S-au lansat ceva plăci video, de curând, atât AMD, cât și Nvidia. La ambele se lasă cu rescrieri de versiuni, dar și modele interesante. Cele high end sunt chiar ok.
Pot să zic că abia acum 4k-ul poate fi la modă. E susținut de hardware. E ok, sunt un pic mai calde, sunt un pic mai mult consumatoare de energie, dar… faci treabă cu ele.
Rămâne de văzut dacă românul se orientează spre monitoare 4k, ca să le poată alerga. Era ieri un monitor 4k la 770 de lei. La PcGarage era în jur de 2300. Habar n-am cum s-a putut asta, cert este că acum un an același monitor costa 2800 de lei. E un TN cam urâțel, dar… faci treabă cu el. La jocuri nu țipă.
Ceea ce mă sperie mai tare este faptul că băieții de la AMD au probleme. Și nu mă interesează că placa video consumă mai mult față de cât au declarat. Aia e, au dat-o și nVIDIA de gard seria trecută, va uita lumea.
Mă deranjează faptul că problemele sunt rezolvate prin drivere.
Cu alte cuvinte fiabilitatea plăcilor video e relativă. Ține de un nene și-un driver mai bine scos sau mai slab.
Eu Gheorghe, om de bună credință, vreau să dau 1500 de lei pe-o placă video. Vine un nene, îmi bagă un driver prost și nu doar că îmi consumă 2w în plus, dar „decolează”. În alte lumi.
Trollul ăsta a rămas reprezentativ, când au făcut-o de oaie anul trecut.
Vasile a zis
IN ultimi ani e nebunia asta, sa scoatem ceva nou cu orice pret, chiar daca schimbam doar numele. Discutia a mai fost aici la tine si eu am zis cum si nVidia venea intr-un panou de control cu 25% pe ventilator indiferent de sarcina, nimic adaptiv, totul batut in cuie si am fost pe aproape sa prajesc o placa destul de scumpa, deci atentie! Nu orice driver nou aduce si performante mai bune.
Marius Cucu a zis
A mai fost, dar mă bate atât de mult search-ul încât nici articolul nu-l mai găsesc. 🙂 Cred că discutam exact atunci… de fapt, uite aici articolul. 😀
Andrei a zis
Prin 2009 am prajit o HIS Radeon 4850 cu cooler stock fiindca ventilatorul era tinut la 20% desi il puteai seta manual dar facea la propriu ca un asprator.
Marius Cucu a zis
Eh, când intervine omul acolo… e dificil.