Știu că-s masochist, dar am vrut să văd care e treaba cu poșta română, din punct de vedere al comenzilor interne. În general, comand de la magazine mari, plată cu card, chestii. Eh, mi-am tras încărcător d-ăla prin USB pentru aparat. O chinezărie ce probabil o găseam și prin alte părți, dar am găsit-o la preț bun în România.
Magazinul e atât de mic încât nici nu-mi amintesc numele lui, dar e vizibil și-n marketplace-ul eMAG și când își iau concediu închid prăvălia. În fine, oamenii au anunțat că după 15 vin, dar de pe 13 deja au confirmat că au trimis produsul prin poștă. Au sunat, foarte amabili, m-au anunțat că au pus coletul.
Aveau contract negociat cu Fan Curier, era cu vreo 5 lei mai scump, iar cu poșta undeva la 10 lei. Trist de westbuy că nu sunt stare să facă asta nici acum.
Am ales poșta ca experiment, să văd ce pot face pe intern, e primul colet de genul. Știu că de pe extern doamnele de la poștă mă sună să mă invite să îmi ridic coletul.
Totuși, a trecut mai bine de-o săptămână și nici veste de produs. Aparent, așa lucrează poșta.
Edit: a venit un aviz de dimineață de la un I.I. jumătate scris cu pixul, jumătate de la PC. Sunt curios să văd dacă pot plăti cu cardul 😀
Adrian a zis
Masochistule.
Marius Cucu a zis
Shittt, mă duc să stau la coadă la poștă. 😀
Postolachi Dumitru a zis
Dacă e din marketplace-ul eMAG se poate plăti cu cardul: există ghișeu special pentru aceasta… doar să nu confund eu lucrurile. La ultima revizie am comandat consumabilele de pe eMAG și am ales livrare la poștă, am plătit cu cardul. Dar vezi că nu primești decât o chitanță, factura e în contul tău eMAG.
Marius Cucu a zis
Nu, nu, văzut produs pe eMAG, căutat pe site-ul lor, comandat de acolo, livrare direct cu poșta. Nu e eMAG în chestia asta. Prețul era același ca pe eMAG, din păcate, nu cu comision de 17%+. 😀
Doc a zis
Poșta are tarife destul de mici preferabil să o folosești când nu prea te interesează urgența livrării.In plus comenzile simple nu pot fii urmărite după Nr.Dar la coletele chinezești e jale.Ajung din China in 2său 3 săptămâni în țară și ți le livrează după 2 luni sau deloc.
Marius Cucu a zis
M-au tras oamenii de urechi pe Facebook, am uitat că au fost zile libere. Ridicat coletul astăzi, după 8 zile fizice: Reghin Ploiești. În mod normal cică ar fi 3-4 zile. Decent.
Altfel, pare că nu mai scriu așa mult pe hârtie oamenii de la poștă, au și bani de foi A4.
Magazinul e mycenter24, transportul a fost 10 lei, ba chiar mi-au asigurat și produsul la 20 de lei.
Cătălin a zis
Lasă mă că și poșta trebuie să aibă de muncă, doar n-ai vrea babele alea de tastează la PC de zici că prind muște cu pliciu, să rămână fără muncă? Da cine le mai dă mai tată pensie și lor? Cât despre I.I. și tu ești în situația aia impropriu spus, nu judeca ?
Marius Cucu a zis
Nu am judecat, făceam referire la incapabilii de la Westbuy. Ăștia chiar au fost foarte ok.
Iulian a zis
Poșta e Ok. Trimit frecvent prin poștă colete la distanțe mari. Dacă aș trimite prin curier m-ar arde la bani. Știu pentru că am încercat.
Costin a zis
Ce incarcator prin USB ti-ai mai luat ?
Marius Cucu a zis
E pentru A7III. Îl testez mai mult azi și revin. 🙂
Gabriel Bianu a zis
Atat Posta Romana cat si Fan Courier lucreaza destul de bine. Sunt de parere ca, echipa este cea care da valoare serviciilor.