Stăteam la recepție, la cazare, mai bine zis în lobby și așteptam să se ducă ploaia. Romantic, știu, dar oricum era târziu. Nu umblu haihui noaptea pe străzi că deh, nu se știe niciodată, mai ales dacă ești singur. Chiar și însoțit evit să umblu haihui pe timpul nopții.
Nu eram atent 100% la ce zic oamenii de la recepție, dar șușoteau că a venit un nene care nu știe nicio limbă internațională. Nu engleză, nu franceză, nu italiană. Că le este greu cu el, că nu se înțeleg.
Probabil s-au schimbat turele, iar ziua următoare a preluat altă colegă și s-a întâmplat să fiu acolo și să fie aceeași ploaie torențială. V-am zis, a fost frumos în Trieste.
Stăteam în aceeași zonă, pe aceleași pufuri, domnul voia să facă check in. Atât știa în engleză. Restul pe limba lui. Colega de la recepție: tataie, ești de 3 zile aici: ai deja check in făcut.
5 minute mai târziu și-a dat seama și ea că voia check in pentru avion. Zbura pe undeva și nu știa să își facă check in-ul. Probabil l-a trimis cineva la recepție să ceară ajutor.
Acum fac comparație cu ai mei. Nu îi scot din ale lor să îi trimit la o Căciulata, în schimb omul ăsta a schimbat minim o țară fără să se descurce cu tehnologia, fără să știe măcar o limbă de circulație internațională. Mi s-a părut excentrică treaba. Curaj mult!
Adică tehnologia te ajută azi, dar pentru cei care știu să o folosească. Ai un Google Translate, ai Vasco, vor fi și asistenții virtuali care vor rupe barierele și e o treabă de 10-20 de ani în care poate doar cei din Coreea de Nord să aibă probleme de comunicare.
Sigur, nu zic că pe vremuri nu se călătorea, dar acum ajungi la fix în 99% dintre cazuri. Sigur, asta în Europa. Țin minte că în Albania n-am avut chiar totul pe Maps și era mai complicat de descoperit, însă mă foloseam de engleză. În Turcia, când am fost pentru prima dată, a fost haios tare să găsesc pe cineva care să știe un pic de engleză și eu să înțeleg că pronunț diferit anumite locații față de localnici.
Este nasol când localnicii nu prea știu engleză. În Spania m-am descurcat mai bine în italiană, engleza nu prea a mers. În Istanbul m-am descurcat în engleză și română…iar în Albania italiana era mai la îndemâna localnicilor. În Croația,la Rijeka, se uitam cam strâmb când vorbeai italiana. Acolo este o nebunie totală. Și orașul este împărțit în partea italiană și partea croată. Am trecut pe podul pe care era granița pe vremuri. Bunica mea îmi povestea despre punctul de frontieră de pe pod.