Mă uitam pe lista de comisioane de la brokeri că a trebuit să scot o situație și m-a bătut rău aplicația. Am ajuns, din întâmplare, la comisioanele plătite către broker pe parcursul ultimilor 2 ani.
De fapt, ăștia-s anii în care am început să scot mai des banii din buzunar, după ce m-am jucat pe Revolut sau Binance, după caz. Am tot dezvoltat pașii făcuți, nu reluăm.
Pentru cei care sunt experimentați, la mine așa arată DCA-ul pe Tradeville.

Adică depun acolo după cum mă taie capul, mai mult mai puțin… În mintea mea ar fi așa: o lună intern, o lună extern, dar nu se întâmplă asta. Nici măcar sumele nu sunt la virgulă, adică dacă am euro probabil deja adaug euro, dacă am lei, în general prefer să adaug în lei. N-am un control exact.
Am scos și de la Interactive Brokers că poate așa vă ajută să vă alegeți platforma pe care lucrați. Cum ziceam și în trecut e posibil ca unele comisioane de la platforme să facă diferența randamentului pe termen lung.


bun si comisioanele si comparatia unde sunt? Sus vad niste valori absolute. Ma asteptam sa vad niste procente si o comparatie intre cele 2 platforme. Ma tenteaza sa ma apuc si eu sa investesc niste bani, dar tot procrastinez…
Revin cu corecția și completări imediat.
Investițiile astea trebuie să țină cont și de vârstă.