Ani de zile am ignorat partea cu razele soarelui. Am lucrat ani de zile în televiziune, cu ochii în monitoare, apoi am continuat din fața unui calculator. De ceva ani de zile am fost diagnosticat cu Keratoconus și de atunci lucrurile s-au schimbat un pic. Cu alte cuvinte, înainte de operație aveam dureri de cap(frunte, stări de vomă în momentele în care ochii îmi oboseau fie de la lumina albastră, fie de la soare sau chiar neoanele din supermarket). Un fel de fotofobie, dar mult, mult mai sensibilă.
După intervenție mi-am dat seama că nu e de joacă cu ochii și faptul că razele soarelui sau lumina puternică pot afecta ochii, nu este o glumă. Toată viața am fugit de ochelari de orice fel, de la cei de soare până la cei de vedere și iată că am ajuns să îi am pe viață.
Din astea 2 fraze ar trebui să trageți concluzia simplă: investiți în ochelari de soare de calitate. Ochii nu dor, dar lasă amprente pe termen lung. Aveți grijă de ei.
Ochelari de soare contrafăcuți versus ochelari de soare originali
Mă supără un pic termenul: original, de firmă. Totuși, suntem balcanici și asta înseamnă că ne place să căutăm ieftin, să ne uităm la turci și toate persoanele care ar vrea să ne vândă ieftin/ negociabil. M-am informat un pic și medicul mi-a zis așa:
Pupila se contracta la lumina puternica tocmai pentru a nu permite pătrunderea unei cantități mari de lumina in ochi, acesta este mecanismul de apărare al ochiului. Cand intensitatea luminii scade, pupila se dilata si permite pătrunderea unei cantități mai mari de lumina in ochi. Ochelarii de soare contrafăcuți dau falsa impresia ca va protejează, neavând filtre pentru protecție UV, ei blochează lumina, dar nu si razele ultraviolete, cele care sunt nocive pentru ochi. Blocând lumina, se dilata pupila si astfel intra o cantitate si mai mare de raze ultraviolete, care altfel (daca nu ati fi purtat ochelari contrafăcuți) ar fi fi fost blocate, macar o parte, de contractarea pupilei la luminozitate mare.
Eu unul simt instant când ochelarii de soare nu sunt conformi, asta pentru că sensibilitatea mea este maximă în perioada asta.
Conformitatea UE pentru ochelarii de soare
Să mai zică cineva că Uniunea Europeană nu reglementează lucruri. Gândiți-vă cât de multe probleme ar fi fost, cum ne-ar fi păcălit vânzătorii dacă nu erau impuse anumite reguli.
Astfel, pe etichetă ar trebui să avem:
- Numele si adresa producătorului
- Categoria de filtru solar (intre 0 si 4, urmărind condițiile luminozității exterioare)
- Categoria 0 – 80-100% – eficienți pe vreme cu nori, fără soare
- Categoria 1 – 43-80% – vreme cu nori, puțin soare
- Categoria 2 – 18-43% – vreme cu soare moderat
- Categoria 3 – 8-18% – soare puternic, medii ce pot cauza reflexii – apa, nisip
- Categoria 4 – 3-8% – soare puternic, zăpadă, interziși a fi purtați la condus
- Tipul de filtru solar (normal, fotocromatic, polarizant sau degrade)
- Fotocromatice – se închid la soare si se deschid la umbra , adica se adaptează automat in funcție de condițiile meteorologice
- Polarizante – elimina reflexiile, măresc contrastul îmbunătățind vizibilitatea
- Degrade – sunt recomandate la conducerea vehiculelor.
- Clasa optica (1-a sau a 2-a, in funcție de calitatea optica a lentilelor)
- Instrucțiunile de utilizare, de curățare si de întreținere.
Așa cum se vede pe blog, eu mă ocup cu culorile. Fotografie, partea de video sau chiar televizoare. Toate se leagă de culori. Eu am nevoie de culori cât mai apropiate de realitate.
Sigur, mie medicul mi-a zis să fac asta fără probleme. Din păcate, am dioptrie și nu pot avea foarte multe alternative.
Costin a zis
Daca esti biciclist + audiofil inrait, ca sa nu fi rupt complet de ambientul din trafic iti iei o pereche de Bose. Poti si online 😀
ice4you a zis
Bun, bun … dupa ce ca risti sa nu vezi nimic, macar nici sa nu auzi nimic … sa stii o treaba. :)))))
Costin a zis
De auzit…n-auzeam nimic din trafic purtind overear. Cu astea
s-a schimbat treaba radical. Un scrisnet de frine venit din spate iti accelereaza ceasul instantaneu.
Cu cele overear, te durea-n briceag, mureai linistit. 😉
ice4you a zis
Orice obiect de utilitate cum sunt ochelarii de care vorbesti trebuie cumparati live. N’ai cum sa iti faci vreo idee epirica din online cu privire la utilitatea lor, pentru ca ori rama aia poate fi extrem de incomoda in vreun fel sau altul, ori lentilele nu ce ti’ai dori, ori daca la altii se potrivesc, nu si tie neaparat. In concluzie, lasa online si treci la varianta clasica.
vasile a zis
Daca vrei ochelari de soare iti ei Ray-Ban 😉
Online e mai ieftin!
Ca tot ai fost la AMA, sfaturi!
Marius Cucu a zis
Da, e posibil să iau de la ei, deși au adaos de milioane 🙂
alex a zis
Eu mi-am luat ray-ban acum doi ani din magazin fizic, mi i-am ales in fuctie de model si buget, apoi iti modifica lungimea bratului pe loc, in functie de marimea capului fiecaruia (distanta de la lentila la ureche) si te pune sa-i ti si pe cap sa vada daca ajunge corect bratul pana la ureche. Iti indoaie bratul cu o masinarie speciala.
Din pacate, m-am zgarcit la 50€ extra sa iau cu polarizare. Am dat 120 pe normali, dar erau mai utili ceilalti mai ales la condus.
Daca stii deja ce marime iti trebuie pentru lungimea bratului, atunci merita sa cumperi chiar si online de pe site-uri de incredere, de unde le poti da retur usor.
Marius Cucu a zis
Am niște Rayban, dar din Turcia. Tare mi-e că sunt fake-uri d-alea bune. Mai am unii care închid destul de mult, dar aș vrea să știu că-s polarizați și că au tratament bun.
Iulian a zis
O să apară ceva probabil și pentru asta. Gen „probeaza și vezi dacă îți vin”. Eu mi-am comandat o pereche de pe Ebay, i-am distrus așezându-mă pe ei. Reparatul a costat cât ochelarii.
Pheno a zis
Dupa doua operatii de cataracta (cate una la fiecare ochi) pe care le-am facut acum vreo 5-6 ani, am intrebat medicul care ma operase, daca pot sa mai port ochelarii pentru citit. Mi-a facut control si mi-a spus ca-mi trebuie nu stiu ce dioptrii (mici) pentru citit si altele (tot mici) pentru distanta, adica sa-mi fac doua perechi de ochelari in loc de una. Cum era si firesc, l-am intrebat ce fel de ochelari de soare (polarizati sau nu) imi recomanda? Raspunsul m-a dat pe spate. Niciun fel de ochelari de soare… L-am intrebat in continuare, pentru cat timp nu am voie sa folosesc ochelari de soare? Mentionez ca dupa operatiile de cataracta nu mi-am mai facut niciun fel de ochelari, vd perfect si de aproape si la distanta (pana la +infinit, imi place sa spun asta).
Raspuns sec: Niciodata de acum incolo. In cazul dumneavoastra, ce v-a recomandat medicul?
Marius Cucu a zis
Ochelari polarizați când stau mult în soare. În rest, nicio altă restricție. Bine, atenție la igienă și să nu mă scarpin deloc la ochi.
Pheno a zis
Inseamna ca sunteti un norocos 🙂 Oricum, revenirea la normalitate se face treptat si intr-adevar trebuie sa respectati cu strictete recomandarile medicale. Chiar daca va ramane o jumatate de flacon de picaturi plin in ultima zi de tratament acasa, trebuie sa-l aruncati, nu sa continuati pana il terminati. Cred ca v-a spus medicul asta.
Marius Cucu a zis
Nu mi-a zis medicul, dar am prieteni care au avut grijă să îmi transmită asta. 🙂 Oricum, am citit și instrucțiunile și, cel puțin, momentan, am dat gata un flacon de picături. În plus, m-am obișnuit să le țin în frigider chiar dacă ei spun să le păstrezi la sub 25 de grade.
Nu știu dacă sunt norocos sau nu, probabil că se aplică diferit lucrurile, în funcție de boală.