Cum a fost drumul spre Turcia

Am plecat acum 2 zile de acasă, cu gândul că vom merge în Turcia cu mașina. Practic, am zis să mergem seara și noaptea, iar Turcia să o facem pe zi ca să putem vedea și noi câte ceva, să mai oprim să vizităm ceva.

Maratonul de condus cu opriri, cu dormit câteva ore a durat în jur de 28 de ore, cu 2 șoferi.

Am început prin binemeritata oră de rahat pe centura Bucureștiului. Bine, eu nu dormisem cu o noapte înainte și a fost perfect să se meargă bară la bară. Practic, am făcut până la Ruse ~3 ore jumătate.

Înjuram anii trecuți bulgarii că au drumuri proaste. Eh, probabil că nu știam noi pe unde să o luăm. În orașe e jale, dar dacă vrei să o tranzitezi decent alegi Giurgiu – Ruse – Bayla – Veliko – Tarnova – Kaznlak – Stara Zagora până dai de Kapitan Andreevo.

Pe acolo ai autostradă și poți să mergi liniștit. Practic, dacă ai ajuns acolo, ai dat de civilizație, de drumuri pe care poți să nu eviți gropi.

Până am intrat la turci și-am trecut de vamă n-am avut probleme. Am mai făcut ceva ore până la Edirne și acolo am făcut popas de câteva ore bune. Am ajuns undeva la 2 dimineața și în jur de 8 și ceva am plecat iar.

Între timp, pentru că n-aveam somn, am zis să dau o tură pe acolo și să fac ceva poze. Păcat că n-am luat aparatul foto din mașină pentru că aveam ce poza pe timp de noapte. A fost mișto că am adormit undeva după 3 și pe la 5 sună ne trezesc turcii din somn cu rugăciunile lor. Aparent, aceeași chestie am auzit-o și seara, când am ajuns la cazare. Minunat!

Am trecut pe zona asiatică cu feribotul. Îmi scapă acum numele orașului, dar GPS-ul știa bine unde trebuie să mă ducă. Mai nou, acolo este pod.

Costul total a fost 35 de lire turcești în care am inclus mașina, oamenii din ea și șpaga pentru că eram de-ai lui Hagi, Popescu. Vrei, nu vrei, îți spală parbrizul înainte să urci pe feribot.

Plimbarea cu feribotul a fost mișto și relaxantă. Mă așteptam să fie ceva mai lung drumul, dar cred că mai mult de 20 de minute n-a durat. Poate că am și pozat tot ce-am prins p-acolo și-a trecut timpul rapid. 🙂

Dacă prin Bulgaria am ținut-o cât de cât moale și-am respectat regulile în Turcia am văzut că semnele de circulație nu prea corespund. Nu am văzut pe nimeni să folosească panoul ăla de 50 la oră. Se circulă cu 100-110 constant, iar în afara orașului… cât te ține mașina. Nu tu radar în boscheți, nu nimic. Se merge glonț.

Am făcut o mică oprire la un Shell să alimentăm și să luăm masa. Acolo am văzut prima benzinărie cu o mică zoo în spate. Poate a proprietarului, habar n-am. Dar mi s-a părut tare ideea.

Pe drum am mai oprit câteva ore la calul Troian și ruinele d-acolo.

Dacă țin bine minte intrarea e undeva la 105 lire cu tot cu parcare pentru 4 persoane. Adică 25 lire de căciulă și 5 lire parcarea.

Cei cu care am fost știau că un restaurant bun în interior. Noi ne-am luat țeapă și n-am găsit decât niște sandvișuri. Nimic cu specific, nimic să arate ok. În fine.

Cred că am bântuit vreo 2-3 ore pe acolo sau chiar mai bine.

Apoi am ținut-o aproape lunga 400 de km până în Kusadasi. Cum ziceam mai sus s-a mers blană. De aici am văzut atât de multe dacii, atât de multe dacii 1300 cât în toată România. Nu poți zice că au parc auto vechi, dar găsești multe mașini lada, multe Dacia(Renault 12 parcă) sau chiar Dacia Break, modele vechi.

De Logan și restul nici nu mai comentăm. Am dat de o reprezentanță Dacia și era evident că tot ce înseamnă Sandero, Stepway, Logan sunt prezente.

Pe repede înainte cam ăsta a fost drumul până aici. Probabil că voi mai butona câte ceva și în zilele următoare în momentele moarte.