Aseară mă uitam la un video pe TikTok cu un nene care era mâhnit de ceea ce se întâmplă la Wizz Air cu overbooking-ul. Am mai vorbit de asta, e absolut legal și normal pentru ei.
Eu era să o pățesc o dată, dar am fost inspirat și am refăcut checkin-ul și mi-au alocat număr pe bilet. Apoi ne-am prins de fază… că eram pe punctul de a o păți cu overbooking-ul. La BlueAir, nu la Wizz.
Omul acesta, însă, e mai mâhnit că îi întârzie bagajul.
Cel mai nasol lucru care ți se poate întâmpla, din punctul meu de vedere, nu e ăsta, să îți amestece bagajul. Ei, oricum, îți vor găsi bagajul sau te vor despăgubi. Doar că durează! Ăsta e motivul pentru care nu zbor cu cală, în 99% din cazuri.
Însă, mă așteptam la ceva și mai rău: omul să plece, așa cum era pe bilet, dar copiii și soția să nu poată să meargă nici la următorul zbor pentru că noi avem o lege frumoasă: ca să ieși din țară cu minori ai nevoie de procură de la celălalt părinte, cel care tocmai ar fi plecat din țară.
Probabil că lucrurile astea se întâmplă o dată la milion, dar tot e birocrație.
Alexje a zis
Pai daca era sa se intample ceva, se intampla la poarta de imbarcare. Adica el sa fie acceptat sa urce, iar sotia si cei mici nu. Atunci normal ca refuzi si tu imbarcarea. Ca doar nu esti nebun.
Sa zicem ca nu refuzi, alegi sa zbori si vin si ei cu urmatorul, dar sigur. Au trecut oricum de vama, nu are cine sa-i mai lase sa nu se imbarce ca nu-i unul din parinti. In plus, la destinatie nu mai e nici o problema.
Marius Cucu a zis
Corect, dar dacă următorul zbor este în 2 zile, să zicem?
Airlines Travel a zis
Daca urmatorul zbor este peste 2 zile, pasagerii ramasi la sol sunt scosi in afaria portilor de imbarcare si compania aeriana ar trebui sa le ofere cazare pana la urmatorul zbor, asta daca respectivii pasageri sunt din alta localitate. https://airlinestravel.ro/despre-zboruri-overbooking-de-ce-cum-cand-si-ce-drepturi-avem-ca-pasageri.html Plus ca au dreptul la compensatii financiare, suplimentar si indipendent de pretul biletului de avion.
Marius Cucu a zis
Într-adevăr, dar să luăm punctual ce zice omul ăsta. Rămâneau copiii și cu mama în țară pentru că el trebuia să se ducă la muncă. Ce făceai cu procura?!
Daniel Bis a zis
Din pacate nu exista legislatie sa ii traga la raspundere pentru overbooking si alte probleme: de genu sa iti plateasca de 10 ori despagubire contravaloarea biletului pentru cursele anulate.
Din moment ce am platit un bilet si ei mi-au trimis confirmarea platii, din momentul ala au obligatia sa imi asigure un loc.
Marius Cucu a zis
Sistemele de rezervare sunt mult mai complexe. Mai mult, treaba cu overbooking-ul este și la hoteluri, nu doar la companii aeriene. Doar că acolo se rezolvă punctual, te trimit vizavi. Aici te trimit cu următorul avion.
La americani am găsit și legislația, dacă mă chinuiesc un pic o găsesc și la noi.
Airlines Travel a zis
https://airlinestravel.ro/despre-zboruri-overbooking-de-ce-cum-cand-si-ce-drepturi-avem-ca-pasageri.html – drepturile pasagerilor pe overbooking 🙂
Daniel Stanescu a zis
O fi absolut normal pt ei (legal nu este nicaieri) insa este complet anormal pt clienti. Biletul este un contract pe care ei il incalca cu buna stiinta. N ar fi grav daca plata biletului s ar face in momentul checkingului insa ei iti iau banii se folosesc de ei, nu ti presteaza serviciul si te mai si pun in asteptare. Daca o persoana iti promite un serviciu iti ia banii si nu ti-l presteaza se cheama inselatorie. Doar la noi faptele WIZZAIR raman nepedepsite, in Anglia pierd toate procesele pt daune mici pe banda rulanta, oamenii se duc cu portareii peste ei si le confisca bunurile. Asa ca nu le mai luati apararea.
Marius Cucu a zis
Conceptul de overbooking este absolut legal. E valabil în toată lumea, de la low cost la companii de linie. Statistica zice că 95% din oameni ajung la avion. De aceea se întâmplă, punctual, să fie astfel de evenimente.
Daniel Bis a zis
Gresit, legal … cel putin in Romania nu poti sa vinzi ce nu ai.
Si daca ai 100 de locuri nu poti sa vinzi 103 locuri.
Practic eu nu pot emite factura pentru un produs catre un client daca nu am acel produs in stoc.
Pot emite cel mult o proforma si factura ulterior dupa ce produsul intra teoretic in stocul meu (adica din momentul in care furnizorul meu imi trimite o factura, nu proforma).
E gresit interpretata.
Parerea mea e ca dupa ce se vand cele 100 de locuri, sa vanda cate vor in plus cu reducere sau nu dar cu titlu de „rezerva” si astfel stie omul ca are biletul asigurat sau nu.
Si in felul asta fiecare e multumit si primeste exact ce a platit.
Marius Cucu a zis
Păi nu prea e Emag să știe ce pachete au. O parte e la operator, o parte la agențiile mici, una la agențiile mari. Sunt mai multe „magazine” în unul.
Daniel Bis a zis
Pai sa centralizeze cererile de la fiecare … si dupa ce vine cererea 100, „pune capac” si „informeaza” partenerii ca s-a atins pragul maxim si de acum vanzarile sunt pe „rezerva”
Marius Cucu a zis
Am dat articolul mai departe la oameni care fac asta. Sunt curios dacă știu ei mai multe. Logic așa ar fi, dar probabil că ei vor să profite de aia 5% care nu prind avionul, dacă tot consumă 10T de combustibil.
Costin a zis
Pentru cei mai putin familiarizati cu sintagma sau ceva mai rebeli, aici gasiti o expunere de motive destul de pertinenta.
Personal am patit-o in Bulgaria insa nu la un zbor ci la o calatorie cu trenul.
Pe ruta Sofia – Ruse s-au prezentat in total 3 persoane cu bilet valabil pentru acelasi tren/vagon/loc. Noroc ca balcanici fiind cu totii, a functionat perfect principiul primul venit-primul servit.