Am fost în Italia ca să testez OPPO Reno7 Lite. Închei acum si, probabil, ultima plecare in Italia pentru ceva timp. Cumva, nu mai sunt atât de motivat să merg în Italia, în plus, am cam bifat tot ce puteam. Ar mai fi pe listă puține lucruri precum câteva orășele din zona Puglia și undeva pe coastă undeva pe lângă Nantes. În rest, cred ca am acoperit neașteptat de multe locuri din Italia.
Am făcut, așa cum ați zis, câte un articol pentru fiecare oraș în parte, iar acum fac o sinteză a lor și trimiteri pe alocuri spre acelea. Oricum, au fost peste 4000 de poze, pe telefoane și aparat, oricât aș tria din ele, era greu să le adaug într-un singur articol.
Itinerariul meu a fost pe repede înainte, încât sa nu reușesc să mă plictisesc. Poate chiar un pic cam repede și… probabil să fi pierdut un pic din anumite obiective. Dar, cu siguranță, voi recupera data viitoare, cel puțin, pentru Florența. Am ales, exact ca în Puglia, să merg pe o destinație relativ cu conexiuni ieftine si sa nu mă deplasez mai mult de 1-2 ore spre următoarea locație. În plus, au fost zile în care vremea nu a ținut cu mine așa că a trebuit să mă raportez și la ea.
Eu călătoresc low cost, așadar o componentă a traseului a implicat inclusiv să aleg cea mai ieftină variantă din punctul de vedere al costului, dar nici să nu dorm ore pe drum. Astfel, am zburat în Genoa pentru că nici eu, nici oamenii cu care m-am întâlnit sa nu fie obligați să plătească foarte mult pe biletele de avion. Pe de altă parte, mi-am pus pe checklist și Bergamo, chiar nu știam că este atât de mișto. Nu am venit din aceeași locație, așa ca n-a fost chiar așa de ușor sa faci un program care sa alinieze planetele pentru toata lumea. Și bugetele.
Am zburat in Genoa cu undeva la 22 de euro si am plecat spre casa din Bologna cu undeva la 10 euro. 32 de euro dus-întors?
De aici am încercat sa așezam lucrurile. Ne-am bazat, evident, pe rețeaua de trenuri din Italia si am încercat sa bifam zone din Genoa spre Bologna. În principiu, nu m-am abătut foarte mult de la drum, dar au apărut noutăți și schimbări la fata locului. Asta pentru că trebuia să ne întâlnim undeva în Genoa sau în La Spezia și până la urmă ne-am întâlnit cu toții în Pisa, iar ca noutate a apărut și Viarregio.
Genoa
În Genoa am stat 2 nopți. Nu merita mai mult. În prima seara am prins un apus frumos deasupra orașului la recomandarea celui de la cazare, iar a 2 a zi am vizitat cât de mult s-a putut în zonă. Ca obiective turistice nu sunt prea multe, nici turiști străini nu erau foarte mulți, dar pentru acomodarea cu Italia a fost ceea ce trebuie. Orașul se face la pas, iar recomandarea mea ar fi să faceți transferul de la aeroport cu trenul. Cu siguranță veți scăpa cu câțiva euro în plus. Eu am făcut transferul cu un shuttle ce a mers foarte greu și am dat 5 euro, în timp ce majoritatea destinațiilor din zonă nu costă atât de mult. În plus, au 2 gări aproape de centrul orașului, vă puteți mișca mult mai ușor decât să mergeți o oră pe fiecare străduță din zonă.
Taxa de turist a fost 1.5 euro pe noapte.
Cumva, nu a fost foarte ofertant orașul așa ca am pornit spre Portofino. Wikipedia spune că acolo locuiesc 520 de locuitori, probabil cei care sunt acolo trăiesc din turism.
Portofino era pe o lista îndepărtată a mea, așa ca nu era pe lista de vizite. Dar văzând ca este în drum spre La Spezia am zis ca ce ar fi sa nu mă învârt în cerc o jumătate de zi si sa merg în direcția Portofino. A fost cea mai buna decizie, este o zona genială ce trebuie bifată, fără doar și poate. Am făcut un mic traseu pe dealuri în momentul în care nu mai era asfalt și mi s-a părut wow tot ce a fost acolo. Trebuie sa vizitați Golful din Portofino, iar dacă nu vreți low cost puteți sa treceți pe partea cealaltă, să mergeți cu barca cu vele. Erau câteva acolo geniale! Cred că există și taxiboat-uri în zonă, nu am fost suficient de atent să verific în ambele porturi.
Livorno
Între Genoa si Livorno sunt undeva la 2 ore, depinde cu ce tren alegi sa mergi. Eu am ales Intercity in prima faza, din Genoa, si am făcut popas in La Spezia. Acolo am vrut sa bifez Cinque Terre. Nu am avut cazare in Spezia pentru ca era o destinație foarte scumpă și am zis ca nu este cazul să dau atât de mult. Pe de alta parte, asta a fost motivul pentru care am alocat mai puțin de o zi pentru Cinque Terre. De fapt și de drept, ar trebui să vizitați 5-6 comune din Cinque Terre. Ca sa le poți face în tihna si sa poți să hoinărești in porturi și în orășelele vechi cred că ți-ar trebui minim 2 zile. Zona e spectaculoasă și e păcat să o faceți rapid, așa cum am făcut eu.
Am alocat, inițial, 2 nopți pentru Livorno, urmând ca apoi sa merg și în Pisa, abia apoi sa plec spre Florența și Bologna. La fata locului am văzut ca sunt prea puține lucruri de făcut in Livorno si contextul a făcut ca am putut sa anulez cazarea din Livorno pentru a 2 a seara și m-am întors la Viarregio. Este un oraș mic, de 60 de mii de locuitori, dar cu foarte mulți turiști ce vor sa meargă la plajă. Atât trebuie să rețineți: este o destinație de plaja interesantă, în plus, este cu nisip. Genial. Dacă vreți o destinație de mers la plaja, în Italia, cu nisip, luați in considerare si acest orășel, mai ales daca zburați în Pisa si vreți ceva mare și soare.
În Livorno nu am plătit taxă de turist, iar în Viarregio am avut cazarea asigurată.
Pisa
Mi-a plăcut. E o destinație făcută pentru turiști, o destinație ce trebuie bifată măcar o data in viață. Eu nu as aloca mai mult de 2 zile pentru aceasta, așa că am plecat mai departe. Cred ca am stat undeva la jumătate de zi pe străduțe și cârciumi. Am fugit de ploaie în Livorno și m-a prins în Pisa. Romantic. Cu toată ploaia, în zona turnului erau foarte mulți turiști, semn că oamenii voiau să călătorească, să se lupte pentru cea mai bună poză cu turnul. Nu sunt fanul turismului de genul, să am foarte mulți oameni lângă mine, așa că nu pot zice decât că am simțit iarba proaspăt tăiată de acolo și apoi ne-am retras de ploaie.
Sigur, sunt destul de multe de vizitat si in interior, iar daca veți merge doar în Pisa nu aveți de ce sa nu le vedeți. Dar e păcat să nu profitați de ele.
Florența
Cred ca a fost cireașa de pe tort. Nu mă așteptam sa fie atât de frumos în Florența. Am tot auzit, dar cred ca in Florența o sa mă întorc cu prima ocazie. Este un oraș cu vibe extraordinar, încearcă sa răspundă mult mai multor categorii de oameni si este pur si simplu genial. O mare parte din oraș este turistic, foarte multe străduțe sunt cochete, frumoase, instagramabile. In interior sunt obiective turistice ce te lasă masca. Pur si simplu mi-a depășit așteptările. Acolo am avut 2 nopți, dar cred ca ar fi trebuit sa stăm acolo cel puțin 3 sau 4.
Taxa de turist a fost 4 euro pe noapte.
Bologna
Deja oboseala si-a spus cuvântul si Bologna nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Sau poate ca a ridicat foarte mult stacheta Florența. Nu poți sa o depășești atât de ușor, destinație frumoasa, turistică.
Nici Bologna nu a fost cea mai urata destinație, dar este total diferita fata de am văzut anterior. Partea mișto a fost că am impresia că am nimerit cel mai curat oraș italian de până acum. Am auzit de bine și de Bergamo, dar în Bologna chiar oamenii păreau puși pe treabă.
Altfel, nu știu dacă m-aș întoarce în Bologna prea curând.
Taxă de turist a fost de 1.5 euro pe noapte.
Cazare
Mi se pare un pic ciudat să vorbesc de cazare și să poată să fie ceva unitar și general valabil. Asta pentru că pentru în mai sunt total alte prețuri față de alte perioade ale anului, ba chiar e diferență între o zi de săptămână și weekend. Eu unul prefer să am o cazare mai puțin fancy și să fiu relativ aproape de centru ca să fiu aproape de obiectivele turistice principale.
Media a fost în jur de 150 de lei pe noapte de fiecare, la care se adăugau și taxele de turist, iar cea mai scumpă a fost în Florența, dar și cea mai slabă. Nu le-am luat din timp, ci pe ultima sută pentru că nu eram convins că o să reușim să ne întâlnim toți.
Mâncare
Am plecat cu un pic de teamă că în nord e mai scump ca în sud. Nu cu mult, mai ales pentru zonele turistice. Nu pot să apreciez dacă s-au scumpit produsele sau prețurile la cârciumă. O porție la o terasă costă între 10 și 20 de euro în funcție de ceea ce ai chef să mănânci. Mai au și aperitivele ce costă mai puțin. Oricum, în jur de 70-80 de euro cheltuiam pentru o masă în 3, cu tot cu coperto italienesc. 🙂
Italienii știu cu mâncarea la preț OK, cât să își permită mai toți turiștii.
Berea pleacă de la 5 euro și poate să ajungă până la cer. Oricum, ei sunt fani Aperol Șpriț, în general îl găsești la aperitiv în combinație cu ceva de mâncare. În supermarket sunt prețurile ca la noi.
Repet și aici: cred că am luat 10 caserole de căpșuni. Cea mai ieftină a fost undeva sub 2 euro, iar cea mai scumpă 8 euro, în funcție de cât de aproape ești de zona turistică.
Trăgând linie cred că aș putea spune că mi-ar fi plăcut să pun mai mult accent pe La Spezia și Cinque Terre, să petrec mai mult timp în Florența și poate să elimin un pic din Bologna. Orașul nu a fost chiar ofertant, dar poate că a contat mai mult că stătea să plouă mai tot timpul. Ca să fi fost mai puțină alergare probabil mi-ar fi trebuit încă 2 zile în plus.
În principiu, te descurci prin a plăti cu cardul, mai mereu am reușit să fac asta la tren, la cazări sau prin oraș sau chiar la magazinele acelea de cartier care vând fructe. Dar eu aș recomanda și ceva cash pentru situații extreme sau taxele de oraș, de exemplu. Acelea nu-mi amintesc să fi fost decât cash only.
Costin a zis
Sa inteleg ca in Bologna tot nu l-ai vazut pe Profet.
Marius Cucu a zis
Ba da, dar de sus.
ice4you a zis
Sa fiu cat se poate de sincer, maratoanele astea ale tale imi seamana mai degraba cu maratonul ridicatului de picior si marcatul unor locatii pe viteza inainte, fara a acorda timp si rabdare de a intelege ceva din istoria, traditia si cultura locala pentru ca nu ai niciodata timpul necesar de a trai nimic din toate astea si a aduna prea multe amintiri dincolo de cateva impresii. Nu’s adeptul genului asta de „turism”, e ok sa vezi cat mai multe locuri, dar daca le vezi doar pentru a le marca … nu prea inteleg care e castigul personal, dincolo de ala de a le trece in revista ajutat de cateva poze. E doar o opinie, nimic mai mult.
Marius Cucu a zis
E un proiect foto înainte de toate, credeam că e evident. 🙂 Apoi, dacă vrei partea socială, chiar s-a realizat foarte bine, am aflat și experimentat idei cu turiști din alte țări chiar mult mai mult decât în Malta, de exemplu, unde au fost doar 2 zile cu alți oameni, în rest, „haiducie”. Aici au fost 3 de haiducie în care am avut și treabă pentru un proiect, iar pe final știam că voi obosi și nu voi da randament fiind cu mai mulți oameni după mine.
Oricum, mi se pare ciudat să redau pe blog mai mult de atât. Nu e genul meu de turism în care să stau să citesc pagini de istorie la un obiectiv turistic. Le uit, nu am răbdarea necesară. Am experimentat în Istanbul asta și chiar nu am fost super încântat de asta. Prefer să fiu mai activ, să iau contact cu cât mai mulți străini, să îmi împleticesc limba în spaniolă sau să dau din mâini în engleză.
Plus că, în Italia, când am fost eu, ca să vizitez ceva în interior trebuia să pun masca. După 2 zile de Italia se dăduse legea cu scoaterea lor. Ai idee ce fețe făceau italienii când mă vedeau că intru fără ea?! Prefer să nu bifez toate interioarele pe care, oricum, nu știu dacă nu rețin foarte multe.
În Bologna, de exemplu, erau foarte multe bazate pe mâncare. Tururi de paste, tururi de pizza, de asta sunt sătul până peste cap, eu nu fac diferența între mâncare și, de data asta nici n-am pus gura pe o pizza, mai mult pe niște fructe de mare. 🙂
Altfel, media de mers este de 25 de km pe zi, din ce zice Google. A fost cu urcat pe munte, cu stat la plajă, cu băut seara, cu mers prin ploaie, cu întâlnit mexican ce, peruane, britanici. Dar dacă tu crezi că sunt informații utile de zis pe blog, le adaug și p-astea, dar iar fac articole de milioane de cuvinte.
ice4you a zis
Cum am zis, era o opinie personala cu privire la viziunea mea! #dacat atat 🙂
Marius Cucu a zis
Păi n-am zis nimic, doar am adus argumente pentru ce e sintetizat în articol.
Constantin a zis
Am fost si eu in Pisa la sfarsit de luna mai. „Campo dei Miracoli” merita toti banii, mi-a placut foarte mult.
Daca mai ajungi prin Pisa, nu rata Museo San Matteo (cu picturi superbe din secolele XIII-XIV) si Palazzo Reale, tot un muzeu centrat pe pictura, dar din secolul XVIII.
Mi-a placut orasul, mai putin atmosfera de balci de la intrarea in Campo dei Miracoli, cu acele zeci de gherete in care oameni din toate colturile lumii vindeau cam aceleasi maruntisuri toti(magneti de frigider, tricouri etc. „cireasa de pe tort” fiind individul de culoare cu ceasuri fake Rolex!).
Orasul e ok, parca mai prafuit totusi si mai agitat decat alte orase italiene pe care le-am vizitat.
P.S. Pentru Florenta iti trebuie minim o saptamana ca sa o vizitezi pe indelete.
P.S. 2″undeva pe coastă undeva pe lângă Nantes” Nantes e in Franta….cred ca ai vrut sa scrii altceva.
Marius Cucu a zis
Da, probabil că voi zbura spre Pisa și merge mai mult spre Florența, mai ales împrejurimi. Dar anul ăsta și anul trecut am fost cam mult în Italia, următoarea plecare o să fie în Spania, trebuie să schimb decorul. 🙂
Mă bucur că ți-a plăcut Pisa. Praf a fost și la noi, dar pentru că reparau multe străzi.