Nu sunt fanul filmelor românești, nici atât să le văd în cinema. Pur și simplu, nu vedeam cu ochi buni să mă duc la filme d-ale noastre. Ori n-am găsit eu filmul potrivit, ori chiar erau slabe pe vremea în care mergeam eu.
Cert este că am nimerit la Cinema City, într-un final, la Complet Necunoscuți. Pe vremuri de restricții am fost fix 4 persoane în sală.
Din punct de vedere tehnic, aș putea să zic că au făcut o românească. Sunetul nu este wow la film, se vede că nu e chiar făcut de băieții ăia din afară. Pe imagine a fost ceea ce trebuie, inclusiv ipostazele și cum erau actorii aranjați/ poziționați.
Dar povestea, povestea e mortală. Neașteptat de bun. Nu cred că am râs vreodată atât de mult, mai ales la un film românesc.
Mi-a fost puțin greu să îi scot pe Roby și Geaninuța din minte, dar ușor, ușor Anca Dumitra și Leonid Doni(mai mult el) au făcut diferența. De fapt, toți.
Merită.
Din ce am căutat pe net, este o adaptare după Perfetti sconosciuti.
Chiar și așa, e primul film românesc la care am râs.
Costin a zis
Ai vazut si originalul italian ?
Marius Cucu a zis
Nu, doar varianta românească. ?
Costin a zis
Bun rau, asa cum scria cineva aici mai zilele trecute.
Adrian Bolocan a zis
Oare cât mai stă în cinema? Că n-aș vrea să-l ratez..
Marius Cucu a zis
Nu știu, dar e cea mai buna comedie văzută pe anul asta. Merită!
ice4you a zis
Da ce pasiune subita pentru filme te’a prins de cand te’ai vaccinat! :)))))))))) Ce dracu sa faci si tu cu greenpassul ala, undeva trebuie sa te bucuri si de el! :))
Perfu a zis
M-am uitat putin la trailer si cand am vazut aceasi locatie in tot trailerul , am dat x si cu siguranta nu o sa il urmaresc la Cinema . Eu prefer filme unde nu ma plictisesc
Marius Cucu a zis
La cât de multă acțiune e acolo n-ai timp să te plictisești 🙂
Costin a zis
Daca in filmul asta e ‘multa actiune’ un James Bond (oricare-ar fi el) cum ar putea fi categorisit ?!?
Personal l-as asimila mai mult cu 12 Oameni Furiosi (top 100 de vazut inainte sa mori).
Iulian a zis
Multumim pentru recomandare.