Am crezut că sunt eu exagerat când am scris un articol în care vorbeam despre cât de prost te informează statul român, prin instituțiile acestuia.
Și e treabă generală, fie că vorbim de ANAF, fie că vorbim despre Poșta Română sau despre serviciile sociale. Că deh, stai în domeniul ăsta și lucrurile ți se par… că trebuie să fie diferite. Să fie defect profesional, înainte de toate. Dar nu.
E imposibil să îți găsești informația ușor. Și pe lângă hârtiile lipite în geam mai avem și limbajul de lemn. Mereu ai senzația că trebuie întâi să înveți tu legislația ca să înțelegi lucruri simple.
Am fost în Belgia, acolo unde serviciile sociale sunt la un alt nivel. E o integrare, o protecție pentru cetățean și o comunicare directă. Lăsăm problemele lor în altă parte, dar îmi povestea Valentin că s-a mutat acolo și imediat oamenii l-au informat ce trebuie să facă, ce nu trebuie să facă, dar avea o tonă de maculatură.
Și nu vă gândiți că cineva i-a pus în mână un dosar cu șină, ci pliante foarte bine organizate, colorate frumos. Ca de exemplu, la reciclare. Băi, eu nu știu să reciclez, încă nu știu culorile.
Ei bine, acolo erau pliantele făcute ca la proști: Unde se duce gunoiul umed, unde cel uscat, dar plastic, dar sticla.
N-am întrebat de amenzi, dar probabil vin și alea, însă, există informare și conformare. Îți bate cineva la ușă, îți prezintă ce ai de făcut și pac-pac. Atât de simplu și eficient.
Pheno a zis
Digitalizarea nu te poate atinge daca nu dispare mentalitatea „las’ ca stiu eu mai bine”. Trezirea la realitate se poate face simplu, prin „oferte de nerefuzat”, prin amenzi uriase pe persoana fizica, prin activitati de minim o luna in folosul comunitatii, etc. Daca l-ai ars pe ghelban la bani, deodata ii revine intelepciunea de a intra in normalitate.
ghelbán, ghelbáni s. m. (arg.) om fără educație sau cu apucături grosolane (var. ghiolban). DEX.
sursa: dexonline
Costin a zis
Aveti perfecta dreptate insa cum procedam atunci cind ghiolbanii reprezina enorma majoriate a societatii?
Sau, si mai concret, cei ce trebuie sa aplice acele amenzi sunt cel putin la fel de ghelbani ca si cei amendabili? Cum si de unde incepem? Oare initial n-avem nevoie de niste exemple personale? Nu cumva al onor politicienilor de la virf?
Multe intrebari, putine raspunsuri.
Sau deloc.