aluminiu. Alții chiar au pus o doză și-au direcționat semnalul.
Dacă aveți fibră optică până în casă, iar mufa de ieșire este de fibră optică nu puteți să îl schimbați. Singura posibilitate ar fi să discutați cu aceștia ca să îl schimbe tot cu un model agreat de ei.
George a zis
Eu am ONT de la Huawei, fara wireless. In 2 ani… nicio problema de functionare.
Marius Cucu a zis
Bănuiesc că îl prelungești cu un router, nu?
cateauaoptica a zis
si la ce il folosesti? probabil usuci rufe pe fir…ma refer la ONT…vs semnal wifi.
Broscareanu Adrian a zis
salut. Tocmai au fost baietii de la digi si mi-au pus routerul ZTE. Am o problema cu el si poate reusesti sa ma ajuti ptca nu am gasit alte date pe net despre problema mea. AM in casa montate 3 camere foscam wireless care imi mergeau pe vechiul router. Acum nu mai merg. AM tot incercat sa le reinstalez si imi spune ca sa verific banda wifi deoarece camerele mele merg pe frecventa de 2,5 GHZ, nu pe 5 GHZ. Poti sa ma lamuresti in legatura cu frecventa noului router? De cat este?
Marius Cucu a zis
Noul echipament e ONT, nu router. Probabil că e setat pe 5GHz și trebuie mutat pe 2.5 GHz.
Andrei Din a zis
Am si eu de curand acelasi echimapent de la digi (zte)si merge mult mai bine decat routerul pe care il aveam inainte. Acum am 300mb/s pe direct si 70-80 wireless langa el, la fel si un etaj mai jos. Test facut pe wireless cu un mobil conectat. Dar nu pricep de ce in acelasi test smart tv-ul ( samsung ks7002)imi da doar 3-6mb/s. Ceva solutii, idei sau asa e normal?
Stoica Dan a zis
Acceasi problema: viteza mica de la f660 la un tv smart. pot cumpara alt router? un model anume de route? Ms..
Marius Cucu a zis
Orice router are viteze mai ok decât ONT-ul de la DIGI. 🙂
Bine, dacă aveți viteze mari este ok să aveți un router care să fie ok pe WiFi.
Andrei Din a zis
orice alt device testat, in afara de smart tv, are peste 70Mps pe wifi care nu mi se pare o viteza mica mai ales ca e vorba de distanta de un etaj cu placa de beton intre etaje
zava a zis
Pentru Marius Cucu : F660 are ambele porturi de retea gigabit, da ?
Astfel incat la folosirea sa ca modem routerul suplimentar sa poata primi viteza gigabit, nu 100 mbs. (cum am auzit intr-un comentariu pe net).
Marius Cucu a zis
Nu. Unul e de 100 și unul gigabit.
E chiar atât de idiot încât sunt momente în care nu merg ambele porturi simultan. O să îi înfig cât de curând un router, să-l prelungesc și să scap de nebunia asta. În altă ordine de idei, e stabil. N-am avut probleme cu el.
George a zis
Pentru Marius Cucu:
Am si eu acest router de la rds cu doua porturi: unul GE si unul FE. Problema e ca pe cel FE nu imi merge netul de nicio culoare. Trebuie sa fac vreo setare ceva? Cel GE merge, e ok.
Al naibii router sa nu poti folosi doua porturi, nu vreau sa conectez decat PC-ul si smart TV-ul.
Multumesc anticipat
Marius Cucu a zis
Nici eu n-am reușit să le fac să funcționeze în paralel.
George a zis
Dar ai reusit cumva cu alt router infipt in portul FE? Daca da, imi poti spune te rog care sunt pasii ?
Multumesc
Marius Cucu a zis
Nu am încercat pentru că nu am avut nevoie încă. În 2,3 luni o să conectez și eu toate televizoarele și PC-urile din casă. Momentan, însă stau așa. Trebuie sunat la relații cu clienții să îți deblocheze ceva setări la ONT.
George a zis
Am rezolvat
Poate mai ajuta pe cineva:
Trebuie pus manual ip gateway si dns pe device.ul care este conectat in portul FE.
Sper sa va fie de ajutor
Marius Cucu a zis
Merci. O să mă uit și eu zilele viitoare.
Adi a zis
Mulțumim, George, funcționează!
Mircea a zis
Am pus manual IP address si DNS-ul de la ONT-ul ZTE pe laptopul pe care vreau sa-l conectez la internet, dar nu vad care e gateway-ul ONT-ului ZTE F660RV1. Sugestii? Sau care au fost mai precis pasii? Multumesc.
Mircea a zis
Nevermind. Am solicitat RDS-ului activarea in mod bridge si am legat un alt router de ONT, oricum semnalul wireless de la ONT era foarte slab.
bogdan a zis
salut daca ont’ul digi face el conecsiunea pppoe poate avea wifisi un port pentru tv sau pc stabilit de cei de la digi iar al doilea port ramane rezerva pentru tine sau pentru un nou contract care se incheie in aceea locatie
andorfi a zis
deci dupa ont-ul se mai poate instala un router?
Marius Cucu a zis
Da
andorfi a zis
buna dimineata multumesc pt raspuns
george a zis
Cum e procedura la un Asus?
Marius Cucu a zis
E aceeași la orice tip de router.
Popescu a zis
Mai exact? Se conectează routerul in portul GE și se configureaza ppoe ul?
Marius Cucu a zis
Nu. PPPOE-ul e deja configurat în ONT. Tu trebuie să te conectezi cu IP-uri manuale sau prin DHCP. 🙂
Popescu a zis
Cum mai exact, eu știu că dacă portul in ont e bridge, routerul conectat la el se conf clasic, adică ppoe ul.
Marius Cucu a zis
Unele routere detectează automat. Am avut un TP Link acum în teste și recunoștea DHCP-ul. Cele mai vechi nu știu de DHCP și trebuie făcut manual.
Dai IP-uri pentru fiecare device în parte:
192.168.1.* cu gateway și DNS 192.168.1.1
Popescu a zis
Eu vreau sa pun un tp link 841n după ont l asta, că wireless e de rahat, vrei sa spui că doar îl conectez și o sa de-a net mai departe atât wired cât și wireless? Fara nicio setare in tp link?
Marius Cucu a zis
Wireless-ul trebuie dezactivat din ONT-ul de la DIGI sau pus pe altă frecvență. La TP Link ai wizard-ul care îți detectează automat în ce rețea ești și nu îți bați capul cu nimic. Setezi parola custom la WiFi și aia e. 🙂
Popescu a zis
Și cum dezactivez wireless îl sau sa îl pun pe alta frecventa? De ce trebuie neapărat dezactivat?
Marius Cucu a zis
Ar trebui să ai un buton în spate. Dacă pui WiFi-ul de la router-ul TP Link alte date de logare n-ai avea de ce să îl dezactivezi.
Popescu a zis
Îmi pare rău dar n-am înțeles nimic.
Eu vreau doar sa iau net din ont digi( care e de rahat pe wireless) și să dau mai departe cu alt router gen tp link.
Marius Cucu a zis
Intră în panoul de admin de la TP Link. Ar trebui să semene cu ăsta la culori apoi folosește Wizard-ul. E la tabul Quick Setup. O să-ți detecteze rețeaua și apoi poți configura WiFi și restul.
Popescu a zis
Aia am înțeles, nu înțeleg de ce trebuie dezactivat wireless ul la ONT.
Marius Cucu a zis
Nu e obligatoriu să fie oprit, ci doar să nu ai aceleași date și pe WiFi-ul de ONT și cel de pe router-ul tău.
Florin__ a zis
Poti sa setezi mai multe acces point-uri wireless cu aceleasi date respectiv ssid si pass. Se numeste overlap. Chiar te ajuta, nu trebuie sa dai reconect cand te muti prin zona. Pentru a face o retea cu mai multe routere pe post de ap-uri si sa vezi toate echipamentele intre ele trebuie sa faci un mic artificiu. In fiecare router lasi wan cum o fi dar in lan dai adrese in aceeasi clasa 192.168.1.2, 192.168.1.3 etc daca ai routerul care da net 192.168.1.1. Routerele ap la conectezi wired pe lan nu pe wan. Mai poti sa le conectezi intre ele si wireless daca sunt aceeasi marca/model prin wds-repeater, aici trebuie sa stii ceva mai mult.
Gabi a zis
Salut,
Ai idee cum se activeaza WDS pe F660RV1? Nicicum nu-i dau de cap. As vrea sa-l conected cu alta chinezarie Tenda. Tenda vede ZTEul ii adauga MACul in AP list dar la ZTE nu am nic un camp de genu…O fi ceva firmware restrictiv?
Mersi
Popescu a zis
Caz concret: huawei hg8121h, văd că are 2 mufe galbene GE și FE am la dispoziție un Cisco wireless wrt54gh, cum fac configurarea?
Marius Cucu a zis
Pui pe GE un cablu spre portul ethernet din router și setezi IP-urile pe manual din router.
doru a zis
– pe portul ethernet WAN sau pe unul din porturile ethernet LAN?
– in cazul care setezi IP-ul pentru ONT manual, in interfata routerului, acest IP trebuie modificat si in interfata ONT-ului si implicit dezactivat aici DHCP?
doru a zis
Cum ai rezolvat-o? Am acelasi ONT dar cu un router AsusRT-N18U..
Marius Cucu a zis
Eu am pe WAN momentan, dar mai sunt câteva discuții aici.
doru a zis
Da, pe WAN am incercat cu ‘wizard-ul’ de configurare din interfata routerului si n-am reusit sa ma conectez la internet.
Ok, multumesc si pentru link…
Marius Cucu a zis
Vezi ce gateway îți alocă fiecare device în parte. M-am chinuit și eu ceva pe WAN, unii spun că e mai ok să merg direct pe LAN. E discuția în celălalt articol, ar trebui să te ajute ideile de acolo 🙂
doru a zis
Mi se pare in regula varianta din ultimul comment cu ONT-ul pe post de bridge…dar sa vedem daca raspunde Vlad…
Marius Cucu a zis
Păi ca să treci pe bridge trebuie să suni la ei și să ți-l treacă ei. Nu cred că ai tu acces.
doru a zis
mda…sa caut la ei pe site intai, informatia aceasta. Ma gandesc ca eu avand alt ONT, huawei, iar postul/discutiile sunt despre ZTE sa nu fie ceva diferente….
Dani a zis
Si daca la acest zte al lor pun un router wirelass oare va merge mai bn viteza ca am dowlowd de 8 mb prin modemul lor wirelass la fiberlink 1000 si inainte la cel de 500 pe routerul wirelass aveam 10 mb. Ca ma dispera viteza asta, ma asteptam sa fie la vreo 30-40 downlowdul cu fiberlink 1000. Ms
Marius Cucu a zis
Sigur că da.
Lica Jechianu a zis
Salut Marius,
te rog sa imi dai un sfat referitor la ce router ma sfatuiesti sa iau pentru o buna functionalitate cu RDS. M-am oprit catre 2 modele:
– Router Wireless Linksys EA2750, Smart Wi-Fi, Dual Band, N600, USB
– Asus RT-N18U 2.4GHz 600Mbps High Power Router, Gigabit Ethernet, USB 3.0
Exista si posibilitatea de a achizitiona un Areon AR4010 derect de la RDS.
Marius Cucu a zis
Dacă îl iei în custodie… ieși mai bine cu router-ul de la ei.
Dacă nu e ok să mergi pe Linksys. Eu m-am înțeles bine cu ele.
pop a zis
Salut ! Am si eu ZTE F660RV1, am cablu de la el in TV si vreau, cu o tableta conectata la el pe wifi, sa vad un film de pe tableta pe tv, la vechiul router mergea… Vreau sa stiu daca suporta si ce trb activat / dezactivat din router ?
Multumesc.
Enache Vlad a zis
“Dacă aveți fibră optică până în casă, iar mufa de ieșire este de fibră optică nu puteți să îl schimbați. Singura posibilitate ar fi să discutați cu aceștia ca să îl schimbe tot cu un model agreat de ei.”
De ce?
Am un switch ZyXel GS2200-8 care e capabil de fibra optica. Dupa aia, am un gateway de la Ubiquity care evident, poate sa faca PPPoE. In pura teorie, ar trebui sa mearga. Ai idee ce conector folosesc cei de la RDS? Ca sa stiu ce transceiver(e) sa`mi cumpar.
Multumesc anticipat.
Marius Cucu a zis
Păi din ce înțeleg eu ei fac management de la distanță pentru echipamentele lor. Ca să fie al tău primar ar însemna să n-aibă control la tine.
Conectarea se face prin PPPOE, dar prin managementul ZyXel GS2200-8 ar trebui să faci totul, pur teoretic, nu? Cu gate-ul ce treabă mai ai?
Enache Vlad a zis
ZyXel este doar un switch! Care ma lasa sa convertesc din fibra in ethernet si nimic mai mult. Din ethernet cu ajutorul unui router, pot face „dialing`ul” la PPPOE.
Dupa aia vreau sa folosesc restul de port`uri din switch si am sa fac asta, ca le pun in alt VLAN sa fie izolate de traficul din fibra.
Acum am citit ca poti cere sa iti seteze bridge la ONT, gen sa fie doar pass trough, adica doar sa faca conversia din fibra in Ethernet si daca ai router`ul tau sa iti faci PPPOE, treaba ta. So…le cer asta…switch`ul meu va face conversia din fibra in ethernet si dupa aia am gateway si fac pppoe. Si din gateway, switch.
doru a zis
Unde ai citit informatia aceasta?
Ai reusit sa o rezolvi in acest mod?
Am ca ONT un huawei hg8121h.
doru a zis
Hai c-am rezolvat-o.
Inițial aveam configurația asta: ONT HG8121h (port GE) – cablu ethernet – PC (port ethernet).
Dar voiam sa folosesc vechea mea rețea deoarece:
1. wireles-ul routerului deja existent are acoperire mai bună
2. aveam deja configurate doua hdd-uri pentru accesare prin samba pe toate device-urile, un mic NAS pentru back-up bazat pe NanoPi Neo2 si un RaspberryPi 2 cu Pi-hole pentru blocarea reclamelor in reteaua locala.
Asa că sun la serviciu clienți explic ce vreau să fac si domnișoara î-mi spune ca toate device-urile lor, ale Rds/Rcs sunt configurate in mod bridge și că nu ofera suport pentru configurare prin router si ca trebuie să-mi configurez routerul. Eu zic ca am înțeles și mi se pare normal acest lucru pentru că este imposibil să poată acorda suport pentru multitudinea de routere existente. Pe de alta parte îi spun că eu nu am cerut modificarea rețelei si pana la urma dacă nu se poate rezolva vreau să fac o cere să mă treacă la vechea rețea. Atunci ea spune că, citez, „stați să dezagăț router-ul nostru, daca nu va mai pot ajuta cu altceva buna seara” si i-mi inchide. In momentul cand i-mi inchidea in interfața routerului apare confirmarea realizarii conexiuni.
Acum configurația rețelei este: ONT (port GE) – router (port WAN) – retea locala.
Ideea este că dacă cineva mai are o problema similară se poate rezolva ca mai sus.
Bănuiesc că „dezagațat-ul” inseamna faptul ca a fost deblocata conexiunea dupa MAC sau ceva de genul.
Are cineva idee ce inseamna mai exact acest „dezagațat”?
Referitor la viteze parcă să zic ca ar fi ceva diferențe in bine de când cu fibra optica.
Pe cablu:
direct în PC ~ 89 Mbps,
in router ~ 60 Mbps
wireless pe tel. ~ 30 Mbps
astea la abonamentul de 100.
Razvan a zis
Salut
Am achizitionat recent un router tp link tl-wr1043nd compatibil 1000mbps
Cum il setez ca sa prind 1gbps prin cablu deoarece merge doar 100 mbps si nu inteleg de ce
Am ont ul de la digi f660rv1 cu doua porturi fe si ge
Marius Cucu a zis
Mută pe GE.
mirel a zis
Salut,
Am un ONT Huawei dar nu stiu de unde sa aflu modelul. Vreau sa stiu cum pot intra in setarile lui.
Marius Cucu a zis
Pe spatele lui ar trebui să ai datele de conectare.
Robert Andrei a zis
Salut, am si eu un router primit de la digi numit EchoLife HG8245H. Din ce am inteles este de tip ONT si nu poate fi “schimbat” daca nu ai un RJ-45 sau ceva de genul conectat la fibra optica, sau oricare alt motiv. Voiam si inca vreau sa inteleg daca il pot schimba cu un alt router ce nu apartine ofertelor celor de la DIGI sau fara sa fie “autorizat” de catre ei. Ce si cum ar trebui sa fac pentru ca nu inteleg exact
vali a zis
sal.cum activez wirelessul de la ont zte f660rv1 de la rds
Marius Cucu a zis
Ai buton de WiFi pe router. Datele de conectare ar trebui să le ai pe el. Dacă nu, le poți schimba din panoul de administrare de la secțiunea WAN.
vali a zis
sal.Marius Cucu ala este de pornire stingere butonul nu de resetare
Marius Cucu a zis
Ai varianta cu 2 porturi LAN sau cu 4 porturi LAN?
vali a zis
Path:Status-User Interface-WLAN Enable Wireless RF Disabled
douaportuti ge si fe
Marius Cucu a zis
Am inteles. Atunci avem la fel. Butonul negru, scos putin în afară este de WiFi. Trebuie să ai și LED cu WiFi care să fie activ.
Pentru a da reset ONT-ului trebuie să o faci cu o scobitoare sau ceva foarte subțire. E fix lângă acel buton.
După ce vezi că e LED-ul aprins te duci la WAN și faci setările de wireless. 🙂
vali a zis
Sal si daca nu mai merge ont ce fac trebuie sa sun iar la rds
Marius Cucu a zis
Nu mai funcționează deloc? Poți să resetezi datele și să le pui tu manual.
vali a zis
am mai patito la fel cum ai zis tu sa apas cu ceva subtire acolo
Sal.Marius Cucu tot nu se aprinde ledul de la wifi am facut cum ai zis
Cate minute trebuie sa tin apasat butonul ala de reset ca sa asi revina wirelessul
ice4you a zis
Ajung cateva secunde … 2-3, sau mai exact pana se sting toate beculetele si se reaprind. Daca nu merge nici asa i’a crapat probabil emitatorul, trebuie schimbat.
vali a zis
ICE4you nu crapat emitatorul dar asa mi-au facut cei de al rds fara wireless activat ca eu am dat restore defaul de pe situl ala cu zte unde se face configuratia si cei de la rds nu au facut connfiguratie si la wireless
halmagyi jozsef a zis
buna ziua am si un router zte f660rv1 1gb…e okey la sped test am 900mb/sec dar daca descarc ceva maxim e 30mb/sec si la wifi 70mb/sec poti sa ma ajuti terog
pc meu i5 6500 16gb ram ddr4 hdd wd bleck
Marius Cucu a zis
Nu înțeleg exact, pe WiFi ai viteze mai mari?
vali a zis
Sal.Marius Cucu am gasit butonul ala pentru wifi dar nu stiu cate minute trebuie sa il tin apasat ca sa asi revina wirelessul